METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiţi povestea de dragoste dintre Carol al II-lea şi Elena Lupescu, aşa cum ne-o înfăţişează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărţile sale – „Regele şi Duduia” (Editura Humanitas, 2019).
Un articol de Alina Vîlcan|29 mai 2019
Bookfest 2019 și-a deschis porțile, iar printre noutățile pe care iubitorii de carte le pot găsi la târg se află „Regele și Duduia. Carol al II-lea și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee”, volum semnat de Tatiana Niculescu, ce își poartă cititorul în culisele uneia dintre cele mai controversate pasiuni din istoria României. O biografie de neratat, din care am selectat 14 fragmente!
1. Pe terenul de tenis al vilei Carola de la Sinaia, Elena Lupescu i-ar fi fost prezentată principelui moștenitor de Ionuț Plopeanu, un tânăr care studia Dreptul la Paris (Plopeanu va fi, ulterior, una dintre victimele pușcăriilor comuniste). Carol are 30 de ani. E un bărbat înalt, zvelt, blond, cu buza cărnoasă de sus acoperită de o mustăcioară ca mătasea porumbului și cu ochi albaștri, melancolici. Uniforma de ofițer îi vine ca turnată. Femeile se dau în vânt după el, fiindcă e un bărbat cultivat și inteligent, vorbește engleză, franceză și germană cu ușurință, iar în română îi plac mult cuvintele neaoșe și buruienoase. E gata oricând să-i recite unei femei ca Leny, sub clar de lună, versuri din poetul său preferat, Alfred de Musset.
2. O altă versiune situează momentul primei întâlniri dintre Elena Lupescu și Carol în aceeași perioadă, la cazinoul din Sinaia. Părul ei de culoarea aramei, ochii verzi-albaștri, care devin violet după cum cade lumina, pielea albă ca laptele și mersul studiat, unduios, nu trec nicăieri neobservate. În plus, e o femeie veselă și o foarte bună jucătoare de cărți.
Doi ani mai târziu (1925)
3. Pe timp de vară, când cuplul princiar se află la Sinaia, Carol și Elena Lupescu se întâlnesc la vila Gianni. E un nou prilej pentru Brătianu să le urmărească mișcările mai atent. Serviciile secrete adună informații despre femeia care se bucură de atenția principelui moștenitor. Elena Lupescu înțelege repede nevoia adâncă a lui Carol de confirmare și dorința lui de a fi luat în serios după ani la rând în care se simțise marginalizat și tratat ca un puști zănatic, deși era mai inteligent, mai cultivat și mai preocupat de modernizarea României decât mulți politicieni ai vremii. Iar el o iubește pe această femeie care îi dă încredere jucând cartea vulnerabilității, a fragilității și a dependenței feminine și care îl admiră.
4. Sfătuit de Brătianu, regele Ferdinand îi încredințează lui Carol misiunea de a participa la funeraliile reginei Alexandra a Marii Britanii, cu permisiunea de a petrece vacanța de Crăciun în Anglia, în ciuda împotrivirii Sittei (n.r. – principesa Elena, soția lui Carol al II-lea), care, „bună cunoscătoare a temperamentului pasional al Prințului, precum și a încăpățânării sale atunci când găsește împotrivire la ceea ce-i place să facă, a rugat pe Suverani să nu-l trimită pe Prințul în Anglia, știind bine că, odată plecat, nu se mai reîntoarce de acolo în țară, mai ales că doamna Lupescu se afla de câtva timp la Paris”, notează în jurnalul lui secretarul Casei Regale, Eugeniu Buhman.
5. E ultima zi a anului 1925. Vestea nu mai poate fi ascunsă ori amânată. Se răspândește rapid. Lumea află uimită din ziare că principele moștenitor Carol și-a părăsit îndatoririle față de tron și țară și a fugit în lume cu o femeie cu reputație îndoielnică și evreică pe deasupra.
