INTERVIU Crăiţa Nanu, unul din trainerii New Draft, explică felul în care această rezidenţă îi poate ajuta pe autorii de scenarii de lungmetraj să îşi îmbunătăţească proiectul.
Un articol de Ionuţ Mareş|16 mai 2023
New Draft este prima rezidență de dezvoltare de scenarii de lungă durată, dedicată proiectelor din România și din Republica Moldova.
Prin cea de-a doua ediție a rezidenței, organizatorii își propun să continue să ofere un cadru de învățare flexibil, exclusiv online, pentru dezvoltarea unor proiecte cu potențial, la început de drum. În urma procesului de lucru, susținerea pitch-ului se va desfășura online, în fața producătorilor, în București.
În acest demers, rezidența își dorește să ajungă atât la absolvenți de școli de profil, cât și la autori din medii conexe care au un proiect de lungmetraj în fază incipientă pe care își doresc să îl concretizeze.
Organizat de Control N și co-finanțat de Asociația Fondului Cultural Național (AFCN), New Draft oferă, timp de trei luni, training asistat pentru dezvoltarea celor 12 scenarii de lungmetraj selectate. Echipa de traineri este alcătuită din: Massimiliano Narduli (scenarist și script advisor), Ana Agopian (scenaristă și regizoare de film, consultantă de scenarii) și Crăița Nanu (selecționeră, curatoare de film și consultantă de scenarii).
Selecția New Draft urmărește ca fiecare ediție a rezidenței să se extindă spre o cât mai mare diversitate de genuri, astfel încât la final oferta de proiecte noi să fie cât mai variată. Scopul central este acoperirea unui gol în industria cinematografică: spațiul dintre activitatea solitară de scriere a unui scenariu și pitch-ul lui în fața producătorilor.
Modelul de lucru presupune ca, periodic, participanții să fie direct implicați în procesul de lectură și feedback al proiectelor colegilor. Astfel, New Draft are în vedere un dublu rezultat: să genereze proiecte bine lucrate, dar și să dezvolte o deprindere care e rar folosită în cinematografia autohtonă – consultanța de scenarii.
New Draft nu percepe taxe de înscriere sau de participare. Deadline-ul pentru înscrierea dosarului este 20 mai.
Detalii despre dosarul de aplicare și documentele necesare, dar și calendarul complet al proiectului pot fi consultate pe site-ul Asociației Control N.
Ionuţ Mareş: „Scopul central este acoperirea unui gol în industria cinematografică: spațiul dintre activitatea solitară de scriere a unui scenariu și pitch-ul lui în fața producătorilor”. De ce crezi că există acest gol şi cât de mare este de fapt?
Crăiţa Nanu: Golul despre care vorbim în descrierea programului este însă unul generat de logistica ocupației. Scrisul este o activitate solitară. Chiar și atunci când îl faci în echipă. Pentru că odată intrat în hățișul poveștii, elementele devin atât de cunoscute, încât după un timp nu le mai vezi clar. Știu că s-a tot spus și scris asta în varii feluri, dar e foarte adevărat. E nevoie la un moment dat să iei distanță și să dai proiectul la citit pentru o viziune fresh asupra lui.
Rezidența asta se adresează în principal scenariștilor independenți – adică cei care nu au la momentul ăsta susținerea clară a unui producător și deci posibilitatea să zboare prin festivaluri, sau alte ateliere de gen cu proiectul lor.
Ce am văzut eu din cele aproape 60 de aplicații primite la ediția trecută, au fost în principal oameni noi, unii proaspăt absolveți, alții din alte domenii, majoritatea cu câte o poveste care îi ardea într-un fel sau altul. Ori mie una aici mi se pare că e miza și din genul ăsta de situații de lucru apare acea falie de care vorbim, acel spațiu. Acolo avem oameni care pot să scrie, simt nevoia să scrie, un procent au și suficientă pregătire în cinematografie și idei foarte clare apropo de universul vizual pe care și-l doresc pentru povestea lor, dar nu sunt aproape deloc conectați cu industria pentru pasul următor și deci nici cu oameni pregătiți să dea feedback într-un mod obiectiv și constructiv. Motiv pentru care mulți dintre ei se pierd pe drum.
