4 noi artiști confirmați la Jazz Nouveau 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/4-noi-artisti-confirmati-la-jazz-nouveau-2017/

Jazz Nouveau anunţă încă 4 concerte pentru lunile martie, aprilie şi mai ale acestui an în clubul Control: Marc Ribot (foto), Elias Nardi Group feat Daniele Di Bonaventura, Dans Dans şi Rotem Sivan Trio.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2017

Astfel, pe 13 martie trio-ul belgian Dans Dans concertează pentru prima dată în România.

Dans Dans este o combinație unică de muzicieni, formată din Bert Dockx – chitară, Frederic Jacques – bas și Steven Cassiers – percuții.

Încă de la debutul lor, din 2012, fiecare dintre cei trei aduce acestui proiect propriul background muzical. Bert Dockx este cunoscut și ca fondator al trupei Flying Horseman, Frederic Jacques este basistul care îl însoțește în turnee pe celebrul Mark Lanegan (Queens of The Stone Age), iar toboșarul Steven Cassiers concertează cu trupe belgiene de succes, ca Dez Mona sau DAAU.

Discografia Dans Dans listează până în prezent patru albume, iar grupul își va prezenta în România cel mai recent disc Sand. Deși inițial trio-ul belgian s-a remarcat prin reinterpretări de excepție ale unor compoziții semnate Charles Mingus, Ornette Coleman, Ennio Morricone sau David Bowie, Sand este realizat din compoziții proprii.

Înregistrat într-un mic studio, în doar 4 zile, Sand e un album capricios, oscilând între letargic, pasiv, extatic, sau dinamic. Creațiile grupului, deși respectă cheia jazzistică a improvizației, sunt puternic personalizate prin adăugarea de elemente noi. Muzica lor devine astfel profund cinematică, îmbinând sound-ul eclectic și alternanțele de tempo cu misterul unui film noir – un soundtrack al întunericului din miez de noapte.

Pe 3 aprilie o nouă premieră, Elias Nardi Group feat. Daniele Di Bonaventura.

Născut în 1979 în Italia, Elias Nardi studiază muzica clasică și contrabasul, dedicându-se mai târziu Oud-ului, un instrument ale cărui vechi taine le dezleagă călătorind în mod repetat în Orientul Mijlociu și primind lecții de la maestrul palestinian Adel Salameh.

După albumele Orange Tree (2010), The Tarot Album (2012) și recentul Flowers of Fragility (2015) primite cu entuziasm de critici și public, Elias Nardi pune bazele unui grup din care fac parte celebrul instrumentist Daniele Di Bonaventura (bandoneon), cunoscut pentru colaborările sale cu Paolo Fresu, A Filetta, Miroslav Vitous, Omar Sosa sau Dino Saluzzi; basistul Ares Tavolazzi ( fost basist în grupul prog rock Area) și, ca invitată specială, Nazanin Piri-Niri ( flaut și clape). Pe lângă muzica pentru discurile sale, Elias Nardi compune în mod frecvent și pentru spectacole de teatru.

Arta lui Elias Nardi este mereu surprinzătoare. Oscilând între tradiție și experiment, italianul își concepe și lucrează piesele cu minuțiozitatea unui bijutier al cărui filigran surprinde detalii ale muzicii arhaice, orientale, etno jazz sau prog rock .

Primul invitat al lunii mai este chitaristul american Marc Ribot. Acesta va susține un concert solo pe data de 8 mai.

Născut în New Jersey, locul care a dat atâtea nume mari industriei muzicale, Marc Ribot studiază în copilărie chitara clasică, sub îndrumarea mentorului său, compozitorul haitian Frantz Casseus. Se stabilește mai târziu în New York, unde instrumentistul se face remarcat și din ce în ce mai apreciat.

Pe parcursul prodigioasei sale cariere, Marc Ribot a însoțit pe marile scene ale lumii un număr remarcabil de staruri. După 1985, anul în care începe colaborarea cu Tom Waits, muzicianul devine acel profesionist al instrumentului la care vor apela o întreagă pleiadă de artiști arhicunoscuți. Ribot înregistrează și concertează de-a lungul timpului alături de Robert Plant, Elvis Costello, Iggy Pop, Elton John, David Sylvian, Diana Krall, Norah Jones, The Black Keys sau Mike Patton (Faith No More), pentru a enumera aici doar câteva dintre vedetele care s-au bucurat de prezența chitaristului american. Colaborările frecvente cu producători influenți și case de producție importante (Atlantic Records, Pi Recordings) și constanta sa activitate alături de compozitorul John Zorn completează cartea de vizită impresionantă a unui muzician de elită.

În cei peste 35 de ani de carieră, Marc Ribot semnează mai mult de 20 de albume proprii, în care abordează suveran genuri diferite, explorând de la jazz-ul de pionierat până la post rock sau punk. Numeroasele proiecte pe care artistul le-a creat pentru publicul său (Marc Ribot Y Los Cubanos Postizos, The Young Philadelphians, Marc Ribot Trio, Marc Ribot’s Ceramic Dog etc), sau compozițiile originale care au constituit coloanele sonore ale unor filme și documentare de succes (”Gare du Nord”, ”Drunkboat”, documentarul BPS ”Revolucion: Cinco Miradas”, ”The Killing Zone”, ”The Soul of a Man”, ”Sabbath in Paradise”, ”The Kid” etc) întregesc personalitatea uriașă a unui muzician complet.

Pe 22 mai va concerta grupul Rotem Sivan Trio, la prima vizită în România.

