120 de ani de istorie a filmului maghiar, la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/120-de-ani-de-istorie-a-filmului-maghiar-la-bucuresti/

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme din Ungaria (MaNDA) iniţiază în 2016 o serie de proiecţii ce are menirea să prezinte, cu scop educativ, istoria filmului maghiar. În 2016 se împlinesc 120 de ani de la prima proiecţie de film din Budapesta şi de la deschiderea primului cinematograf în Budapesta, iar cu ocazia aniversării milenare s-a filmat primul film în Ungaria.

Un articol de Petre Ivan|13 ianuarie 2016

Istoria filmului maghiar a început în 1896, când s-au proiectat în cafeneaua Hotelului Royal de la Budapesta filmele fraţilor Lumiére, după care doi fraţi cu spirit pionieresc, SZIKLAI Arnold şi Zsigmond au deschis porţile primului cinematograf maghiar de pe Calea Andrássy, Ikonográf, unde se proiectau filme pentru public pe aparate Lumiére.

Sub acest auspiciu am iniţiat această serie de proiecţii lunare, în cadrul cărora prezentăm cele mai reprezentative creaţii cinematografice din fiecare deceniu (de la 1896 până la 1989) din istoria cinematografiei maghiare.

Seria de proiecţii debutează cu două filme mute, Până ce îmbătrânim (Mire megvénülünk – anul 1916) şi Ultima noapte (Az utolsó éjszaka – din 1917) ce au fost restaurate şi digitalizate în laboratoarele de film din Budapesta.

Filmele vor fi acompaniate live la pian de Cătălin Răducanu.

Filmul Până ce îmbătrânim (Mire megvénülünk) este prima adaptare cinematografică a romanului cu acelaşi titlu al marelui romancier, Jókai Mór, fiind povestea unei familii aristocrate din perioada revoluţiei din 1848 şi în perioada de reformă, ce a urmat revoluţiei.

Cel de-al doilea film, Ultima noapte (Az utolsó éjszaka) este o melodramă remarcabilă a epocii filmului mut şi a fost filmată la Cluj în studiourile de film Transylvania, în anul 1917, înfiinţate de Janovics Jenő, directorul Teatrului Maghiar din Cluj, promotorul artei cinematografice la începutul secolului XX.

În film o artistă de cabaret de mare succes se întoarce în ţara sa natală, după izbucnirea primului război mondial, dar nu-şi mai găseşte familia şi se angajează la teatrul din capitală unde este aplaudată în fiecare seară de un adorator secret.

Filmele vor fi proiectate în Sala Eforie a Cinematecii Române, Arhiva Naţională de Filme (str. Eforie nr. 2).

Proiecţiile vor avea loc în fiecare lună (în a doua jumătate a lunii) într-o zi de joi. Prima proiecţie va avea loc joi, 21 ianuarie de la orele 19.00. Filmele vor fi subtitrate în limba română.

Mai multe informaţii despre filme, aici

120 de ani de istorie a filmului maghiar – www.ccu.ro

08
/09
/23

Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.