-->

„Un om la locul lui”. Alegeri ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-om-la-locul-lui-alegeri-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la San Sebastian, „Un om la locul lui”, debutul în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, inspirat din romanul „Firesc” al lui Petru Cimpoeşu, urmăreşte dilemele unui bărbat (Bogdan Dumitrache) prins între relaţia cu o viitoare soţie şi grija pentru o amantă suferindă.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 septembrie 2018

Regizorul Hadrian Marcu devenea cunoscut în lumea cinematografiei române acum circa 10 ani, cu câteva scurtmetraje de relativ succes, realizate în estetica realistă, care au rulat inclusiv în cinema, puse împreună (de pildă, „Joi”, „Nea Victor”, „Domnul David”). Apoi, Hadrian Marcu a ieşit din atenţie, dedicându-se în special reclamelor.

El debutează acum în lugmetraj, cu „Un om la locul lui”, care are în rolul principal un inginer de foraj, Petru (Bogdan Dumitrache), surprins într-un moment în care este prins între relaţia cu o tânără doctoriţă însărcinată, Laura (revelaţia Ada Galeş), cu care intenţionează să se căsătoreacă (şi să se mute la Bucureşti, din oraşul mic în care Laura trăieşte acum), şi grija pentru o colegă de serviciu, Sonia (Mădălina Constantin), care suferă un accident de maşină şi cu care pare să aibă sau să fi avut o legătură adulteră. Asta deşi ea este de asemenea căsătorită cu un coleg al lor, interpretat de Iulian Postelnicu, cunoscut pentru terifiantul personaj al vecinului din „Un etaj mai jos” (2015), de Radu Muntean.

Nu este singura legătură cu Radu Muntean, al cărei asistent Hadrian Marcu a fost la „Hârtia va fi albastră” (2006). Prin subiectul care pune în centru dilemele morale ale unui bărbat de vârstă mijlocie şi de clasă medie şi prin estetica sa realistă, „Un om la locul” seamănă cu filmele de după „Hârtia…” realizate de Radu Muntean (în special „Boogie” şi „Marţi, după Crăciun”, de unde pare luată şi scena cea mai tensionată a filmului, în care sunt date cărţile pe faţă), dar şi cu stilul lui Cristian Mungiu. Însă fără a avea (încă) forţa acestora.

Hadrian Marcu dovedeşte totuşi un control sigur asupra actorilor, cu toţii extrem de credibili şi de fireşti în rolurile lor (în plus faţă de cei menţionaţi, într-un rol secundar îl regăsim şi pe Adrian Titieni).

Fidel principiilor cinema-ului realist consacrat de colegii săi mai celebri, Hadrian Marcu apelează la planuri-secvenţă și la multe elipse (tăieturile de montaj ascund informaţii care vor fi devoalate doar în secvenţa următoare sau mai târziu), nu foloseşte muzica, iar atunci când nu urmăreşte de la spate personajele în mişcare (pe jos sau în maşină), camera se ţine la distanţă de ele.

Astfel, important nu este ce emoţii ar putea transmite chipurile personajelor (ale căror detalii rămân astfel în bună măsură inaccesibile spectatorului). Esenţiale par să fie raporturile între personaje în funcţie de cum sunt poziţionate în cadru sau ce sugerează corpurile lor: pe măsură ce dilemele lui Petru se amplifică, trupul său pare să reflecte această apăsare – este tot mai gârbovit (Laura îi atrage atenţia la un moment dar să nu mai stea cocoşat), iar în final caută afecţiune luând-o în braţe, pe patul de spital, pe Sonia.

Apoi, urmând aceleaşi reguli, Hadrian Marcu păstrează doar perspectiva protagonistului – suntem alături de el în toate momentele, în toate peregrinările sale între locuinţe, şantierul de foraj (insuficient folosit dramaturgic) şi spitalul unde lucrează Laura şi unde este internată şi Sonia.

În final, nu ajungem atât să îl judecăm moral (scenariul este suficient de nuanţat pentru nu încuraja această pistă), cât să încercăm să îi înţelegem neliniştea, împreună cu starea celor două femei din viaţa lui.

Deşi nu este extrem de original tematic şi formal, „Un om la locul” lui este un debut promiţător, al unui regizor stăpân pe mijloacele sale.

 

„Un om la locul lui” va fi lansat în cinematografe pe 23 noiembrie.

Ratingul Ziarului Metropilis: ★★★

12
/06
/26

A 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, iar Clujul intră, pentru 10 zile, în ritmul celui mai mare eveniment dedicat filmului din România.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.