Angela Gheorghiu şi-a lansat primul album de colinde
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-si-a-lansat-primul-album-de-colinde/

Soprana Angela Gheorghiu a lansat primul său album de colinde româneşti, „O, ce veste minunată”, care conţine 16 dintre cele mai îndrăgite cântece tradiţionale de sărbători.

Un articol de Andrada Văsii|20 noiembrie 2013

Soprana Angela Gheorghiu a lansat primul său album de colinde româneşti, „O, ce veste minunată”, care conţine 16 dintre cele mai îndrăgite cântece tradiţionale de sărbători.

Albumul „O, ce veste minunată!”, lansat de Angela Gheorghiu împreună cu MediaPro Music, este realizat cu sprijinul Radio România şi al Centrului Cultural Casa Artelor şi cuprinde cele mai îndrăgite colinde românşti, printre care „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Florile dalbe (Astăzi s-a născut Hristos)” şi „Colindiţa”.

Cu această ocazie, Angela Gheorghiu lansează şi un colind, „La Vitleem colo-n jos”, extras de pe noul material discografic. Colindul este tradiţional, prelucrat de Nicolae Lungu, iar aranjamentul a fost realizat de Dan Dediu.

„Am înregistrat acest album de colinde pentru a readuce în suflet acea bucurie simplă, dar înalţătoare a Crăciunului petrecut alături de cei mai dragi oameni. Sunt fericită şi emoţionată să pot oferi publicului primul CD cu colinde româneşti de referinţă, cu aranjamente gândite pentru spiritul şi vocea mea.”

Citiţi şi: Angela Gheorghiu la Viena: prestaţia în „Tosca”, apreciată de presa austriacă

Soprana a continuat: „Este un vis împlinit pentru mine, pentru că este un proiect de suflet, primul realizat prin intermediul fundaţiei pe care am înfiinţat-o şi care-mi poartă numele, Fundaţia Angela Gheorghiu. Le mulţumesc tuturor prietenilor care m-au sprijinit pentru a vă putea oferi ce este mai de preţ în muzica românească tradiţională de Crăciun. Vă urez să aveţi parte de sărbători cu mare bucurie şi pace sufletească!”.

Angela Gheorghiu

Angela Gheorghiu – Coperta albumului de colinde 

Piesele au fost înregistrate în luna septembrie, la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio – dirijor Tiberiu Soare, Corul Naţional de Cameră Madrigal – dirijor Voicu Popescu şi Corul Accoustic – dirijor Daniel Jinga, şi în Studioul ISV – Ines Studio & Video, notează Mediafax.

Albumul este o coproducţie Fundaţia Angela Gheorghiu – Radio România – Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3 Bucureşti – Primăria Sectorului 3 Bucureşti. Producătorul general al acestui material discografic este Oltea Şerban Pârâu, iar producătorul executiv, Alice Barb.

Foto credit: Angela Gheorghiu – Facebook

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.