100 de ani de la nașterea lui Paul Celan
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-de-ani-de-la-nasterea-lui-paul-celan/

Cu ocazia Centenarului Paul Celan, Primăria Muncipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Republicii Austria prin Forumul Cultural Austriac Bucureşti şi Facultatea de Litere din Bucureşti, Secţia Germanistică, au realizat expoziţia CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern.

Un articol de Liliana Matei|29 mai 2020

Pentru că restricțiile din ultima perioadă nu au făcut posibilă vernisarea propriu-zisă, organizatorii oferă publicului posibilitatea de a parcurge expoziţia deja existentă la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66, într-un preview on-line, în două variante – sub formă de video-expoziție, proiect realizat de MNLR, în variantele română-germană, respectiv, română-franceză și, grație Ministerului Federal al Afacerilor Europene şi Internaționale al Republicii Austria, în varianta grafică on-line, în limbile română, germană, italiană şi turcă, versiuni în alte limbi urmând a fi adăugate ulterior.

Proiectul CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern va fi lansat oficial, pe paginile de Facebook ale Muzeului Național al Literaturii Române și Forumului Cultural Austriac București, în data de 1 iunie 2020, începând cu ora 17.00.

Expoziția reunește documente din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române (fondul Alfred Margul-Sperber) și din arhiva personală Petre Solomon, prin amabilitatea fiului său, regizorul Alexandru Solomon, încercând să surprindă scurta existență a poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan, parcurgând cele mai importante momente din viața sa, proiectate în contextul istoric.

Printre orașele care vor marca Centenarul Paul Celan prin versiuni în limbile naţionale ale acestei expoziţii se numără Budapesta, Istanbul, Kiev, Paris, Roma, Varşovia, graţie reţelei Forumurilor Culturale Austriece.

Linkurile expoziţiilor vor fi disponibile începând de luni, 1 iunie, ora 17.00.

09
/10
/17

Expoziția "Picasso între Cubism și Neoclasicism: 1915-1925", care s-a deschis recent la Grajdurile Quirinale din Roma, este un omagiu adus pictorului de geniu spaniol la împlinirea a 100 de ani de la prima sa călătorie pe care a făcut-o Italia și care i-a influențat fundamental arta și viața.

04
/10
/17

Vineri, 6 octombrie 2017, Noaptea Albă a Galeriilor invită publicul la cele mai noi evenimente de artă contemporană românească și internațională la București, căruia i se alătură alte unsprezece orașe - Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și, nu în ultimul rând, Petrila. Peste 150 de galerii, spații alternative, huburi creative și ateliere de artiști se deschid și creează un traseu nocturn pentru a oferi publicului un program variat și dinamic.

27
/09
/17

În urmă cu exact un secol, într-o zi de 27 septembrie (1917), se stingea din viață Edgar Degas, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai impresionismului. Balerinele lui Degas – centrul universului creaţiei sale -, de o frumuseţe răvăşitoare, şi impresionează și astăzi prin graţie și limbaj gestual.

15
/09
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează, în cadrul Zilelor Bucureștiului, Grădina cu sculpturi, prima expoziție de sculptură semnată de celebra artistă Alexandra Nechita. Spațiul expozițional poate fi vizitat în perioada 19 septembrie – 19 octombrie, chiar în fața Ateneului Român unde vor fi expuse 8 lucrări de sculptură, impresionante, realizate de artistă.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.

30
/08
/17

Cochetele veacului al XVII-lea, cu pielea înroșită de la diverse mâncăruri picante sau vinuri rare, sau cu tenul devastat de varicelă și alte boli, aveau un adevărat arsenal de batiste, pomezi, ape angelice și creme parfumate pentru obținerea carnației ideale.

22
/08
/17

Uriași de Pantelimon - proiectul Make a Point în care poveștile bucureștenilor sunt ilustrate de artiști din toată lumea și cocoțate pe acoperișurile halelor industriale din cartier – are săptămâna aceasta un oaspete important. Biancoshock, un celebru artist italian foarte secretos cu propria identitate, e cunoscut în toată lumea datorită instalațiilor sale efemere, dar cu un puternic mesaj social și politic. Celebrul italian cu fața nevăzută susține joi la Turnul de Apă și Artă o reprezentație interactivă.