„Crai nou”. Vertij
https://www.ziarulmetropolis.ro/crai-nou-vertij/

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 septembrie 2021

M-au iritat mereu filmele care mă aruncă de la început direct în mijlocul unui grup de personaje, pentru că nu oferă niciodată timp suficient să înţelegi ce-i cu ele, să fie individualizate.

Debutul din „Crai nou”, primul film al Alinei Grigore, pune în scenă o masă de familie extinsă, în curtea unei case pe un deal, despre care vom afla, din frânturi de informaţii, că funcţionează şi ca pensiune. Iniţial, nu înţelegem mai nimic din relaţiile de rudenie dintre femeile şi bărbaţii adunaţi acolo (aş risca să pariez că e o lecţie de realism pentru care Alina Grigore s-a inspirat de la Cristi Puiu, cu care a colaborat ca actriţă la „Aurora”).

Singurul lucru clar e tensiunea dintre ei, întrucât, pe nepregătite, se împart cu generozitate vorbe grele şi se ţipă, cu sentimentul că nu e ceva mai firesc de atât, că încordarea asta e o stare permanentă. Iar mişcarea ameţitoare şi nervoasă a camerei (Adrian Pădureţu), care se va păstra pe tot parcursul filmului şi care lasă deseori personajele secundare într-un plan îndepărtat neclar sau în afara cadrului, nu face decât să o reflecte, iar pe alocuri să o amplifice.

Cu toate astea, acum nu am simţit frustrare. Şi asta pentru, odată ce îţi dai seama cine e protagonista şi că vom fi mereu lângă ea, devine evident că provocarea pe care ne-o lansează acest film gata mereu să dea în „clocot” este de a ne atrage în „torentul său vital” (cum îl descrie criticul Victor Morozov în cronica sa de pe Scena9).

De aceea, deşi este un film despre emancipare, despre empowerment feminin, nu cred că miza este să suferim alături de Irina (Ioana Chiţu), aşa cum pare să sugereze criticul Cătălin Olaru în finalul cronicii sale de pe blogul Pragul Critic. De altfel, protagonista este un personaj mult prea opac şi închis în sine, iar comportamentul său, mult prea imprevizibil şi nuanţat, pentru ca ea să poată fi înţeleasă până la capăt şi să ceară empatie. E mai demnă de atât – e o victimă care nu se predă uşor şi care iese la rândul său uneori la atac, pentru a se răzbuna, folosindu-se de unul sau de altul.

Sigur, în acest aparent haos, se degajă un fir narativ central, şi anume dorinţa fetei de a merge la facultate la Bucureşti şi de a scăpa de comunitatea sa toxică şi de o familie abuzivă care arată ca un cult bizar, înfricoşător, în care bărbaţii (jucaţi de Mircea Postelnicu, Mircea Silaghi şi Vlad Ivanov) sunt dominanţi şi posesivi, iar femeile suferă de câte o traumă sau au mintea rătăcită (tulburătoare în acest sens sunt apariţiile scurte ale Mădălinei Stoica şi Ioanei Flora).

Reuşita filmului stă în libertatea sa (niciodată nu ştim în ce direcţie ne poartă şi dacă nu cumva o scenă este întreruptă chiar atunci când stă să decoleze, şi de aceea atenţia ne e mereu în alertă), în acest vertij emoţional, deseori agasant, în care se poate trece brusc de la o încercare de tandreţe la o ieşire temperamentală, de la acalmie la violenţă şi înapoi.

În plus, e această senzaţie neîntreruptă şi perturbatoare că apele sunt, de fapt, mult mai adânci şi mai tulburi în această familie neobişnuită. Iar introducerea unui personaj de la oraş (Emil Măndănac), cu care Irina are un început de relaţie, deşi pare să fi fost abuzată sexual de el la o petrecere încheiată cu alcool din belşug, nu face decât să arate că nici mult visata evadare nu e scutită de pericole şi nefericire.

În acelaşi timp însă, realismul căutat de Alina Grigore îşi devoalează uneori, fără intenţie, caracterul mecanic, o anume artificialitate. Nu toate răbufnirile personajelor sunt convingător jucate şi puse în scenă (se vede cel mai clar asta la confruntarea generală din final), la fel cum sentenţiozitatea unor replici e stridentă, mai ales pusă în contrast cu aparenta dezinvoltură a scenariului.

Apoi, repetarea unui gest – felul în care protagonista bate o toacă în vârful dealului, ca simbol al frâmântărilor sale greu de exteriorizat altfel – devine supărătoare. Însă poate pasul cel mai greşit este portretizarea unidimensională a personajelor secundare cu un oarecare profil, aşa cum sunt cei doi fraţi, verii protagonistei, interpretaţi de Postelnicu şi Silaghi sau chiar sora Irinei (jucată de Ioana Ilinca Neacşu). De pildă, e greu de acceptat şi de justificat, chiar şi în convenţia dramaturgică anti-psihologizantă a filmului, necontenita energie violentă şi distructivă a personajului lui Postelnicu, cel care o ţine sub control pe Irina.

E cert, totuşi, că debutul în regie al Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română. Şi mai e ceva, foarte important. „Crai nou” şi un alt debut al unei cineaste, care vorbeşte de asemenea, într-un stil neconvenţional, despre opresiune şi diferite forme de abuz asupra unei tinere – „Imaculat”, de Monica Stan (realizat împreună cu George Chiper-Lillemark şi premiat pentru opera prima la Festivalul de la Veneţia), conectează filmul românesc la transformările şi dezbaterile epocii, pe care inevitabil şi salutar le reflectă şi arta cinematografică, şi anunţă, dacă nu o generaţie, atunci cel puţin un grup de regizoare hotărâte să îşi spună poveştile, deloc confortabile. E marele câştig al acestui an cinematografic.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.