A murit actorul Rudy Rosenfeld
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-actorul-rudy-rosenfeld/

Marele nostru actor Rudy Rosenfeld ne-a părăsit în cursul zilei de ieri (24 august), luând cu sine o parte esenţială din istoria Teatrului Evreiesc de Stat, dar şi a teatrului de limbă idiş.

Un articol de Petre Ivan|25 august 2018

Rudy Rosenfeld s-a născut la Cernăuți, pe data de 4 august 1941. S-a dedicat deopotrivă teatrului și filmului, performând în numeroase spectacole și producții cinematografice de renume, însă inima sa a rămas întotdeauna la TES, unde a debutat la vârsta de 18 ani, cu rolul Efimcic, din spectacolul „Tinerețea părinților“, de Boris Gorbatov, în regia lui David Esrig. A jucat alături de nume mari ale Teatrului Evreiesc de Stat, precum Sevilla Pastor, Dina König, Lia König, Mauriciu Sekler, Isac Havis, Samuel Fischler, Mano Rippel, Seidy Glück, Sonia Gurman, Eugenia Balaure, Leonie Waldman Eliad și Theodor Danetti.

Printre rolurile importante realizate de Rudy Rosenfeld la TES se numără Allen în „Cum se cuceresc femeile“, de Woody Allen, regia Adrian Lupu (1985), Michael Sand în „Castelana“, de Lea Goldberg, regia Ludmila Szekely Anton (1990), Şimale în „Lozul cel mare“, de Șalom Alehem, regia Harry Eliad (1993), Reb Azriel în „Dibuk“, de S. Anski, regia Cătălina Buzoianu (1994),  Rabbi Löw în „Golem“, de H. Leivik, regia Cătălina Buzoianu (1997), Frank al V-lea în „Frank al V-lea sau Povestea unei bănci particulare“, de Friederich Dürrenmatt, regia Kincses Elemer (2002). Ultimul spectacol în care am avut bucuria să-l vedem jucând pe scena TES a fost „Dumnezeul răzbunării“, de Shalom Ash, în regia lui Alexander Hasuvater.

Rudy Rosenfeld a interpretat și numeroase „partituri cinematografice”, în filme precum „Actorul și sălbaticii“ (1975), „Bătălia din umbră“ (1988), „Marea sfidare“ (1990), „Golem“ (2001) sau „Nunta mută“ (2008).

Distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Ofiţer, de către Președintele României, în urmă cu două săptămâni, Rudy Rosenfeld a fost una din marile personalităţi ale teatrului nostru, dedicată trup şi suflet acestei instituţii şi fenomenului teatral de limbă idiş.

Înmormântarea va avea loc duminică sau luni, la Cimitirul Evreiesc Filantropia, din București (bvd. Ion Mihalache, nr. 89-91).

Fie-i memoria binecuvântată!

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.

21
/11
/14

Orchestra Simfonică din Detroit a cerut locuitorilor din acest oraş, fosta "capitală" a industriei de automobile americane, să înregistreze sunetele din mediul înconjurător pentru a alcătui apoi o simfonie a zgomotelor din viaţa de zi cu zi a urbei.

20
/11
/14

„Dăruirea totală este pentru mine un act de patriotism...“, a spus Marin Moraru, într-o conferinţă memorabilă, susţinută la UNATC, în faţa studenţilor Facultăţii de Teatru.

19
/11
/14

În perioada noiembrie – decembrie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematrografică I.L. Caragiale le-a pregătit iubitorior de teatru două spectacole speciale, Cine e fazanul, de Georges Feydeau şi Fundătura, după un text de Maxim Gorki

19
/11
/14

Cărţi scrise de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia, Haruki Murakami şi Orhan Pamuk, dar şi volumul autobiografic al preşedintelui ales al României Klaus Iohannis se numără printre noutăţile editoriale de la Târgul Internaţional Gaudeamus-Carte de învăţătură 2014.