Rotem Sivan s-a născut în Ierusalim, oraș celebru pentru diversitatea de culturi, influențe și tradiții. La vârsta de 4 ani primește cadou de la bunici o chitară, primul său instrument și cel care avea să-i definească cariera muzicală. După terminarea liceului de artă, Rotem se înscrie la cursurile Universității de Muzică Buchmann-Mehta din Tel Aviv, unde studiază compoziție clasică. Imediat după absolvire, Sivan se mută la New York, unde frecventează The New School for Jazz & Contemporary Music, urmându-și astfel pasiunea pentru jazz.

Concertează pe efervescenta scenă locală alături de Peter Bernstein, Ari Hoenig, Ben Street sau Ferenc Nemeth în celebrele cluburi Smalls, Birdland, The Jazz Gallery, Blue Note, dar și la marile festivaluri ale lumii: Montreux, Bern Jazz Festival, Sonora Jazz Festival în Mexic sau Exposure Jazz Festival în Israel.

Debutul său discografic (Enchanted Sun-2013) a fost remarcat imediat de prestigioasa revistă Down Beat Magazine care i-a acordat 4.5 stele, la fel ca și următorului album apărut în 2014, ”For Emotional Use Only”. A New Dance este al treilea disc al artistului și apare în 2015.

Chitarist foarte tehnic, cu un sofisticat simț al ritmului și melodiei, Sivan aduce un suflu nou pe scena de jazz contemporană. Pe 22 mai la Jazz Nouveau, Rotem Sivan Trio (Rotem Sivan – chitară ; Haggai Cohen Milo – bas; Nathan Elman-Bell – tobe) își va prezenta în România noul album Antidote, ce va fi lansat pe 4 aprilie în acest an.

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propune să aducă în atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.

Concertele Jazz Nouveau încep la ora 20’00. Accesul se face de la ora 19’30.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.

10
/02
/22

Peste 60 de artiști internaționali din 13 țări sosesc la Iași în perioada 13 - 19 februarie, în cadrul celei de-a treia ediții a Classix Festival. 8 concerte de muzică clasică, 10 cursuri de măiestrie, o expoziție de ilustrații, o dezbatere, o prelegere și 7 proiecții de film își așteaptă exploratorii aventurii clasice contemporane.

08
/02
/22

Dirijorul Daniel Jinga va evolua în seara de 10 februarie la pupitrul Filarmonicii din Arad, cu un program de muzică românească de secol XIX, cuprinzând partituri de tinereţe semnate în 1867 şi 1876 de compozitorul George Stephănescu, cel care stă la baza întemeierii Operei Naţionale din Bucureşti, prin faptul că în 1885 constituia Compania Opera Română, ce își desfășura pe atunci spectacolele pe scena Teatrului Național.

08
/02
/22

#newTogether, documentarul realizat de Forumul Cultural Austriac București, ajunge la Iași în cadrul Classix Festival. Proiecția în prezența invitaților Dan Lungu (scriitor) și Andrei Popov (Director Adjunct Forumul Cultural Austriac) va avea loc luni, 14 februarie 2022, orele 17:00, în sala de conferințe a Casei Muzeelor Iași din Str. Vasile Alecsandri nr 6.

07
/02
/22

Opera Națională București prezintă vineri, 11 februarie, ora 18:30, spectacolul de operă „La Bohème” de Giacomo Puccini, capodoperă a verismului care, de peste 125 de ani, impresionează și entuziasmează publicul din toate generațiile de melomani. Este una dintre cele mai reprezentative opere în care este cântată sublim viața tinerilor și atmosfera spiritului lor juvenil.

07
/02
/22

Vineri, 11 februarie 2022 (de la 19.00), la Sala Radio, SEARA BEETHOVEN se va desfășura sub bagheta dirijorului german CHRISTOPH  KÖNIG, care a urmat studii de perfecționare sub tutela unor celebri muzicieni, ca Sergiu Celibidache și Sir Colin Davis. Începând din stagiunea 2023 – 2024, Christoph König va prelua conducerea orchestrei simfonice a radioteleviziunii spaniole.

07
/02
/22

Joi, 10 și vineri,11 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul italian Gian Luigi Zampieri, va prezenta un program cu două lucrări de referință: Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră, KV622 de Wolfgang Amadeus Mozart, cu clarinetistul Emil Vișinescu în ipostaza de solist, și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 11 de Felix Mendelssohn. Concertele se vor desfășura de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, în condițiile respectării restricțiilor pandemice. 

26
/01
/22

Piano STAR - Programul de excelență destinat tinerilor pianiști din segmentul preuniversitar a organizat sâmbătă, 22 ianuarie 2022, Festivalul Piano STAR, un maraton al repertoriilor studiate în întregul proiect, după 4 module de perfecționare tehnică și interpretativă, susținute de profesori de pian din importante academii de muzică din Europa.

18
/01
/22

Situația globală din ultimii (deja) doi ani și mai ales de anul trecut a adus sau accelerat câteva trenduri interesante în producția, prezentarea și consumul de muzică clasică, în opțiunile publicului și modul în care artiștii și organizatorii de evenimente au adus muzica spre audiențe tot mai largi.

13
/01
/22

Începând cu 13 ianuarie, orașele Iași, Bacău și Galați vor continua să găzduiască seria de concerte „Pepiniera”, susținută prin programul Comisiei Europene - Music Moves Europe. Prin intermediul proiectului, organizatorii își propun să susțină artiștii cu potențial și să-i ajute să-și extindă baza de fani la nivel național. Accesul este liber la toate concertele, în limita locurilor disponibile.

13
/01
/22

Unul dintre cei mai apreciați dirijori români – CRISTIAN MANDEAL – și un concert în care „vedeta” serii va fi HARPA, instrumentul ce naște o sonoritate atât de specială și de plăcută, sunt „ingredientele” evenimentului prezentat miercuri, 19 ianuarie 2022 (de la 19.00) de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, la Sala Radio.