A murit Philip Roth, unul dintre cei mai mari scriitori americani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-philip-roth-unul-dintre-cei-mai-mari-scriitori-americani/

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viaţă, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2018

În schimb, Philip Roth a primit un număr impresionant de premii literare, inclusiv râvnitul Pulitzer pentru „Pastorala americană/ American Pastoral” (1997).

Scriitorul a decedat marţi spre miercuri noapte, într-un spital din New York, în urma insuficienţei cardiace congestive.

În urmă cu patru ani, Philip Roth a confirmat faptul că nu va mai scrie romane şi că se va retrage din viaţa publică, după un ultim interviu acordat postului BBC. Cu 18 luni înainte, Roth uluise comunitatea literară în momentul în care a declarat pentru publicaţia franceză Les Inrockuptibles că a decis să pună capăt carierei sale de scriitor.

„Am ajuns la punctul terminus. Nu mai exista nimic pentru mine despre care aş fi putut să scriu. Mă concentrez asupra serioasei sarcini care constă în a nu face nimic. Am avut parte de momente foarte bune în timpul ultimilor trei sau patru ani. Acum, când nu mai scriu, vreau doar să pălăvrăgesc”, spunea scriitorul american.

Născut în oraşul Newark, din statul american New Jersey, în anul 1933, Philip Roth a debutat la vârsta de 26 de ani cu romanul „Goodbye, Columbus”. În 1969, Philip Roth a lansat controversatul roman „Complexul lui Portnoy/ Portnoy’s Complaint”, graţie căruia a devenit celebru pe plan mondial, printr-o descriere aproape grafică a sexualităţii personajelor sale.

Romanul său „Pata umană/ The Human Stain”, din 2000, a fost adaptat pentru marele ecran şi i-a avut în distribuţie pe Anthony Hopkins şi Nicole Kidman.

În Marea Britanie, „Complotul împotriva Americii” a fost distins cu W.H. Smith Award pentru cea mai buna carte a anului, ocazie cu care Roth a devenit primul scriitor din istoria de 49 de ani a acestui premiu care îl câştigă pentru a doua oară.

Printre cele mai cunoscute volume scrise de Philip Roth se numără: „Viaţa mea de bărbat”, „Umilirea”, „Fantoma iese din scenă”, „Pastorala americană”, „Indignare”, „Operaţiunea Shylock”, „Povestea lui Orisicine”, „Sânul”, „Complotul împotriva Americii”, „Animal pe moarte”, „Complexul lui Portnoy”, „M-am măritat cu un comunist”, „Pata umană”.

Ultimele cărţi ale lui Roth – „Everyman”, „Indignation”, „The Humbling” şi „Nemesis” – au fost lucrări scurte, adesea concentrate pe temele îmbătrânirii, declinului fizic, depresiei şi morţii.

Foto: Philip Roth – facebook

10
/11
/13

Gaudeamus - Carte de învăţătură va avea loc în perioada 20 - 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două numere ,,rotunde": 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale Târgului.

09
/11
/13

„Amazoanele. O poveste“, noul volum semnat de Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi se află în librăriile din toată ţara.

31
/10
/13

Ieri, în cadrul Festivalului Național de Teatru, a avut loc lansarea revistei culturale Infinitezimal, condusă de criticul de teatru Sebastian-Vlad Popa. Publicația de 44 de pagini, în format mare, va avea o apariție trimestrială.

27
/10
/13

Peste 10.000 de persoane au participat la cele 80 de manifestări desfăşurate în primele patru zile ale Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, susţin organizatorii.