Întâlnirile JTI, la a XXIII-a ediție – Aterballetto prezintă „Don Juan”, spectacolul „așteptat în întreaga Europă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnirile-jti-la-a-xxiii-a-editie-aterballetto-prezinta-don-juan-spectacolul-asteptat-in-intreaga-europa/

Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza, cea mai importantă companie italiană de dans, vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXIII-a ediţie a Întâlnirilor JTI. Spectacolul „Don Juan”, în coregrafia lui Johan Inger, a avut premiera în octombrie 2020 la Ferrara (Italia), iar în acest an va fi prezentat publicului român pe 11 şi 12 octombrie ora 20:00, la Teatrul Naţional Bucureşti, sala Ion Caramitru.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2022

„Don Juan” a primit premiul prestigioasei reviste Danza&Danza pentru cea mai bună producție a anului. „Un mit vechi, dar și contemporan, un coregraf la apogeul creativității, o companie aflată pe un traseu ambițios de repoziționare și de creștere, toate acestea aduc la viață unul dintre cele mai mari spectacole ale anului”, se arată în motivația juriului.

„Am lucrat cu coregrafi de renume, cum ar fi Naharin, Kylián sau Shechter, dar Don Juan este creația așteptată în întreaga Europă”, spunea la momentul premierei Gigi Cristoforetti, coordonator și director artistic al Aterballetto.

Johan Inger, născut la Stockholm în 1967, este unul dintre cei mai importanți coregrafi ai lumii la ora actuală. A debutat ca dansator la Nederlands Dans Theater în 1990, iar în 1995 în calitate de coregraf. S-a bucurat de un succes imediat. În 2003, Johan a părăsit Nederlands Dans Theater pentru a prelua rolul de coordonator artistic la Cullberg Ballet din Stockholm, unde a creat numeroase lucrări. În 2005, Johan Inger a venit în România, ca dansator și coregraf, cu compania Cullberg Ballet, invitată a Întâlnirilor JTI. Despre Mats Ek, directorul artistic al Cullberg Ballet la momentul respectiv, Johan declară că îl consideră „un tată artistic”. Mats Ek a mai fost invitat la Întâlnirile JTI și în 2016, cu „Quartet Gala”.
Din 2008, Johan Inger este coregraf independent și creează pentru companii din întreaga lume, printre care Swedish National Ballet, Compania Nacional de Danza, Aterballetto, Lyon Opera Ballet, Les Ballets de Monte Carlo și, desigur, Nederlands Dans Theater.

„Cred și sper că nu va fi o interpretare tradițională, deși va fi foarte fidelă poveștii originale. (…) Am ales să explorez personajul lui Don Juan, pentru că sunt convins că există ceva contemporan în el și readucerea lui în lumina reflectoarelor ar putea fi o experiență interesantă. (…) Pe Don Juan-ul nostru nu îl așteaptă o eternitate în infern din cauza păcatelor. Lăsăm asta la latitudinea spectatorului. Poate că, în final, deși prea târziu, Don Juan își conștientizează fărădelegile și se aruncă în brațele destinului scris de vicii și fantasmele trecutului? Sau este doar o victimă a ceva dincolo de el? Nu vreau să dezvălui asta. Dar pot spune că, în versiunea mea, Don Juan are mai multe șanse și ocazii de a scăpa de judecată și de a se schimba (…)”, își explică Johan Inger viziunea asupra spectacolului.

Fondazione Nazionale della Danza își desfășoară activitatea de producție și turneele sub numele Aterballetto, cea mai importantă companie de dans contemporan din Italia. Compania a fost fondată în 1977, sub denumirea Compagnia di Balletto dei Teatri dell’Emilia-Romagna, iar începând din 1979, este cunoscută sub numele de Aterballetto. Datorită versatilității soliștilor, Aterballetto a primit numeroase aprecieri în Italia și pe scena internațională.

Biletele se găsesc la Casa de bilete a Teatrului Național București și online în reţelele Entertix, Eventim, MyStage și MyTicket.

Întâlnirile JTI cu Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza sunt organizate ca de obicei de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.
Fiți alături de noi la cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI!

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.