CARNAVAL ca-n povești, la Teatrul Naţional pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/carnaval-ca-n-povesti-la-teatrul-national-pentru-copii/

Duminică, 22 februarie 2015, de la ora 11.00, copiii împreună cu părinţii lor sunt aşteptaţi la Carnavalul de Lăsata Secului, în Sala MEDIA a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|17 februarie 2015

CARNAVAL ca-n povești / Fantezia copiilor, dar și a familiei va fi pusă din nou la încercare. Magicianul Poveștilor și echipa lui îi invită pe cei mici să se întreacă în ritm de carnaval.

Astfel copiii vor putea alege după voia inimii personajul preferat pentru a-l aduce în scenă, printr-o costumație adecvată. Cei nehotărâți vor putea primi la fața locului o înfățișare de carnaval.

În această duminică, nimeni nu poate rămâne indiferent în față spiritului de sărbătoare ce cuprinde natura la apropierea primăverii, anunţă conducerea Teatrului Naţional pentru Copii.

Va fi premiat cel mai original costum făcut acasă. Vom alege cea mai frumoasă mască, prințesul cel mai isteț și prinţa cea mai deşteaptă, că așa e la carnaval, toată lumea vrea să fie ce nu e! –Marian Râlea.

Să fii copil e un lucru serios, susţin gazdele dumneavoastră, invitându-i pe copii să se pregătească cât se poate de bine, de la mască şi costum până la istorioara ce însoţeşte personajul ales.

Foto: CARNAVAL – TNB

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.