150 de exemplare din bestseller-ul „Jurnalul unui puşti”, cu autograful autorului, îşi aşteaptă cititorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/150-de-exemplare-din-bestseller-ul-jurnalul-unui-pusti-cu-autograful-autorului-isi-asteapta-cititorii/

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziţia fanilor, prin concursuri şi prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puşti”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

Un articol de Liliana Matei|16 decembrie 2015

Vizita în România a lui Jeff Kinney face parte din OLD SCHOOL GLOBAL TOUR FAN FERVOR, turneu mondial de promovare al volumului 10 al seriei, unul dintre cele mai ambițioase campanii de comunicare în rândul literaturii pentru copii (a inclus 15 orașe de pe 5 continente).

Duminică, 6 decembrie, chiar de Moş Nicolae, peste 600 de sute de copii, din Bucureşti şi din întreaga ţară, s-au întânit cu autorul lor preferat la Biblioteca Naţională a României. Îndrăgitului autor american i s-au alăturat Andra Matzal, traducătoarea seriei în limba română, și directorul Grupului Editorial Art, Dan Iacob, care le-au vorbit copiilor despre fenomenul „Jurnalul unui puști” în România.

Prezenţa copiilor într-un număr atât de mare a fost dovada că volumele lui Jeff Kinney reușesc să conecteze copii din zone diferite ale lumii, adunându-i în jurul aventurile eroului Greg Heffley. Atât Jeff Kinney, cât şi membrii echipei sale de la Abrams Books au fost încântați de primirea călduroasă şi de interesul tinerilor cititori români.

Prezentarea volumelor a fost însoţită de o prezentare în imagini a poveştii peronajului Greg Heffley: de la originea ideilor care au prins viață în seria dedicată îndrăgitului puștiului, până la procesul creativ care a dat naștere unor noi.

A urmat scurta întâlnire cu atașatul cultural al Ambasadei Americane la București, doamna Marjorie Stern, de la American Corner, din cadrul Bibliotecii Naționale a României, unde a fost organizat un atelier de benzi desenate cu ocazia prezenței lui Jeff Kinney.

Autorul, împreună cu echipa sa, au continuat aventura în București cu un tur în London Bus în jurul clădirii Palatului Parlamentului, alături de copii, iar apoi s-au plimbat prin centrul vechi ajungând până la Cărturești Carusel, loc în care Jeff Kinney a avut parte de o supriză pregătită de managerii librăriei.

La ora 15:00 a fost programată și ultima întâlnire cu copiii, de data aceasta cu grupurile organizate prin intermediul școlilor, care a avut loc la sala Media a Teatrului Național București, eveniment la care au luat parte peste 150 de copii. Aici autorul a putut vedea și o scenetă insipirată de aventurile din Jurnalul unui puști 10, Ca pe vremuri, pregătită de tinerii artiști coordonați de membrii asociației Flower Power.

De la ora 18:00, Jeff Kinney s-a urcat din nou în London Bus pentru un tur al Bucureștiului, în compania super-fanilor seriei „Jurnalul unui puști”.

Autorul, împreună cu echipa sa, au plecat luni dimineață la Amsterdam, în Olanda, unde Jeff Kinney va participa la întâlnirile programate pentru această etapă a turului mondial Wimpy Kid Old School Global Tour.

01
/04
/14

Marţi, 1 aprilie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Volumul reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.