Actorul american James Gandolfini a murit la vârsta de 51 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-american-james-gandolfini-a-murit-la-varsta-de-51-de-ani/

Actorul american James Gandolfini, celebru pentru rolul Tony Soprano din serialul HBO „Clanul Soprano“, a decedat la vârsta de 51 de ani, în Italia, a anunţat miercuri presa americană. Actorul a murit în urma unei crize cardiace.

Un articol de Corina Vladov|20 iunie 2013

Actorul american James Gandolfini, celebru pentru rolul Tony Soprano din serialul HBO „Clanul Soprano“, a decedat la vârsta de 51 de ani, în Italia, a anunţat miercuri presa americană. Actorul a murit în urma unei crize cardiace.

Potrivit bbc.co.uk, citat de Mediafax, Gandolfini se afla în Italia pentru a participa la un festival de film organizat în Sicilia.

James Gandolfini a devenit celebru cu rolul „naşului“ din „Clanul Soprano“, care a rulat pe micile ecrane timp de opt ani, iar ultimul episod al acestei saga a unei familii de mafioţi din New Jersey, difuzat în Statele Unite pe 11 iunie 2007, a fost urmărit de mai multe milioane de spectatori. Pentru că ultimul episod al serialului nu a dat lămuriri exacte despre destinul „naşului“, mulţi au speculat că va urma un lungmetraj, însă producătorii au negat acest lucru.

Calificat de New York Times ca, „poate, cea mai mare operă a culturii americane din ultimii 25 de ani“, serialul „Clanul Soprano“ a obţinut, de la crearea sa în 1999, cu 126 nominalizări şi 21 premii Emmy, dar şi cinci Globuri de Aur. Gandolfini a câştigat pentru rolul lui Tony Soprano 3 premii Emmy şi un Glob de Aur.

La începutul lunii iunie, „Clanul Soprano“ a fost desemnat serialul cu cel mai bun scenariu din istoria televiziunii americane, într-un top alcătuit de Sindicatul scenariştilor americani (Writers Guild of America).

După serialul „Clanul Soprano“, James Gandolfini a jucat pe Broadway, în piesa „God of Carnage“, fiind elogiat de critica de specialitate. El a mai jucat pe Broadway în 1995, în piesa „On The Waterfront“.

James Gandolfini a mai jucat în filme precum „Iubire adevărată/ True Romance“ (1993), „Familie în stil italian/ Italian Movie“ (1993), „Un mafiot la Hollywood/ Get Shorty“ (1995), „12 oameni furioşi/ 12 angry men“ (1997), „Mexicanul/ The Mexican“ (2001), „Toţi oamenii regelui/ All the king’s men“ (2006), „Ucide-i cu tandreţe/ Killing them softly“ (2012). Gandolfini a produs, în 2007, documentarul „Alive Day Memories: Home from Iraq“, în care a intervievat 10 veterani ai războiului din Irak.

Al doilea său documentar a fost lansat în 2010 – „Wartorn: 1861-2010“ analizează impactul stresului posttraumatic asupra soldaţilor care au participat la diferite războaie din istoria Americii şi asupra familiilor acestora.

24
/09
/13

CRONICĂ DE FILM Pornit de la un scenariu original de Corneliu Porumboiu, pe care cineastul Igor Cobileanski l-a rescris şi adaptat contextului din Republica Moldova, „La limita de jos a cerului“ este un film revigorant, realizat în cea mai pură tradiţie neorealistă.

24
/09
/13

Geo Saizescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de film, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 80 de ani, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" din Bucureşti. Regizorul avusese o boală la plămâni.

23
/09
/13

Les Films de Cannes a Bucarest a pus în vânzare primele bilete. Grație cererii din anii trecuți și interesului stârnit deja de ediția de anul acesta, care adună cele mai provocatoare titluri din selecția Festivalului de la Cannes, o a treia sală a fost inclusă în program. Astfel, pe lângă cinematografele Studio și Elvira Popescu, vor […]

18
/09
/13

CRONICĂ DE FILM „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ duce la un nou nivel stilistica minimalistă şi tentativa de conceptualizare a realităţii pe care Corneliu Porumboiu le-a început în „A fost sau n-a fost?“ (2006) şi pe care le-a continuat în „Poliţist, adjectiv” (2009).