Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte deschide „ImPuls 2011”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tinerete-fara-batranete-si-viata-fara-de-moarte-deschide-impuls-2011/

Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls (Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie “Spectacole de colecţie”), va debuta sâmbătă, 7 noiembrie, la ora 10.00, cu un spectacol eveniment, pentru toate vârstele, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, o producţie a Teatrului Merlin din Timişoara.

Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2015

În cele 12 zile de festival (7-18 noiembrie 2015) în care Teatrul Țăndărică își așteaptă publicul în ținută de sărbătoare, vor avea loc peste 70 de evenimente dedicate copiilor, tinerilor și adulților: 42 de spectacole de teatru din România (Timișoara, Oradea, Sibiu, Cluj, Târgu Mureș, Galați, Iași, Baia Mare, Brașov, Craiova și București) și din străinătate (China, Bulgaria, Belgia, Spania, Italia, Polonia), ateliere pentru cei mici, conferințe, dialoguri și discuții teatrale cu profesioniști din domeniu, lansări de carte, decernarea premiilor de excelență în animația românească, evenimentul aniversar și expoziția Călătoria lui Țăndărică.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls găzduiește spectacole dedicate noii generații de public, producții pentru copii și pentru adulți care vorbesc despre actualele tendințe în teatrul vizual și de animație la nivel mondial.

Dintre spectacolele dedicate celor mici, amintim:

  • Povestea lui HARAP ALB iese din carte şi capătă viaţă pe scenă duminică, 8 noiembrie, ora 19.00 prin spectacolul realizat de TEATRUL PENTRU COPII ŞI TINERET GONG din Sibiu.
  • CEI TREI PURCELUŞI, spectacolul TEATRULUI NAŢIONAL PENTRU COPII din Beijing, China, care va avea 5 reprezentații, un spectacol menit să stimuleze imaginaţia copiilor şi să le deschidă drumul celor mici spre lumea teatrului.
  • Luni, 9 noiembrie, ora 18.00, cei mici sunt invitați să vadă POVESTIOARE AFRICANE, producție a COMPANIEI SUR LE FILS din Bruxelles, Belgia, o serie de povestioare amuzante, teribile şi incredibile, un spectacol de umbre, la limita dintre marionete şi teatru de obiecte.
  • TEATRUL DE DRAMĂ ŞI PĂPUŞI din Wałbrzych, Polonia ne propune, vineri, 13 noiembrie, ora 18.00, o altă versiune a poveștii SCUFIŢA ROŞIE. Michalinka, o micuță rebelă care se autointitulează Scufița Roșie, călătorește printr-o pădure care se transformă într-o sursă de cunoaștere.
  • Regizorul Gavriil Pinte propune “Libera circulație a lui Rapunzel în natură” sau “De pe calea firelor, pe calea undelor” prin audiția spectacolului de teatru radiofonic RAPUNZEL a TEATRULUI NAȚIONAL RADIOFONIC din București care va avea loc marți, 10 noiembrie, ora 20.30 și miercuri 18 noimebrie, la 17.30, precum și spectacolul RAPUNZEL, realizat la TEATRUL ȚĂNDĂRICĂ, susținut duminică, 15 noiembrie, ora 18.00.

Şi câteva dintre spectacolele dedicate tinerilor și adulților:

  • TALITA KUM, spectacol nonverbal al COMPANIEI RISERVA CANINI din Milano, Italia va surprinde publicul adult, miercuri 11 noiembrie, ora 18.00, cu povestea de dragoste dintre viață și existență, cu viziunea de a pune corpul uman în situația de a fi animat.
  • ADUNAREA PĂSĂRILOR, spectacolul nonverbal al teatrului gazdă, dedicat tinerilor și adulților, se va juca joi, 12 noiembrie, ora 19:15 și va prezenta o imagine a omului, a lumii, a dualităţii fiinţei umane în situaţii limită.
  • PISICA VERDE ne vorbeşte despre lumi imaginare, despre adolescență, dragoste și singurătate. Provocarea pe care o adresează publicului tânăr este să urce pe scenă alături de actori într-un club, la o petrecere silent disco, unde vor afla povestea a șase adolescenți și a unei seri care le va schimba viețile. Producția TEATRULUI PENTRU COPII ȘI TINERET LUCEAFĂRUL din Iași se va juca luni, 16 noiembrie, la ora 19.00.

O componentă la fel de importantă a acestui festival o constituie dezbaterile, dialogurile și conferințele realizate de profesioniști în domeniu, de critici și personalităti marcante la nivel mondial, care vorbesc despre teatrul de animație din trecut dar și ImPulsdespre teatrul vizual contemporan. Amintim doar două dintre acestea:

Așadar, luni, 9 noiembrie, la ora 19:15, domnul RADU BOROIANU- actualul președinte al Institutului Cultural și fost director adjunct artistic la Teatrul Țăndărică și domnul VLADIMIR SIMON – fost secretar literar al Teatrului Țăndărică, vor vorbi despre păpuşi şi marionete. Vor încerca să reconstituie momente memorabile ale vieţii de zi cu zi într-un aşezământ cultural în care, înainte de 1989, prietenia şi credinţa în puterea artei au reuşit să atenueze dificultățile unor vremuri deloc confortabile.

OCTAVIAN SAIU – profesor, cercetător şi critic de teatru va susține vineri, 13 noiembrie, la ora 19:15, conferința MIT ȘI TEATRALITATE ÎN ANIMAȚIA CONTEMPORANĂ. Această conferință va oferi câteva teme de analiză a raportului între animația contemporană și poemele eterne prin care avem șansa de a pătrunde tainele universului – cu ochii larg deschiși ai copilului sau cu privirea atentă spectatorului matur.

În semn de prețuire pentru întreaga activitate dedicată teatrului, se vor acorda două mari premii de excelență: Premiul Michaela Tonitza Iordache de excelență în animația românească și Premiul de excelență pentru corpul tehnic în animația românească.

Tot în cadrul festivalului, Teatrul Țăndărică va continua Campania DĂRUIEȘTE ZÂMBETE, DONEAZĂ CĂRȚI ȘI JUCĂRII, ce are ca scop colectarea de cadouri pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 și 18 ani, intrenați la Spitalele “Marie Curie” și “Grigore Alexandrescu” din București. Donațiile se pot face până în data de 13 decembrie, la sediul din Lahovari și la librăria Cărturești Verona.

Programul complet este disponibil pe site-ul Teatrului Ţăndărică si aici.

Biletele se pot achizitiona ONLINE

Foto: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte deschide,  ImPuls – teatrultandarica.ro/agentia

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.