„Cea mai rea fată din lume”, o poveste despre devenire și maturizare, în cinema din 4 februarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-rea-fata-din-lume-o-poveste-despre-devenire-si-maturizare-in-cinema-din-4-februarie/

Regizorul norvegian Joachim Trier revine pe marile ecrane cu filmul care încheie trilogia dedicată oraşului Oslo, „Cea mai rea fată din lume” / „The Worst Person In The World”, distribuit de Independenţa Film din 4 februarie în cinematografele din România.

Un articol de Liliana Matei|29 ianuarie 2022

Cea mai rea fată din lume spune povestea unei tinere de 30 de ani, din generația millenialilor, aflată în căutarea fericirii și a partenerului ideal. Rolul din acest film i-a adus actriței Renate Reinsve premiul pentru interpretare feminină la Cannes 2021.

„Un studiu ironic și pătrunzător despre anxietățile generației milenialilor.” – Variety

Julie (Renate Reinsve) se apropie de 30 de ani, iar viaţa ei e un haos total. Exact când iubitul ei mai în vârstă, Aksel (Anders Danielsen Lie), un popular autor de romane grafice, insistă să oficializeze relaţia, Julie ajunge neinvitată la o petrecere unde îl întâlneşte pe tânărul şi carismaticul Eivind (Herbert Nordrum) … În curând, Julie se desparte de Aksel și se aruncă într-o nouă relație, sperând că aceasta îi va aduce o nouă perspectivă asupra vieții. Dar foarte repede va ajunge să realizeze că unele alegeri sunt deja istorie.

Cea mai rea fată din lume/ The Worst Person In The World este o comedie romantică despre dragoste și relații în zilele noastre, despre oportunități și temeri.

Catalogat de către publicația britanică The Guardian drept „o comedie tandră și complexă despre relații, de o naturalețe și prospețime remarcabile” sau considerat de Toronto Star „o dramă romantică pentru cei care urăsc dramele romantice”, Cea mai rea fată din lume a atras aprecierea publicului încă de la premiera care a avut loc la Cannes și se regăsește în numeroase topuri ale celor mai bune filme ale anului 2021, inclusiv pe deja celebra listă a lui Barack Obama, sau pe listele de predicții pentru nominalizări la Premiile Oscar.

Cea mai rea fată din lume este cel de-al treilea film din trilogia lui Joachim Trier, în care se regăsesc Reprise (2006) și Oslo, 31 august (2011), filmul care a câștigat marele premiu la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2012.

Renate Reinsve este la primul ei rol principal în The Worst Person In The World, în timp ce Anders Danielsen Lie joacă și în celelalte două titluri ale trilogiei.

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri media: Cinemap, Zile și Nopți, Dinfilme.ro, Films in Frame, Movienews, Spotmedia, Munteanu Recomandă, Ziarul Metropolis

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.