O astfel de rezidență ajută din ambele părți – face claritate în proiect și face legătura și cu producători. E win-win, mi se pare, pentru toată lumea. Gratis, deci la îndemâna oricui, (cere efort doar de timp și concentrare) pentru 12 proiecte, la final gata de un posibil coup de foudre cu un producător.
Ce înseamnă un proiect „bine lucrat”?
În punctul în care se termină rezidența New Draft, un proiect bine lucrat înseamnă un autor cu o idee extrem de clară, coerent exprimată atât pe hârtie, sub forma unui treatment dezvoltat, cât și oral, sub forma unui pitch, sau a unei expuneri pe larg – aici e, desigur, în funcție de disponibilitatea producătorilor cu care ne vom vedea apoi la sesiunile de one to one.
Poate fi „salvat” un scenariu dacă porneşte de la un subiect slab?
Nu există, în opinia mea, subiecte slabe. Există doar motive greșite pentru care unii scenariști se apucă de scris.
Cât de receptivi sunt tinerii scenarişti români la feedback şi sugestii?
Din experiența mea, există receptitivitate la feedback din partea oricui – de orice vârstă. Depinde cum îl formulezi și mai ales când.
Însă cred că e o responsabilitate mare aici despre care merită vorbit – există oameni mult prea receptivi la feedback, nu neapărat din necunoaștere sau neclaritate a proiectului, ci dintr-o nesiguranță proprie. Iar acolo dacă tu, consultant sau producător creativ, intri cu feedback și sugestii dure, care taie și spânzură, e posibil să destabilizezi și să se piardă o zonă fertilă pe care în alte condiții ar fi putut crește ceva. La fel cum există oameni închiși în ei și foarte siguri pe proiectul lor, care resping din start orice astfel de demers. Iar acolo orice deschidere față de procesul de feedback se poate pierde rapid dacă nu se începe de la o bună înțelegere mutuală care să dea apoi în încredere.
Mie îmi place mult să mă gândesc la film ca la un copil – îi va fi mai greu să se descurce în viață dacă tu, în cei 7 ani de-acasă, îl ții total departe de oameni, dar și dacă nu îi oferi stabilitate în tot timpul ăsta, sau dacă vii din afară, destabilizezi și apoi te retragi. Film parenting one-to-one.
Cum se obţine echilibrul între nevoia de a respecta anumite trucuri scenaristice universale şi păstrarea vocii personale?
Nu cred că scenaristica este o știință exactă, deși aș putea demonstra rapid că este. În contradicția asta stă magia filmului.
În cărțile de scenaristică lucrurile se împart matematic: scenariul are acte, fiecare act are și el structura lui, de poveste în care se ajunge de la punctul A la punctul B după o serie de victorii și înfrângeri. Și fiecare secvență, la rândul ei, are un conflict care împinge acțiunea mai departe. Pare că, dacă stai cu rigla pe ele, îți va ieși până la final ceva coerent.
Perspectiva asta mi se pare extrem de copleșitoare pentru cel ce are în minte o poveste. Că una e să scrii pentru că arde personajul dacă nu-l miști de acolo și alta e să scrii cu setarea că peste trei secvențe îți trebuie un turning point.
Sigur că, la final de film și teorie, contează amândouă. Dar greșelile se produc de fapt mult mai devreme, în punctul în care se trasează scheletul poveștii și se conturează universul, tema, personajele, pasiunile și anxietățile lor.
Cu alte cuvinte, cred că structura iese din scris, dar doar dacă începe pe o bază foarte strong, în care elementele sunt atât de clare, încât lucrurile ajung să se poată petrece într-un singur fel. Acesta e motivul pentru care am ales să lucrăm cu treatment-uri, tocmai pentru a asigura un parcurs echilibrat între vocea personală și pisicile scoase din joben la final de act trei.
Foto: Claudiu Popescu
