A murit Richard Attenborough. Cineastul avea 90 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-richard-attenborough-cineastul-avea-90-de-ani/

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 90 de ani. Attenborough a primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993.

Un articol de Petre Ivan|25 august 2014

Richard Attenborough, care îşi dorea să fie actor încă de la vârsta de patru ani, a obţinut o bursă la Royal Academy of Dramatic Art în 1941.

În acelaşi an a debutat pe scena de teatru londoneză (West End), iar, în 1942, a jucat primul său rol într-un film, „Mai presus de toate/ In Which We Serve”, de Noel Coward. Ulterior s-a alăturat Royal Air Force (Forţele aeriene britanice), devenind pilot, iar, în 1944, a făcut voluntariat pentru o unitate de filmare care activa în Germania.

Richard Attenborough şi-a construit o prestigioasă carieră atât în teatrul, cât şi în cinema-ul britanic.

Cel de-al cincilea film pe care l-a regizat, „Gandhi” (1982), l-a impus în lumea personalităţilor cinematografiei britanice şi i-a adus numeroase premii, precum opt Oscaruri. Acelaşi film i-a adus un Glob de Aur pentru cea mai bună regie şi două premii BAFTA.

Richard Attenborough a câştigat numeroase premii pentru întreaga activitate – BAFTA (1983), BIFA (1992), cel al Chicago International Film Festival, cel al Academiei de Film Europene (Award of Merit).

Pentru multe roluri ale sale, Richard Attenborough a fost nominalizat la premii prestigioase şi a şi obţinut multe dintre acestea, printre care Globul de Aur pentru interpretările din „Doctor Dolittle” (1967) şi „Canoniera de pe Yangtze/ The Sand Pebbles” (1966).

Attenborough era, de asemenea, un aprig om de afaceri, activând în domeniul televiziunii şi radioului britanic, şi era implicat în multe activităţi caritabile.

În 2008, el a suferit un accident cerebral şi de atunci se deplasa în scaunul cu rotile. În ultimii ani a locuit într-un azil de bătrâni împreună cu soţia sa, actriţa Sheila Sim.

Foto cu Richard Attenborough – Cinemagia

12
/01
/14

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, producţia „Zi ca-ti place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.