15-16 august: al cincilea weekend de teatru în aer liber la festivalul „Bucureştii lui Caragiale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/15-16-august-al-cincilea-weekend-de-teatru-in-aer-liber-la-festivalul-bucurestii-lui-caragiale/

După ce Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” a prezentat, pe scena din Parcul Cişmigiu, adaptări inedite după piese clasice, spectacole originale, producţii premiate şi o avanpremieră în exclusivitate a Teatrului Nottara, cel de-al cincilea weekend de festival (15-16 august) este rezervat spectacolelor cu tematici de actualitate, inspirate de autori contemporani, dar şi unui spectacol pentru copii.

Un articol de Petre Ivan|13 august 2020

Cea de-a opta ediţie a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale”, organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB, a început pe 18 iulie şi oferă bucureştenilor, după o lungă perioadă de cultură online, un program eclectic de spectacole de teatru cu acces liber în Parcul Cişmigiu, în fiecare weekend până pe 20 septembrie. Pe parcursul celor 10 weekend-uri de festival, spectatorii sunt invitaţi să vizioneze peste 30 de spectacole prezentate pe scena din Parcul Cişmigiu. De la instituţii publice la companii independente, teatrele participante la ediţia din acest an au pregătit un program de matineu – cu spectacole pentru copii, şi un program de seară – cu spectacole de comedie clasică, romantice, dramatice, muzicale sau cu umor negru.

Din seria spectacolelor de teatru contemporan fac parte cele două spectacole de seară ce vor fi prezentate în weekendul 15-16 august, la „Bucureştii lui Caragiale”.

Teatrul Nottara deschide cel de-al cincilea weekend de festival cu un spectacol de dramaturgie contemporană, „Praf de stele” (sâmbătă, 15 august, ora 20.00). O comedie despre nevoia de comunicare, producţia Teatrului Nottara este o adaptare după un text al regelui comediei canadiene, Norm Foster. Piesa „extrem de amuzantă, profund emoţionantă şi tulburător de romantică” (Mississauga News) este pusă în scenă de regizorul, teatrologul și director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, Lucian Sabados, cu ajutorul scenografiei minimaliste semnate de Vladimir Turturică şi al unui joc actoricesc rafinat (Alexandru Jitea, Luminiţa Erga, Diana Roman, Ada Navrot)

Cap de afiş al Teatrului Arte dell’Anima, spectacolul „Totul despre femei“ poartă semnătura dramaturgică a celui mai influent autor contemporan croat, Miro Gavran, deţinătorul a peste 20 de premii internaţionale şi naţionale şi singurul scriitor în viaţă căruia i s-a dedicat un festival ce îi poartă numele, GavranFest. Regizat de Felix Crainicu şi jucat de actriţele Corina Dănilă, Adriana Irimescu şi Crina Linţă, spectacolul „ar putea fi încadrat în categoria comediei romantice. Însă, dincolo de acest registru, profunzimea şi forţa poveştilor duc acest spectacol într-o altă direcţie, o dramă realistă cu accente comice. Actriţele joacă uneori cu candoare, uneori uşor sarcastic, alteori puţin exagerat. Ce e important este că spectacolul nu se tranformă într-un manifest feminist şi îţi face bine să îl urmăreşti, atunci când vrei să te relaxezi.” Adevărul

Unul dintre cele mai vesele spectacole pentru copii din programul festivalului, „Vulpea şi corbul” este produs de Teatrul Coquette şi se joacă duminică, 16 august, de la ora 10.00, pe scena din Parcul Cişmigiu. O montare plină de umor, dans şi costume de efect, spectacolul Teatrului Coquette este o adaptare a celebrei fabule cu acelaşi nume a lui La Fontaine. Spectacolul este înţesat cu multe momente menite să stârnească hazul, iar îndrăgitele personaje îi implică în firul poveştii pe cei mici şi îi învaţă astfel o lecţie despre importanţa prieteniei. „Vulpea şi corbul” este scris, regizat şi interpretat de Ruxandra Bălaşu. Din distribuţie mai fac parte actriţele Celina Nițu și Ingrid Bonța.

Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” #8 continuă, în Parcul Cişmigiu, cu noi spectacole de teatru în weekend-urile 22-23 august, 29-30 august, 5-6 septembrie, 12-13 septembrie, 19-20 septembrie. Din repertoriul ediţiei 2020, fac parte spectacole-concert, un spectacol de teatru-dans contemporan, spectacole-balet şi concerte educative, comedii, spectacole pentru copii  şi producţii independente. Programul festivalului este disponibil pe www.arcub.ro

Desfășurarea evenimentului, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020.

REZERVĂRI

Accesul la spectacole se face pe bază de rezervare online pe www.arcub.ro și www.entertix.ro

Rezervările sunt disponibile în grupuri de 2 sau 3 locuri. Locurile pot fi rezervate cu două săptămâni înainte de fiecare spectacol. 

Spațiul dedicat Festivalului este împărţit în două zone de vizionare a spectacolelor:  

  • SCENĂ: în zona scenei sunt amplasate 225 de locuri;
  • ECRAN: în faţa unui ecran de mari dimensiuni sunt amplasate 120 de locuri ce permit spectatorilor să urmărească transmisia live a spectacolului de la scenă.  

Cele două spații sunt delimitate de garduri. Trecerea dintr-un spațiu în celălalt nu este permisă.

Despre Bucureştii lui Caragiale

Festivalul „Bucureștii lui Caragiale” a fost inițiat în anul 2012, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg. Festivalul a fost inspirat de manifestarea „D-ale Bucureştilor, carnaval la 1900” din Capitală, care a recreat atmosfera Micului Paris începând cu anul 1993 şi, ulterior, după o pauză de câţiva ani, în 2008, la Curtea Veche a Palatului Voievodal. Creat pentru a aduce opera caragialiană cât mai aproape de publicul bucureștean, festivalul în forma actuală, „Bucureştii lui Caragiale”, s-a desfăşurat, pe rând, în Centrul Istoric al Capitalei, în Parcul Izvor şi, începând din anul 2017, este găzduit de cea mai veche grădină a Capitalei, Parcul Cişmigiu. În contextul actual, festivalul „Bucureştii lui Caragiale” are scopul de a asigura continuitatea operatorilor culturali şi de a încuraja consumul cultural la nivel local.

Detalii pe www.arcub.ro

Urmăriți pagina oficială de Facebook a Festivalului Bucureștii lui Caragiale și pagina de Facebook ARCUB

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.