Acțiune prin non-ficțiune pentru Ucraina
https://www.ziarulmetropolis.ro/actiune-prin-non-fictiune-pentru-ucraina/

Astra Film Sibiu donează sumele încasate din proiecţiile filmelor „The Distant Barking of Dogs” (2017), „This Rain Will Never Stop” (2020) şi „No Obvious Signs” (2018) către cauzele umanitare din Ucraina.

Un articol de Petre Ivan|10 martie 2022

În contextul evenimentelor recente din Ucraina, Astra Film derulează programul special „Acțiune prin non-ficțiune pentru Ucraina”.

Sumele adunate din vânzarea biletelor pentru „The Distant Barking of Dogs” (2017) vor merge către UNICEF, iar cele pentru „This Rain Will Never Stop” (2020) și „No Obvious Signs” (2018) ale Alinei Gorlova vor fi trimise integral regizoarei din Ucraina, care a ales să rămână în aceste zile la Kiev ca să se implice în acțiuni umanitare, alături de organizații de voluntari.

„Este foarte important să înțelegem realitatea din jurul nostru. Așa putem să avem o perspectivă corectă și complexă a evenimentelor. Așa putem să acționăm echilibrat, să-i ajutăm pe cei în nevoie și să avem grijă și de noi. Să ajuți înseamnă și să arăți adevărul. Iar filmul documentar arată întotdeauna adevărul. Astra Film vă invită să intrați pe platforma www.astrafilm.ro și să vizionați filme care prezintă povești din viața ucrainenilor, așa cum sunt ei, cu aspirațiile, credințele și determinarea lor”

Regizorul Dumitru Budrala, directorul fondator Astra Film,
care organizează de 29 de ani Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film Sibiu

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.