70 de ani de istorie a marionetelor de la Ţăndărică, la Palatul Suţu
https://www.ziarulmetropolis.ro/70-de-ani-de-istorie-a-marionetelor-de-la-tandarica-la-palatul-sutu/

Teatrul Ţăndărică continuă evenimentele aniversare “70 de ani” şi îi invită pe cei mici vineri, 7 august, de la ora 17.00, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, la vernisajul expoziţiei “CĂLĂTORIA LUI ŢĂNDĂRICĂ”, o poveste fascinantă care merită cunoscută.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2015

Teatrul de animație este firul roşu ce leagă copilăria de adolescență, o constantă în devenirea generaţiilor. Astfel, expoziţia “CĂLĂTORIA LUI ŢĂNDĂRICĂ” se adresează atât copiilor, cât și tuturor celor pasionaţi de cultură, istorie şi teatru.

“Noi, Țăndărică, avem un principiu: mergem acolo unde este publicul nostru. Așa că povestim Călătoria lui Țăndărică printr-o expoziție itinerantă prezentă timp de 6 săptămâni la București.

Aici, păpușile sunt atent alese dintr-o istorie de 70 de ani a teatrului și marchează principalele repere în evoluţia teatrului de animație din România, rememorând atât artiştii, cât şi personajele ce au consacrat această artă teatrală aparte“, a declarat Călin Mocanu, directorul Teatrului Țăndărică.

Teatrul de păpuși este cel mai vechi gen de spectacol de pe teritoriul României.

La început, reprezentațiile erau inspirate din Comedia dell’Arte, cu personaje și evenimente adaptate la specificul național.

Mai târziu – în toamna lui 1945 – s-a înființat Teatrul de Păpuși, sub conducerea actriței Lucia Calomeri, alături de alți artiști ai vremii. Împreună au ridicat primul spectacol: „Țăndărică pe mările Sudului” – începutul Călătoriei lui Țăndărică.

Astăzi, în România, teatrul de animație este axat pe două mari coordonate: teatrul ca artă şi teatrul ca educație.

Dacă rolul educativ este îndeplinit de conţinutul repertorial, implicit de text, componenta estetică este asigurată de către scenograf și scenografie, împreună cu regizorul şi actorul devenit personaj.

Expoziția “CĂLĂTORIA LUI ŢĂNDĂRICĂ” se va desfășura în perioada 07 august-20 septembrie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00 la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, B-dul I.C. Brătianu, nr. 2 din Piața Universității.

Foto: 70 de ani de istorie a marionetelor de la Ţăndărică – teatrultandarica.ro

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.