„5 Minute”, de Dan Chișu, premieră mondială la Varșovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-minute-de-dan-chisu-premiera-mondiala-la-varsovia/

Filmul „5 Minute / 5 Minutes Too Late”, scris şi regizat de Dan Chişu, cu Mihai Călin şi Diana Cavallioti în distribuţie, va avea premiera mondială în competiţia celei de-a 35-a ediţii a Festivalului Internaţional de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada 11 – 20 octombrie 2019.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2019

La festivalul din Polonia, „5 Minute” va concura pentru Warsaw Grand Prix, în valoare de 100.000 de zloți (23.000 de euro), premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 10.000 de zloți, și premiul special al juriului, în valoare de 5.000 de zloți.

În 2009, evenimentul a fost recunoscut de Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film (FIAPF) ca festival internațional, alăturându-se Cannes, Veneția, Berlin, Locarno, San Sebastian, Karlovy Vary, Tokyo, Moscova, Mar del Plata, Montreal, Shanghai, Cairo, Goa și Tallinn.

Lungmetrajul de ficțiune al lui Dan Chișu este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câțiva spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.

„Povestea filmului s-a născut din intenția de a aprofunda concepte precum «adevărul», «obiectivitatea» și «căutarea». Suspansul trăit de spectator coincide cu suspansul personajelor, care nu își pot prevesti finalul călătoriilor în care pornesc. După ce fiica lui fuge de acasă pentru că nu poate trece pragul intoleranței tatălui ei, el nu știe dacă aparenta destrămare a familiei este permanentă sau dacă mai poate face ceva pentru a restabili echilibrul inițial. La fel, deși jurnalista demarează o investigație al cărei succes pare garantat, ajunge în punctul în care nu mai înțelege rostul eforturilor ei”, explică Dan Chișu.

Din distribuție mai fac parte Emanuel Pârvu, Ana Radu,  Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian și Aida Economu.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul – de Letiția Ștefănescu, sunetul – de Alexandru Dumitru, scenografia – de Gina Călin, costumele – de Adina Bucur, machiajul – de Dana Roșeanu, coafura – de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

„5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Foto: 5 Minute – facebook, Doria Dragusan

07
/03
/14

Câteva dintre cele mai bune scurtmetraje lansate anul trecut pot fi văzute la Festivalul Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie), în două dintre cele mai îndrăgite secțiuni: Short Matters! și Semaine de la Critique. Cea de-a opta ediție a Festivalului NexT va avea loc la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPro și Ceainăria Cărturești.

06
/03
/14

Maroc, filmul lui Josef von Sternberg din 1930, vă prilejuieşte întâlnirea cu doi actori de legendă ai Hollywood-ului, Marlene Dietrich şi Gary Cooper. Filmul este difuzat în această seară, de la ora 20.30, pe TVR 2, în cadrul emisiunii Telecinemateca.

06
/03
/14

300: Ascensiunea unui Imperiu, povestit în stilul vizual spectaculos al blockbusterului 300: Eroii de la Termopile, este un nou capitol din epopeea impresionantă, în care acţiunea se desfăşoară pe un nou câmp de luptă - marea. Distribuit de MediaPro Distribution, filmul ajunge pe marile ecrane din tara incepand cu 7 martie.

06
/03
/14

The Broken Circle Breakdown / Paradisul spulberat, drama musical în regia lui Felix Van Groeningen, cu Veerle Baetens şi Johan Heldenbergh, va avea premiera în România vinerea aceasta, 7 martie. Filmul a fost nominalizat la Oscar 2014 pentru “Cel mai bun film străin” şi a fost premiat deja vineri seară la César 2014, în cadrul aceleiaşi secţiuni.

04
/03
/14

Pe 4 aprilie, la doar o lună de la gala premiilor Oscar, Festivalul Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie) își așteaptă spectatorii la o seară cu filme de Oscar și covor roșu, la CinemaPRO din București, la ora 21.00. Oscars Night aduce, în premieră, cele cinci filme nominalizate la trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj, inclusiv câștigătorul categoriei, emoționantul Helium, în regia lui Anders Walter.

03
/03
/14

La peste 10.000 de metri altitudine, Liam Neeson sfidează pericolul şi intră din nou în acţiune, în Non-Stop, un thriller plin de suspans şi situaţii la limita imposibilului.

03
/03
/14

Favoritul "12 Years a Slave" a fost desemnat cel mai bun film al anului la Oscar 2014. Alfonso Cuaron ("Gravity") a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, iar Cate Blanchett ("Blue Jasmine") și Matthew McConaughey ("Dallas Buyers Club"), premiul pentru cei mai buni actori în rol principal. Cel mai bun actor și cea mai bună actriță în rol secundar au fost desemnați Jared Leto ("Dallas Buyers Club"), respectiv Lupita Nyong'o ("12 Years a Slave").

28
/02
/14

Galeria M8 vă invită miercuri, 5 martie, de la ora 20.30, la proiecţia filmului mut „Fericirea” („Schastye”, Uniunea Sovietică 1935, în regia lui Aleksandr Medvedkin), acompaniat live de muzica celor de la Karpov not Kasparov.

27
/02
/14

Anul 2013 a fost considerat bun pentru cinematografia de calitate. Iar asta se vede, parţial, în nominalizările la premiile Oscar 2014, dar şi prin filmele care au fost ocolite. Câştigătorii vor fi anunţaţi în noaptea de 2 spre 3 martie.

27
/02
/14

Un atelier de film documentar, 50 de pelicule împărţite în cinci secţiuni, spectacole de teatru, un masterclass al cineastului polonez Marcel Łoziński şi un circuit turistic aparte, în centrul Bucureştiului, fac parte din programul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului One World Romania.