Din (primul) exil
6. În proaspătul lor menaj în doi, Elena Lupescu se îngrijește de gospodărie. Face cumpărături la Paris (n.r. – cei doi locuiesc pentru o vreme la Neuilly, la zece minute de capitala Franței), la Felix Pochon și la Fauchon, în spatele bisericii de la Madeleine. Merge la piață și gătește mâncăruri românești care îi plac lui Carol. Uneori se amuză improvizând mici scenete în care pălăvrăgesc imitând personaje caragialiene ori vorbirea țăranilor. Vor păstra exprimări țărănești comice și în corespondența lor ulterioară.
7. „Eu nu sunt gospodină rea – mama mea a avut grijă să mă învețe multe – și cu plăcere mă ocup de curățenie, de șters praful, de spălat vasele”, scrie Duduia despre viața lor la Neuilly. Carol se îndeletnicește și el, în micul univers casnic, cu tihnite treburi gospodărești. „Prințul mă ajută cu voie bună, făcându-și toată partea lui de lucru în facerea paturilor, măturatul odăilor, ștergerea tacâmurilor și a farfuriilor și deschizând ușa dacă sună cineva. Dacă, cu umerii săi largi, lovește vreun vas sau, cu degetele neobișnuite, strică vreo farfurie, râdeam amândoi și sunt mândră de dânsul, cum ar fi oricare femeie, când își vede bărbatul că-i sare în ajutor.” Seara, cuplul din România primește uneori oaspeți „din numărul restrâns de amici care ne iubesc și care vin ca să ne spioneze și să ne critice”, stau la masă, discută subiecte neutre, căci Carol evită politica, și joacă bridge. Carol se arată „simplu, binevoitor, iubitor și făcând tot ce poate spre a nu întrista pe prietenii săi cu grijile sale” (n.r. – vezi Elena Lupescu, „M-au denumit jidoavca cu părul roșu”).
Înapoi în țară
8. De la întoarcerea lui Carol în țară, politicienii, clerul și opinia publică începuseră să creadă că divorțul inițiat de principesa Elena urmează să fie anulat și cuplul își va relua, măcar de ochii lumii, viața comună. Se stabilește chiar o dată a încoronării lor ca rege și regină: 21 septembrie 1930. Ca o primă concesie, Carol îi conferise principesei Elena titlul de „majestate”. Se vedeau adesea la evenimente oficiale sau când aveau de discutat chestiuni privitoare la fiul lor, Mihai, pe care Carol ține să-l instruiască bărbătește și să și-l apropie cât mai mult. Principesa Elena, care participă regulat la liturghia duminicală de la Patriarhie împreună cu Mihai, îi mărturisește însă patriarhului Miron Costin în repetate rânduri că nu vrea să mai trăiască cu Carol și că „intimități ce nu-s pentru lume” între ei fiind imposibile, o împăcare reală nu are nicio șansă.
9. Gândul lui Carol e însă la Elena Lupescu și, după ce îi explică în repetate rânduri situația, îi dă asigurări că nu există motive de îngrijorare. Pe ea și numai pe ea o iubește.
