A apărut trailerul oficial Klaus & Barroso
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-aparut-trailerul-oficial-klaus-barroso/

Ce începe clandestin şi se termină cel puţin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2023

Trailerul lansat de Bold Film Studio și realizat de Good Hands dezvăluie câteva din întâmplările care au loc pe parcursul acestei petreceri imaginate de Grupa B (Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu Nedelcu și Bogdan Theodor Olteanu).

Clipul va putea fi vizionat în premieră pe canalul Bold Film Studio pe 21 noiembrie, de la ora 19:00.

Afișul oficial al filmului este creat de Wopa Communication după fotografiile realizate Alex Gâlmeanu și îi prezintă pe: Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu’” Nedelcu, Victoria Raileanu, Șerban Pavlu, Mădălina Craiu, Alexandru Ion, Mădălina Stoica, Vlad Drăgulin, Carol Ionescu, Vlad Brumaru și Alin Florea.Îndatorat până peste cap, Klaus speră că banii pe care-i va primi de la guralivul Cătă (Alexandru Ion), nașul lui Vlad (Carol Ionescu), în cinstea căruia organizează petrecerea burlacilor, îi vor rezolva toate problemele. Barroso încearcă să-și controleze dezamăgirea și furia, în timp ce petrecăreții corporatiști – Andu (Vlad Drăgulin), Albert (Rolando Matsangos), Cerbu (Codrin Boldea), Deiu (Vlad Brumaru) și Mihai Cazimir (Cezar Antal) – au din ce în ce mai multe nemulțumiri. Dansatoarea Alis (Mădălina Craiu) e jignită, patroana clubului, Vera (Victoria Raileanu), este furioasă, vecinul megaloman și conspiraționist Maxi (Șerban Pavlu) strică atmosfera, iar apariția unor invitați nepoftiți (Alin Florea, Cătă Nicolau, Bogdan Farcaș și alții) riscă să transforme totul într-un dezastru.

Klaus & Barroso este o comedie scrisă de prieteni, despre frăție și prietenie.

„Mă bucură enorm această formulă de lucru, e primul proiect pe care îl facem în calitate de Grupa B, scopul nostru fiind să punem umărul în continuare la filmele de comedie românești propunând o perspectivă nouă, zic eu.”, spune Cosmin „Micutzu” Nedelcu.

„Mi-e drag că pot lucra alături de prieteni foarte capabili. Și mi se pare foarte incitant acest început de drum, în care ne-am pus laolaltă și am creionat o direcție – ce vrem și ce nu vrem să facem în comediile pe care le scriem. Faptul că am pariat că, pe măsură ce industria de film comercial se dezvoltă, pretențiile publicului vor crește. Și dacă nu ne iese, putem să spunem apoi, ca naționala de fotbal a României, că am căzut de pe un cal mare.”, completează Adrian Nicolae.

„Munca noastră împreună este mult simplificată de faptul că avem aceleași principii în privința a ce se poate face și ce nu se poate face într-un film. Credem toţi în punching up comedy și credem toţi că ești responsabil să nu dezamăgești un om care a plătit un bilet.”, declară Bogdan Theodor Olteanu.

„Actori profesioniști și extrem de talentați, un scenariu bun și o echipă tânără și excepțională au contribuit la o comedie de situație aparte în peisajul cinematografic românesc, pentru o audiență generală. Sperăm ca din 16 ianuarie publicul să vină să vadă Klaus & Barroso în cinema și să se bucure de toate surprizele pe care le oferă.”, menționează fondatorul Bold Film Studio, Ionuț Datcu, producătorul general al filmului.

Mai multe imagini pe: Facebook | Instagram | TikTok, precum și pe canalul de YouTube Bold Film Studio.

Klaus & Barroso este o nouă comedie produsă de Bold Film Studio, după succesul filmului Taximetriști lansat la începutul acestui an în cinematografe și disponibil pe Netflix.

Directorul de imagine al filmului este Mihai Marius Apopei, montajul este realizat de Tudor D. Popescu, iar scenografia și costumele sunt semnate de Alexandra Panaite.
Filmul a beneficiat, în premieră în România, de o regie colectivă, o formulă prin care s-au distribuit spontan și armonios roluri și atribuții între mai mulți membri ai echipei.

Klaus & Barroso va fi distribuit de Forum Film, din 16 ianuarie 2024, în cinematografele din toată țara.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.