Filmul Belgian GIRL deschide Oscar Weekend (18 – 20 ianuarie 2019)
https://www.ziarulmetropolis.ro/89847-2/

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 – 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). „Oscar Weekend” are loc înaintea anunţării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediţie a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

Un articol de Petre Ivan|7 decembrie 2018

Primul lungmetraj al tânărului regizor belgian Lukas Dhont, „Girl”, se află pe lista celor cinci filme nominalizate la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film într-o limbă străină. „Girl” a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, unde a câștigat patru premii, printre care Caméra d’Or, acordat celui mai bun film de debut din festival și premiul FIPRESCI.

Filmul va fi lansat pe ecranele din România în februarie 2019, fiind distribuit de Voodoo Films și va putea fi văzut în avanpremieră în cadrul evenimentului Oscar Weekend, între 18 și 20 ianuarie 2019, la Cinema Elvire Popesco din București.

Pe 6 decembrie, au fost anunțate nominalizările pentru cea de-a 76-a ediție a Premiilor Globul de Aur, premii acordate anual de Asociația Presei Străine de la Hollywood și considerate predicții ale Premiilor Oscar ale Academiei Americane de Film. Ca și în cazul Oscarurilor, Globurile de Aur includ o categorie dedicată filmelor într-o limbă străină iar alături de „Girl”, sunt nominalizate „Roma”, în regia lui Alfonso Cuarón, marele câștigător al Festivalului de la Veneția, „Shoplifters”, al japonezului Kore-eda și „Capharnaüm”, filmul regizoarei libaneze Nadine Labaki, ambele premiate la Cannes cu Palme d’Or și, respectiv, Premiul juriului, și „Never Look Away”, al lui Florian Henckel von Donnersmarck – propunerea Germaniei la Oscar. Câștigătorul va fi anunțat în cadrul ceremoniei de pe 6 ianuarie 2019.

Girl” spune povestea Larei care visează să devină balerină profesionistă. „Girl arată fabulos, nu se teme să pună pe masă o serie de subiecte dificile și are în centru interpretarea spectaculoasă a tânărului actor și dansator Victor Polster”, scria Hollywood Reporter. Victor Polster, actorul din rolul principal, avea 15 ani la momentul filmării și a fost ales la finalul unui casting de jumătate de an, din peste 500 de candidați fiind recompensat, tot la Cannes, cu premiul pentru cea mai bună interpretare în secțiunea Un Certain Regard.

Girl” va putea fi văzut în avanpremieră în cadrul Oscar Weekend, eveniment care prezintă în fiecare an, în București, o selecție de filme propuse sau aflate în cursa pentru premiul Oscar la categoria ‚Cel mai bun film într-o limbă străină’. Ediția a 5-a va avea loc între 18 și 20 ianuarie 2019, la Cinema Elvire Popesco, iar programul va fi anunțat în curând. Evenimentul are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. Oscar Weekend este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films, având ca parteneri Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti.

Foto: Girl – facebook

 

 

 

04
/11
/19

Noiembrie este luna în care se decernează Premiul LUX al Parlamentului European. Se premiază cel mai bun film european, așa cum se vede el dinspre Bruxelles și Strasbourg. Anul acesta, finalistele sunt: „Cold Case Hammarskjöld”, „Dumnezeu există și numele Său este Petrunija” și „Jocuri de putere”.

04
/11
/19

Cele mai noi producții germane vin la București la cea de-a 14-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN. Organizat de Goethe-Institut, evenimentul va avea loc între 21 și 27 noiembrie la București și va fi găzduit, pentru al doilea an consecutiv, de Cinema Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez.

03
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Premiat cu Palme d`Or la Cannes, „Parasite” (2019), cel mai nou film al sud-coreeanului Bong Joon Ho, este o satiră de o virtuozitate scenaristică şi regizorală care transformă premisa simplă a inegalităţilor sociale într-un discurs deopotrivă comic şi perturbator, distractiv şi caustic, despre lumea de astăzi.

02
/11
/19

Cum era să practici skateboarding în Cehoslovacia anilor ‘80? Dar să recurgi la tertipuri neașteptate pentru a face rost de bani? Pe 4 și 5 noiembrie, Centrul Ceh vă așteaptă la două noi proiecții din cadrul Documentary Mondays și Fiction Tuesdays, cu „King Skate”, respectiv „Run, Waiter, Run!”.

01
/11
/19

CRONICĂ DE FILM La filmele unor regizori veterani ca Jean-Pierre & Luc Dardenne și Ken Loach, încoronați de-a lungul carierei cu câte două trofee Palme d`Or, nu te duci pentru a vedea dacă şi-au schimbat stilul. Le cauţi fiecare nou titlu tocmai pentru stilul realist consacrat, altădată în avangardă.

01
/11
/19

Cea de-a șasea ediție a UrbanEye Film Festival începe miercuri, 6 noiembrie, și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco și ARCUB. Tema principală a festivalului de anul acesta este natura și orașul.

01
/11
/19

Pentru a marca cea de-a 100 aniversare a rolului crucial pe care Regina Maria l-a avut pentru țara sa în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anul 1919, producătorul executiv John M. Florescu alături de canalul de televiziune History anunță lansarea „Turneului Național Maria – Inima României”, un eveniment itinerant ce va avea loc în mai multe orașe din România, pe parcursul următoarelor 6 luni.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.