Când și Duduia revine pe ascuns în țară
10. După o dezorientare de moment, în care își pierde cumpătul la aflarea veștii că Duduia se află la Sinaia, Carol o primește cu brațele deschise. În zilele următoare, ea se va muta la Foișor. Dintr-o scrisoare datată 14 august 1930, rezultă că Elena Lupescu se afla de câteva zile la Sinaia: „N-am uitat că azi este data noastră dragă: 14. 5 ani și 7 luni! E un timp enorm, și totuși atât de scurt în comparație cu timpul pe care vreau să-l petrecem împreună, să nu ne mai despărțim nicicând și, în ciuda micilor discuții datorate stării mele de nervi (care trebuie iertată), să ne iubim atât de mult, și fiecare clipă care trece îmi întărește convingerea că nu putem și nu trebuie să trăim unul fără celălalt. Scumpo dragă, ai zis că nu te iubesc. Greșit, te iubesc, te ador, te idolatrizez! (…)”
11. Dar viața lui de noapte începe să îngrijoreze instituțiile însărcinate cu protecția suveranului. În primii ani după revenirea Elenei Lupescu în țară și instalarea ei, la început secretă, apoi discretă, în vila din Aleea Vulpache, deși ori de câte ori nu e plecat din țară își petrece serile cu ea, Carol pare afectat de o excesivă neliniște sexuală. Nu e clar de când și cât durează febrila căutare a unor aventuri de o noapte, dar, în 1932, un subsecretar de stat la Ministerul de Interne și ulterior ministru, Armand Călinescu, cere întărirea măsurilor de pază ca să se prevină eventuale incidente pe timpul escapadelor nocturne, care l-ar putea pune pe rege în pericol: „Siguranța îmi aduce informații că Regele iese tot mai frecvent noaptea și că merge la piața Sf. Gheorghe, pe cheiul Dâmboviței și ia femei de cea mai joasă speță. (…) Uneori Regele culege femei de pe stradă. Acestea au aflat și se adună pe Brezoianu așteptând. Chestia aceasta e îngrijorătoare. Nu se știe ce se poate întâmpla.” (Armand Călinescu, „Însemnări politice”)
12. De când a revenit în țară, Duduia rămâne o prezență discretă și o apariție rară în societatea politicienilor și a boierilor de viță din capitală. Pe cât de mulți o bârfesc, pe atât de puțini au întâlnit-o vreodată. Când îl vizitează pe Carol, o mașină cu geamuri fumurii intră pe porțile Palatului și numai șoferul și valeții cu ghetre albe de la intrare cunosc identitatea celei care lasă în urmă o boare de parfum fin.
Și au trăit fericiți?
13. De aproape zece ani, de când ea și Carol sunt de nedespărțit, Elena Lupescu trăiește mai multe vieți într-una singură: viața ei cu Carol, care o adoră și pe care ea îl iubește interpretând când rol de mamă, când de fetiță neajutorată, viața de regină fără titlu a unei Curți improvizate în casa din Aleea Vulpache, viața solitară a unei femei pe care familia regală o disprețuiește și o respinge, viața de „dușman al poporului”, viața de „jidoavcă cu părul roșu” ori „jidoavcă împuțită”, pe care și-o descoperă în gazetele românești, și aceea de curtezană din galeria amantelor celebre, ca doamna Du Barry sau marchiza de Pompadour (amantele lui Ludovic XV). Ziarele străine o numesc „Du Barry din Balcani”.
14. Cu nimeni nu a fost regele „mai însurat” vreodată decât cu Duduia: își făcuseră jurăminte de dragoste și credință la catedrala Notre-Dame de la Paris la începutul exilului lor din 1925, se căsătoriseră civil la Rio de Janeiro cu doi ani în urmă, iar acum s-au cununat religios la Estoril, localitate portugheză pe malul mării, unde Carol cumpărase pe numele ei vila Mar y Sol de pe Rua do Alentejo nr. 4 și unde uneori își făcea apariția „un pictor cam într-o ureche”, cum îl descrie Duduia pe Salvador Dalí. Estoril e un oraș încărcat de amintiri. Vizitaseră stațiunea pe vremea primului exil și încă de atunci li se păruse un loc de refugiu minunat. În vila văruită în culori pale, mediteraneene, și respirând aerul sărat al mării și al grădinii umbroase din spatele casei, trăiesc din nou retrași, ca în tinerețe…
„Eu nu sunt gospodină rea – mama mea a avut grijă să mă învețe multe – și cu plăcere mă ocup de curățenie, de șters praful, de spălat vasele”, scrie Duduia despre viața lor la Neuilly. Carol se îndeletnicește și el, în micul univers casnic, cu tihnite treburi gospodărești.
