A 7-a ediție a Burselor stART: 180.000 de lei pentru tânăra generație de artiști
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-7-a-editie-a-burselor-start-180-000-de-lei-pentru-tanara-generatie-de-artisti/

Școala de Valori a dat startul înscrierilor pentru cea de-a şaptea ediţie a Burselor stART şi pune la bătaie 30 de burse, cu o valoare individuală de 6.000 de lei. Acestea pot fi accesate de elevii care sunt la liceu, talentaţi la pictură, desen, muzică şi artele viitorului (v-logging, blogging, scriere creativă, fotografie), care se pot înscrie pe baza unui portofoliu.

Un articol de Petre Ivan|26 octombrie 2021

Prima ediție a programului Bursele stART a avut loc în 2014, iar până astăzi peste 230 de elevi, din toate regiunile țării, au beneficiat de sprijin financiar în valoare totală de 1.000.000 de lei, dar și de sesiuni de mentorat cu profesori și artiști, care le-au oferit recomandări menite să îi ajute să facă primii pași în carieră. Programul este dezvoltat în parteneriat cu Provident Financial România, cu sprijinul Ministerul Educaţiei Naţionale.
„Programul Bursele stART este felul în care noi înțelegem să contribuim la viitorul adolescenților. Credem că arta merită toată încrederea noastră și fiecare dintre bursierii din program ne-a demonstrat asta. La nivel global, arta este o industrie cu o valoare de piață mare, însă pentru a face performanță oricine are nevoie de sprijin. Prin Bursele stART le oferim liceenilor un imbold pentru a face primul pas în carieră – îi ajutăm să se cunoască, aibă încredere în forțele proprii, le hrănim curiozitatea și îi încurajăm să exploreze,” a declarat Florin Bâlcan, directorul general al Provident Financial România.
Grație sprijinului financiar oferit de bursele stART, tinerii au acces la resurse pentru a participa la concursuri de specialitate, atât pe plan local, cât și internațional. Sumele obținute pot fi folosite pentru a achiziționa instrumente, echipamente şi materialele necesare pentru pregătirea lor artistică. Mai mult, tinerii artiști beneficiază de o rețea de suport și mentorat menită să-i învețe să-și recunoască valoarea și potențialul.
„Credem că atunci când tinerii își urmăresc pasiunile prind puteri nebănuite, iar arta are puterea de a transforma totul. Cred că este responsabilitatea noastră să susținem tinerii talentați și să le oferim o șansă în plus ca, peste ani, să ne bucure sufletul prin munca lor. Sunt mulți români talentați, iar acest aspect este reflectat și de interesul crescut pentru acest program: la ediția anterioară au aplicat 600 de elevi, adică au concurat, în medie, 20 de elevi pentru o bursă. Mai mult, începând de anul acesta, bursierii vor participa și la Academia Burselor stART, unde vor beneficia de mentorat cu artiștii care au reușit deja să își transforme pasiunea într-o meserie,” a declarat Dragoș Belduganu, Președinte Școala de Valori.
Bursele stART deschid drumul spre o carieră în artă pentru încă 30 de tineri

Pentru bursele stART sunt eligibili elevii de liceu care pot dovedi, pe baza unui portofoliu, că au talent la desen, pictură, muzică, scriere creativă, fotografie și vlogging. Aceștia trebuie să fie înscriși la o instituție de învățământ din România. Bursele vor fi acordate pe perioada unui an calendaristic, în perioada ianuarie-decembrie 2022.

Elevii pot aplica pentru a obține o bursă online, accesând platforma www.scoaladevalori.ro/bursele-start/. Pe lângă formularul de înscriere, tinerii trebuie să încarce pe platformă și un portofoliu care să conțină lucrările lor reprezentative. Portofoliile pot fi depuse până pe 20.11.2021.
Sunt oferite în total 30 de burse, distribuite astfel:
• 10 burse pentru domeniul muzică (în valoare de 6.000 de lei/an fiecare);
• 10 burse pentru domeniile pictură și desen (în valoare de 6.000 de lei/an fiecare);
• 10 burse pentru artele viitorului, scriere creativă, fotografie sau vlogging (în valoare de 6.000 de lei/an fiecare).

Mai mult, grație atelierelor dezvoltate pentru bursierii înscriși în program, elevii vor reuși să își dezvolte și un set de competențe transversale esențiale, precum cele de comunicare, de prezentare și de inteligență financiară.

Despre Provident Financial România
Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 1,7 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și companie internaţională listată la Bursa din Londra. Din 2006, Provident a investit în România peste 376 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 114 milioane de euro. Cu aproape 2.000 de angajaţi, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România. Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 1,2 milioane de euro.

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor din mediul preuniversitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialul individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de a lucra colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase.

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.

20
/06
/19

Un computer care se autodistruge în interiorul muzeului, drone care captează frânturi dintr-o corespondență paranormală, o mașină computațională care creează nori și se străduiește să devină parte a naturii, o frescă digitalizată a unei hărți celestiale din secolul XVI - o parte din propunerea Liminal, festivalul de artă, știință și tehnologie din București, care are loc zilele acestea.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.

13
/06
/19

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din București.

13
/06
/19

Teatrul de Comedie găzduiește în perioada 20-23 iunie 2019, în foyerul Sălii Radu Beligan, expoziția de fotografie „Actor. Actori”, semnată de fotograful și actorul Andrei Runcanu. Expoziția cuprinde 45 de portrete ale actorilor Teatrului de Comedie, ideea centrală fiind explorarea ideii de dialog dintre actor și camera de fotografiat, cu atât mai mult cu cât, atât cel fotografiat, cât și cel care realizează fotografia, sunt actori.