Cinematograful itinerant Caravana Metropolis- cinema în aer liber porneşte şi anul acest la drum iar prima oprire este la Tulcea, în spaţiul de proiecţie amenajat în Piaţa Civică.
Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2023
Între 4 și 9 iulie, de la ora 21:30, publicul va putea urmări 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase și va putea participa la 3 ateliere. Acestea vor putea fi urmărite între 4 și 10 iulie, de la ora 21:30, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Civică. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe Facebook.
Evenimentul aduce anul acesta pe marele ecran 6 filme noi în Selecția oficială – program care în fiecare an reunește cele mai apreciate filme lansate în ultimul an, laureate sau nominalizate la festivalurile de la Veneția și San Sebastián, la Globurile de Aur, Premiile BAFTA și chiar la Oscar.
Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Caravana Metropolis- cinema în aer liber oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general.
Programul de la Tulcea este:
Marți, 4 iulie – Inocentul / L’innocent (Franța, 2022, r. Louis Garrel, cu: Louis Garrel, Roschdy Zem, Noémie Merlant, Anouk Grinberg. Detalii: AP 12, comedie, 100 min. Câștigător al Premiului César în 2023 pentru cel mai bun scenariu original, nominalizat tot la Premiile César pentru Cel mai bun regizor și Cel mai bun film și nominalizat la Premiile Lumiere pentru Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor și Cea mai bună actriță).
Sinopsis: Când Abel află că mama lui e pe cale să se mărite cu un bărbat aflat în închisoare, o ia razna. Cu ajutorul celui mai bun prieten, bărbatul se dă peste cap pentru a-și împiedica mama să facă asta, dar întâlnirea cu posibilul său viitor tată vitreg i-ar putea oferi o nouă perspectivă asupra situației.
Miercuri, 5 iulie – Iluzii pierdute / Illusions perdues (Franța, Belgia, 2021, r. Xavier Giannoli, cu: Benjamin Voisin, Cécile De France, Vincent Lacoste, Xavier Dolan. Detalii: N15, dramă, 149 min. Nominalizat la Festivalul de Film de la Veneția și la Premiile Goya pentru Cel mai bun film și câștigător al Premiului César pentru Cea mai bună imagine, Cel mai bun decor și Cel mai bun scenariu adaptat).
Sinopsis: Lucien, un tânăr poet în Franța secolului al XIX-lea, cu mari speranțe și visuri, se îndrăgostește nebunește de baroneasa Louise de Bargeton, iubitoare de arte. De teama unui scandal, cei doi iubiţi fug la Paris, unde Lucien încearcă să se afirme. Abandonat în scurt timp de baroaneasă și falit, tânărul Lucien va descoperi, în Parisul pe care şi l-a dorit cu atâta ardoare, o lume unde orice şi oricine poate fi cumpărat. Îşi va regăsi el drumul spre idealurile de la început?
„Iluzii pierdute” este o adaptare după romanul omonim al lui Honoré de Balzac.
Joi, 6 iulie – Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d’État (Franța, 2021, r. Thierry de Peretti, cu: Vincent Lindon, Valeria Bruni Tedeschi, Mylène Jampanoï, Pio Marmaï, Roschdy Zem. Detalii: AP12, 120 minute, dramă. Câștigător al Premiului Juriului pentru Cea mai bună imagine și nominalizat în secțiunea Golden Seashell pentru Cel mai bun film la Festivalul de Film de la San Sebastián și nominalizat la Premiile César pentru Cel mai bun scenariu adaptat).
Sinopsis: Octombrie, 2015. Vama franceză confiscă șapte tone de canabis în inima capitalei, Paris. În aceeași zi, Hubert Antoine, un fost infiltrat de la narcotice, îl contactează pe Stéphane Vilner, un tânăr jurnalist al publicației la Libération. El pretinde că poate demonstra existenţa traficului de stat condus de Jacques Billard, personaj de presă proeminent și ofițer de poliție francez de rang înalt. Suspicios la început, tânărul jurnalist se scufundă în cele din urmă într-o anchetă care îl va duce în cele mai întunecate colțuri ale Republicii.
Vineri, 7 iulie – Jucărie nouă / Le nouveau jouet (Franța, 2022, r. James Huth, cu: Jamel Debbouze, Daniel Auteuil, Alice Belaïdi, Simon Faliu, Anna Cervinka. Detalii: AG, comedie, 112 min.).
Sinopsis: Sami trăiește fericit într-un cartier din suburbii alături de soția sa, care așteaptă un copil. Pentru a asigura nevoile viitoarei familii, Sami se angajează ca paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Etienne, cel mai bogat om din Franța. De ziua fiului său, Alexandre, Philippe inaugurează raionul de jucării al magazinului și îi spune acestuia că poate lua orice își dorește. Alexandre îl alege pe Sami drept noua sa jucărie.
Filmul este inspirat de comedia clasică „Le Jouet” din 1976, regizată de Francis Veber.
Sâmbătă, 8 iulie – Nunți, botezuri, înmormântări (România, 2022 r: Alexandru Lustig, cu: Ilona Brezoianu, Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu, Anca Sigartău. Detalii: comedie, 121 min.)
Sinopsis: Cum e să-ncerci să câștigi un milion de euro și să te alegi cu un milion de belelele? Nu-ți rămâne decât să începi să plătești polițe la ocazii festive: nunți, botezuri, înmormântări.
Duminică, 9 iulie – D-na Harris cucerește Parisul / Mrs. Harris Goes to Paris (UK, Canada, Franța, Ungaria, Belgia, 2022, r: Anthony Fabian. Detalii: AG, comedie, 115 min. Nominalizat la Premiile Oscar și BAFTA pentru Cele mai bune costume și nominalizat la Globurile de Aur pentru Cea mai bună actriță într-o comedia sau musical).
Sinopsis: Italia, 1980. O menajeră văduvă din Londra anilor ’50 se îndrăgostește nebunește de o rochie Dior haute-couture și decide că trebuie să aibă și ea una. Face sacrificii și pornește spre Paris, decisă să-l cucerească cu umorul ei nebun, energia ei nestăvilită și pofta de viață așa cum nu vezi decât atunci când viața se decide să-ți acorde a doua șansă.
Iar în zilele de 7, 8 și 9 iulie, de la ora 11:00, va avea loc la Casa Avramide câte un atelier de percuție gratuit susținut de Emi Ionescu, care vor acomoda maxim 20 participanți cu vârsta peste 7 ani per sesiune. Emi Ionescu este muzician de aproape douăzeci de ani și de-a lungul timpului a colaborat cu diverși muzicieni români precum Electric Brother, Sensor sau Timpuri Noi.
După Tulcea, Caravana Metropolis – cinema în aer liber va mai poposi la Făgăraș (18 – 20 iulie), Râșnov (21 – 23 iulie) și Alexandria (1 – 6 august).
„Caravana Metropolis- cinema în aer liber” este organizat de Asociația Culturală Metropolis, membru în rețeaua Europa Cinemas. Proiect co-finanțat din bugetul local al Municipiului Tulcea. Co-finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.