Filmul de Oscar la TVR 2 – ,,Printre gorile”
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-de-oscar-la-tvr-2-printre-gorile/

Deţinător a două premii Globul de Aur şi a cinci nominalizări la Oscar, filmul ,,Printre gorile” va fi difuzat sâmbătă, de la ora 20.10, pe TVR2.

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2014

 

Dacă este sâmbătă, la TVR 2 este Film de Oscar, telespectatorii având ocazia să se delecteze o producţie cu două premii Globul de Aur (pentru cea mai bună actriţă şi cea mai bună coloană sonoră) şi cinci nominalizări la Oscar (pentru interpretare feminină, scenariu, sunet, montaj, coloană sonoră).

Printre gorile (GORILLAS IN THE MIST) este o producţie SUA, din 1988, în regia lui Michael Apted, cu: Sigourney Weaver, Bryan Brown, Julie Harris în rolurile principale.

Drama este inspirată după romanul autobiografic al cercetătoarei americane Dian Fossey. În anii ’60, inspirată de antropologul Louis Leakey, Dian se dedică studierii primatelor. Hotărâtă să salveze gorilele pe cale de dispariţie, eroina pleacă în Rwanda, unde are parte de tot felul de aventuri şi chiar ajunge să-şi rişte viaţa pentru a veni în apărarea animalelor vânate de braconieri.

La începutul acestui an, Google şi-a modificat logoul pentru a marca împlinirea, în 16 ianuarie 2014, a 82 de ani de la naşterea cercetătoarei americane Dian Fossey. Zoolog renumit, Dian a studiat vreme de 18 ani un grup de gorile din Rwanda iar apoi a scris cartea „Gorillas in the Mist”, apărută în 1983, în care combină cercetările ştiinţifice despre gorilele de munte din rezervaţia Karisoke Research Center cu detalii din viaţa ei de zi cu zi în Africa.

 

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.