A 5-a ediție a București Docuart Fest anunță 6 zile de diversitate cinematografică
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-5-a-editie-a-bucuresti-docuart-fest-anunta-6-zile-de-diversitate-cinematografica/

Înscrierile pentru Bucureşti Docuart Fest au luat sfârşit. Cu peste 70 de documentare în faza de preselecţie, realizate în perioada 2015, 2016 Docuart Fest anunţă pentru această toamnă 6 zile de diversitate cinematografică în perioada 27 septembrie – 2 octombrie.

Un articol de Liliana Matei|13 iulie 2016

După cum și-a obișnuit spectatorii, festivalul va fi găzduit de Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului Român.

În această fază de preselecție au fost înscrie 23 documentare în secțiunea studențească, 35 în cea principală și 14 în secțiunea dedicată documentarului de televiziune. Filmele care vor fi selectate de comisia de preselecție vor fi prezentate în programul București Docuart Fest 2016 alături de alte documentare aflate în afara competiției, în secțiuni noi ce urmează a fi dezvăluite.

„A V-a ediție vine cu multe noutăți musai de văzut pentru cinefili. Evenimentul aduce numeroase filme în premieră, documentare care pot fi văzute doar în cadrul festivalurilor de profil, sesiuni de master class, dezbateri, întâlniri cu regizorii într-un cadru interactiv și multe elemente pe care le vom anunța pe parcurs”, spune Daniela Apostol, directorul festivalului.

Festivalul documentarului românesc, București Docuart Fest, familiarizează oamenii cu fenomenul. Lărgește familia documentarului național.

București Docuart Fest 2016 se bucură de sprijinul Ministerului Culturii și Consiliului Național al Cinematografiei în urma selecției la concursurile de finanțare. Evenimentul păstrează intrarea liberă în cadrul tuturor activităților desfășurate.

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.