Expoziție-eveniment la MNAR: „Atelier de front. Artiști români în Marele Război”
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-eveniment-la-mnar-atelier-de-front-artisti-romani-in-marele-razboi/

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) ne invită miercuri, 23 august, de la ora 18.00, la vernisajul expoziţiei „Atelier de front. Artişti români în Marele Război”, la parterul Galeriei Naţionale.

Un articol de Liliana Matei|19 august 2017

Expoziţia-eveniment „Atelier de front. Artiști români în Marele Război” marchează contribuția artiștilor la procesul de formare a memoriei colective în legătură cu Primul Război Mondial. Creațiile unei întregi pleiade de artiști mobilizați depun mărturie asupra Marelui Război din perspectiva contemporaneității imediate, directe, și participă astfel la „scrierea” istoriei, picturile, sculpturile și desenele realizate de aceștia fiind menite unui viitor Muzeu Militar. Ele consemnează viața de pe front și din spatele frontului în scene de un tragism adesea conținut, câteva dintre lucrări fiind expuse pentru prima oară cu prilejul „Expoziției Artiștilor Mobilizați de Marele Cartier General al Armatei”.

O scenografie sugestivă, inspirată de structura tranșeelor și a liniilor de front, recreează atmosferă traumatizantă a războiului și accentuează emoțional mesajul celor peste 120 de lucrări ale artiștilor mobilizați, printre care îi regăsim pe Nicolae Tonitza, Ion Teodorescu-Sion, Camil Ressu, Ștefan Dimitrescu, Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Cornel Medrea.

Operelor din patrimoniul MNAR li se alătură lucrări și documente împrumutate cu generozitate de Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, Complexul Muzeal „Moldova” din Iași și Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus” din Ploiești.

O selecție din expoziția de față va fi itinerată ulterior la Roma în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Museo del Risorgimento (Complesso Vittoriano), gazdă a evenimentului.

Curator: Alina Petrescu

Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-53, Galeria Națională (parter)

Perioada: 23 august 2017 – 28 ianuarie 2018

Program de vizitare: miercuri – duminică, 11.00 – 19.00 (până la 30 septembrie) / 10.00 – 18.00  (octombrie – decembrie)

Bilet de intrare: 10 lei

Gratuit: prima miercuri din fiecare lună

 

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.