„Păsări Călătoare”, filmul despre începutul traficului de droguri din Columbia, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/pasari-calatoare-un-film-despre-inceputul-traficului-de-droguri-din-columbia-in-cinematografele-din-romania/

„Păsări Călătoare / Birds of Passage”, cel mai recent film regizat de columbianul Ciro Guerra alături de Cristina Gallego, va avea premiera în cinematografele din România pe 15 martie.

Un articol de Liliana Matei|12 martie 2019

Filmul poate fi văzut în avanpremieră începând de miercuri, 13 martie. Din 15 martie, Păsări Călătoare va rula în 38 de cinematografe din 25 de orașe. Vedeți aici programul.

„Povestea despre droguri și război plasată în comunitatea locală din America de Sud este îndrăzneață și sclipitoare, fiind în același timp o reinterpretare din regiune a filmelor cu gangsteri.” (Rolling Stone Magazine).

Acțiunea din „Păsări Călătoare”, este bazată pe fapte reale și se petrece între anii 1960 și 1980, în Regiunea Guajira din nordul Columbiei, la granița cu Venezuela. Tribul Wayuu este organizat în jurul familiei, iar familia se ghidează după tradiții, vise și semne. Rapayet și clanul din care face parte sunt printre primii stăpâni ai traficului de marijuana. Atrași de bani și de putere, ei își abandonează ritualurile și credințele, închinându-se unor noi zei: lăcomia și crima. Se nasc primele carteluri de droguri, iar societatea este condusă după alte reguli.

„O poezie vizuală, Păsări Călătoare este o capodoperă care te bântuie, destinată să fie printre cele mai bune filme ale anului și să ne modifice înțelegerea realităților implicite ale culturii drogurilor și reprezăntării sale în arta cinematografică.” (Forbes)

Lansat internațional în cadrul secțiunii Quinzaine des réalisateurs a Festivalului de la Cannes și inclus în lista scurtă a filmelor pentru Oscar 2019, „Păsări Călătoare / Birds of Passage” s-a bucurat de succes în cinematografele din SUA, Canada, Australia, Brazilia, Danemarca, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Elveția, Mexic, Brazilia și Marea Britanie.

„Păsări Călătoare” va rula în 25 de orașe din România, distribuit de Bad Unicorn: București, Constanța, Cluj Napoca, Sibiu, Brașov, Timișoara, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Iași, Brăila, Bârlad, Onești, Craiova, Alba Iulia, Ploiești, Pitești, Târgu Jiu, Bistrița, Botoșani, Lugoj, Toplița, Reșița, Petroșani, Caransebeș, Slobozia și Arad.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.