Acolo unde trăiesc visele și amintirile
https://www.ziarulmetropolis.ro/acolo-unde-traiesc-visele-si-amintirile/

Rulează în cinematografe (distribuit de Bad Unicorn) filmul „Păsări călătoare”, regizat de Ciro Guerra şi Cristina Gallego. E o peliculă columbiană care arată douăzeci de ani din istoria tribului Wayuu din deşertul Guajira. Și ce treabă avem noi cu Wayuu şi Guajira? Avem.

Un articol de Andrei Crăciun|15 martie 2019

Filmul Păsări călătoare este inspirat din fapte reale. Faptele reale sunt anii de început ai traficului de droguri dinspre Columbia înspre Statele Unite ale Americii, la care participă oameni din tribul Wayuu. Totuși, povestea e alta.

Păsări călătoare reușește să atingă excelența în mai multe puncte.

Primul: spune o istorie de iubire foarte frumoasă, derulată între tradiția cea mai riguroasă și modernitatea cea mai înșelătoare. Nu așa sunt toate marile povești de iubire?

Al doilea: arată – cu un realism firește magic – prăbușirea sufletelor atunci când se vând zeului-ban, vorbește despre importanța viselor și morților. Lucruri pe care noi, în lumea noastră europeană moștenită de la Descartes, le ignorăm și nici nu mai știm când plătim nota de plată.

Al treilea: filmul este superb vizual, exotismul tribului e atât de ofertant încât și regizori mai puțin înzestrați ar fi putut să scoată o mică bijuterie de aici. Iar jocul actorilor e remarcabil. Parcă privești un documentar.

Al patrulea: moștenirea filmului. Păsări călătoare reușește, în toată această gălăgie a nimicului care e secolul XXI, să arate ceva care rămâne cu spectatorul și după ce s-a isprăvit popcornul.

Păsări călătoare are puterea să lărgească orizontul, să arate că întotdeauna totul este pe de o parte, dar și pe de altă parte, că viitorul vine chiar și când trecutul nu trece, că nimic nu este de mirare, că natura umană comportă atâtea nuanțe și că prioritățile oamenilor sunt dictate de vocea străbunilor și de vocea timpurilor noi deodată, ceea ce este deopotrivă derutant și magnific.

Și cel mai important: filmul acesta are o poezie a lui, e o poezie a tristeții omenești care însoțește orice cădere.

Și, dacă vreți să știți, ultimele cuvinte îi aparțin unui povestitor care le rostește întru nemurire, întru pomenirea lor acolo unde trăiesc pentru totdeauna visele și amintirile.

Păsări călătoare / Birds of Passage (regia: Ciro Guerra și Cristina Gallego) rulează în cinematografele din România din 15 martie.

Păsări călătoare reușește să atingă excelența în mai multe puncte. Primul: spune o istorie de iubire foarte frumoasă, derulată între tradiția cea mai riguroasă și modernitatea cea mai înșelătoare. Nu așa sunt toate marile povești de iubire?

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.