14 din 2014 – Cele mai bune filme ale anului, la Cinema Studio
https://www.ziarulmetropolis.ro/14-din-2014-cele-mai-bune-filme-ale-anului-la-cinema-studio/

14 dintre cele mai premiate, apreciate şi discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din Bucureşti, între 2 şi 8 ianuarie 2015. Selecţia include titluri semnate de cineaşti precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel şi Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2014

14 din 2014 / Cinefilii au șansa de a (re)vedea pe ecran mare câteva dintre producțiile care fie au marcat anul cinematografic 2014, fie au fost lansate în sălile din România în acest an.

Seria de proiecții se va deschide vineri, 2 ianuarie 2015, la 17.30, cu o avanpremieră în sălile românești: multi-premiatul La Jaula de Oro (r. Diego Quemada-Díez), urmat de The Search, drama despre războiul din Cecenia regizată de Michel Hazanavicius, de la 19.30.

La Jaula de Oro/ Colivia de aur a adunat peste 65 de trofee în ultimul an, începând cu Premiul Un Certain Talent la Cannes 2013, acordat întregii distribuții. La premiile industriei mexicane de film, și-a adjudecat nouă trofee, inclusiv pentru Cel mai bun film și Cel mai bun debut. Drama hiperrealistă și plină de suspans are în centru patru adolescenți, jucați de actori non-profesioniști, care decid să plece ilegal din Guatemala spre SUA. Titlul filmului este dat de o baladă mexicană despre cei care au reușit să treacă frontiera, dar s-au trezit prizonieri într-o „colivie de aur”.

Filmul a fost proiectat în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest și va fi distribuit de Voodoo Films, în primăvara lui 2015.

Prezentat la București de regizor, alături de actrița Bérénice Bejo, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, The Search/ Căutarea a concurat pentru Palme d’Or și urmărește patru destine prinse într-un război despre care se știu puține lucruri.

Stations of the Cross

Stations of the Cross

De la Cannes 2014 vine și Maps to the Stars/ Hărți către stele, de David Cronenberg, o drama acidă despre Hollywood-ul drogurilor, al depresiei și al vanității care i-a adus actriței Julianne Moore un premiu de interpretare și îi are în distribuție pe Mia Wasikowska, John Cusack, Robert Pattinson, Olivia Williams.

În program figurează și două dintre „hiturile” competiției Festivalului de la Berlin, ediția 2014: In Order of Disappearance/ În ordinea dispariției (r. Hans Petter Moland), un thriller cu mult umor negru despre un tată care-și răzbună fiul, și Stations of the Cross/ Patimile Mariei (r. Dietrich Brüggemann), o comedie neagră despre o adolescentă care vrea să se sacrifice pe „altarul credinței”, premiată cu Ursul de Argint pentru scenariu.

Cei care au ratat controversatul Nymphomaniac, al lui Lars von Trier, pot viziona ambele volume, 1 & 1, între 2 și 8 ianuarie.

Bizarul și provocatorul Borgman (r. Alex Van Warmerdam) figurează în topul celor mai bune thrillere din 2014 și a fost propunerea Olandei la Oscar. Un crime thriller plin de suspans și de vedete – Clive Owen, Billy Crudup, Marion Cotillard, Mila Kunis și Zoe Saldana – este Blood Ties/ Legături de sânge, un remake regizat de renumitul actor francez Guillaume Canet și plasat în New York-ul anilor 70.

Printre titlurile importante ale ultimului an se află și câștigătorul premiilor Oscar, Globul de Aur și BAFTA pentru Cel mai bun film străin, La Grande Bellezza/ Marea frumusețe, în regia lui Paolo Sorrentino, alături de emoționantul The Broken Circle Breakdown (r. Felix Van Groeningen),

14

Borgman

nominalizat la Oscarul pentru film străin și distins cu trofeul César la aceeași categorie.

Apreciat de critică a fost și filmul lui Corneliu Porumboiu, Când se lasă seara peste București sau metabolism, nominalizat la șapte premii Gopo, la începutul anului, și proiectat la Locarno, New York, Toronto, Vancouver și Rotterdam.

Favoriți ai criticilor în ultimul an au fost și Inside Llewyn Davis, al fraților Joel și Ethan Coen, istoria atașantă a unui artist în lumea muzicii folk din New York-ul anilor 60, cu Oscar Isaac, Carey Mulligan și Justin Timberlake pe afiș, și Only Lovers Left Alive/ Îndrăgostiții mor ultimii, o comedie romantică semnată de Jim Jarmusch, în care Tom Hiddleston și Tilda Swinton au rolurile a doi vampiri sofisticați.

Un „răsfățat” al presei și al publicului, deopotrivă, este filmul Like Father, Like Son/ Așa tată, așa fiu, în regia lui Kore-Eda Hirokazu, povestea a două familii care află, după 6 ani, că băieții lor au fost schimbați între ei la naștere, din greșeală. A câștigat Premiul Juriului la Cannes și Premiul Publicului la San Sebastian, anul trecut, și va avea parte de un remake la Hollywood.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului Studio.

Foto: 14 din 2014 – filmedefestival.ro.

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.

02
/06
/22

Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.