A IV-a ediție a evenimentului ,,Suflet în culori”, concert caritabil în beneficial copiilor cu autism
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-iv-a-editie-a-evenimentului-suflet-in-culori-concert-caritabil-in-beneficial-copiilor-cu-autism/

Autismul e tratat de statul român la fel ca orice altă problemă reală – cu superficialitate. Nu sunt bani pentru multe, dar mai ales pentru aşa ceva. Și nu sunt nici oameni, profesori, pedagogi, terapeuţi, specialişti pregătiţi să ajute copiii care se nasc cu autism sau care dezvoltă acest sindrom mai târziu să se integreze în societate şi chiar să le fie mai bine.

Un articol de Diana Trăncuţă|1 aprilie 2017

În România, tot cei care primesc lovituri de la viață decid să rămână pe baricade și lupte pentru ei și pentru alții ca ei. Eforturile pentru schimbare pornesc dintr-un instinct de supraviețuire, dar, treptat, acesta se transformă într-unul de apărare. Și e nevoie de curaj ca să te aperi. Iar, uneori, curajul vine și de la cei care nu se confruntă neapărat cu problemele tale, dar care sunt dispuși să pună umărul la rezolvarea lor.

Din astfel de forțe comune s-a născut proiectul ,,Suflet în culori”  al Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură în parteneriat cu Asociația Help Autism și beneficiind de susținerea Kaufland România. Aflat, anul acesta, la a patra ediție, proiectul își propune informarea și conștientizarea autismului în România, și constă într-un concert de muzică clasică, organizat în scop caritabil.

Vineri, 31 martie 2017, la Centrul Infoeuropa din București, a avut loc conferința de presă dedicată ediției din acest an a evenimentului, în prezența celor trei muzicieni care vor urca sâmbătă, 1 aprilie, pe scena Sălii Radio – Clara Cernat, Thierry Huillet, Gary Cayuelas-Krasznai –,  a lui Doris Theodora Mircea, coordonator al Centrului Infoeuropa, a Danielei Bololoi, președinte al Asociației Help Autism și a lui Mihai Stan, președinte al Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură.Suflet în culori

Anul acesta, evenimentul se află sub patronajul Ambasadei Republicii Franceze și, în premieră, duminică, 2 aprilie, de Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, va avea loc Noaptea Albastră a Autismului, o inițiativă desfășurată în parteneriat cu mai multe instituții din București, care vor fi iluminate în albastru, în semn de solidaritate cu familiile care se luptă cu autismul și, în același timp, pentru promovarea ideii de acceptare și integrare a persoanelor cu acest diagnostic. Instituțiile care iau parte la acest demers sunt Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”, Muzeul Național ,,George Enescu”, Sala Radio, Sediul Kaufland din Barbu Văcărescu, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiie al Municipiului București, precum și Palatul Cotroceni.

Mihai Stan: S-au alăturat familiei noastre colorate artiști importanți, cum sunt Clara, Thierry și Gary, le mulțumesc din suflet că au acceptat invitația noastră și și-au rupt din timpul lor – vin de la Madrid, unde au susținut un concert, cântă pentru copiii cu autism în România, și pleacă, din nou, luni la Coruña, tot în Spania. Anul acesta ne-am reîntors pe scena Sălii Radio, de data aceasta pe 1 aprilie. Am simțit că acest proiect a crescut și crește în continuare, pentru că s-au alăturat prieteni noi.

Daniela Bololoi: Chiar dacă reușim, la un moment dat, să găsim fondurile pentru a ajuta un anumit număr de copii, ne este foarte greu să găsim specialiști sau să formăm specialiști sau să indentificăm spațiile în care putem activa. Este un soi de luptă continuă, dar este una cu rezultate, și rezultate frumoase, pentru că orice copil care intră în programe de recuperare obține progrese, unii mai mari, alții mai mici, dar cu toții sunt mai bine sau mult mai bine. Am realizat că ne străduim foarte tare să recuperăm și să integrăm acești copii într-o societate care este mult mai bolnavă decât ei și decât familiile lor.

Concertul caritabil ,,Suflet în culori” are loc sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Radio. Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos.

Foto: Suflet în culori – facebook

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

22
/12
/14

BIG BAND-UL RADIO – condus de dirijorul său, IONEL TUDOR - ansamblul care din 1949 se dedică muzicii de divertisment de cea mai înaltă calitate, acoperind o gamă largă de genuri (jazz, blues, pop etc.), este invitatul special al programului de sărbători „Vă rugăm s-aveţi o viaţă frumoasă!”, difuzat de postul public de televiziune TVR 2, pe 26 decembrie, la ora 20.00.

19
/12
/14

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenți în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenți și la București, în cadrul Jazz Night Out.

19
/12
/14

George Harrison şi The Bee Gees se numără printre artiştii care vor fi premiaţi pentru întreaga activitate de către Recording Academy, organizaţie care acordă şi premiile Grammy, într-o ceremonie ce va avea loc în februarie cu o zi înainte de acordarea celor mai importante premii muzicale.