„Despre oameni şi melci” va fi de vineri pe marile ecrane din 22 de oraşe din ţară
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-oameni-si-melci-va-fi-de-vineri-pe-marile-ecrane-din-22-de-orase-din-tara/

Comedia „Despre oameni şi melci”, care va avea premiera naţională vineri, 14 septembrie, va ajunge în prima săptămână pe aproximativ 40 de ecrane, în nu mai puţin de 22 de oraşe din ţară. Conform unui comunicat transmis, joi, de distribuitorii filmului, Transilvania Film şi Ro Image, în primul weekend producţia va putea fi văzută în: […]

Un articol de |14 septembrie 2012

Comedia „Despre oameni şi melci”, care va avea premiera naţională vineri, 14 septembrie, va ajunge în prima săptămână pe aproximativ 40 de ecrane, în nu mai puţin de 22 de oraşe din ţară.

Conform unui comunicat transmis, joi, de distribuitorii filmului, Transilvania Film şi Ro Image, în primul weekend producţia va putea fi văzută în: Bucureşti, Bacău, Arad, Cluj, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Braşov, Sibiu, Piteşti, Satu Mare, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Târgu Mureş, Oradea, Brăila, Ploieşti, Craiova, Sibiu, Bistriţa şi Hunedoara.

O coproducţie româno-franceză, fiind produs de Libra Film (România) şi Agat Films (Franţa), filmul este cel de-al doilea lungmetraj în regia lui Tudor Giurgiu, după „Legături Bolnăvicioase”, film ce a avut premiera în România în anul 2006.

Subiectul filmului este, ca de obicei, la început, unul aparent obişnuit: Anul 1992, Câmpulung Muscel. Fabrica de maşini ARO a dat faliment şi urmează să fie privatizată într-o săptămână. Va fi cumpărată de o companie franceză care intenţionează să o transforme într-o crescătorie de melci. Dintre muncitorii pe care fabrica îi are în prezent, doar 300 îşi vor păstra locul de muncă. Totul se schimbă când unul dintre băieţi găseşte o soluţie inedită menită să-i salveze colegii de la şomaj şi să scoată uzina din faliment.

În „Despre oameni şi melci” spectatorii se vor putea bucura de prestaţia îndragiţilor actori români: Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă sau Alina Berzunţeanu, dar şi de interpretarea renumitului actor francez Jean Francois Stevenin şi a fiului său, Robinson Stevenin. Jean Francois Stevenin a avut roluri importante în filmele unor regizori precum Francois Truffaut, Jacques Rivette, Bertrand Blier, Jacques Demy sau Jean-Luc Godard şi a jucat pentru prima dată într-un film românesc.

Scenariul îi aparţine lui Ionuţ Teianu, care, după ce a absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1991 s-a mutat în Franţa, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, iar compozitorul filmului este Vlaicu Golcea.

Filmul a obţinut finanţare de la CNC în sesiunea din vara anului 2010 şi a beneficiat de susţinere financiară atât din partea Eurimages, cât şi a Programului MEDIA al Uniunii Europene.

În plus, South Eastern Cinema Network (SEE Cinema Network) a oferit un premiu pentru dezvoltarea scenariului. HBO România a contribuit de asemenea la procesul de finanţare a producţiei.

Sursa: Agerpres

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.