Actorul Constantin Dinulescu și maestrul de lumini Ion Nica, omagiați la Gala Premiilor Gopo 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-constantin-dinulescu-si-maestrul-de-lumini-ion-nica-omagiati-la-gala-premiilor-gopo-2019/

În cadrul celei de-a 13-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, actorul Constantin Dinulescu va fi omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate, iar maestrul de lumini Ion Nica cu Premiul Special.

Un articol de Liliana Matei|13 martie 2019

Evenimentul va avea loc marți, 19 martie, de la ora 20.00, la Teatrul Național din București și va fi transmis în direct pe Film Now, începând cu ora 19.00, online pe premiilegopo.ro și înregistrat pe Digi 24, în 20 martie, ora 24.00.

Actor de teatru și film, Constantin Dinulescu (foto dreapta) s-a născut în 1933 în Alexandria și a absolvit

Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finți. Copilăria și-a petrecut-o la Călărași, unde a devenit pasionat de ceasuri și aeromodelism, câștigând chiar și un premiu național. Înainte de a se înscrie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Constatin Dinulescu și-a încercat norocul la Arhitectură, unde a fost respins din cauza originii familiei sale, fiind considerată una de chiaburi de către regimul comunist.

În timpul studenției face figurație alături de Ștefan Bănică, iar la finalul facultății este repartizat la Teatrului National „Vasile Alecsandri” din Iași, unde își aduce contribuția alături de alți mari actori ai vremii la strălucirea teatrului românesc. La invitația lui Radu Beligan, director al Teatrului Național, Constantin Dinulescu se mută la București, unde va juca în zeci de spectacole memorabile și unde va începe o carieră de succes în cinematografie.

Printre cele mai importante roluri ale sale în teatru se regăsesc cele din “Anton Pann”, “Despot Vodă”, “Regele Lear”, “Hagi Tudose”, “Platonov”, “Eduard al III-lea” sau “Înșir’te mărgărite”.

Din bogata sa activitate cinematografică amintim: “Străzile au amintiri” (r. Manole Marcus, 1962), “Conspirația” (r. Manole Marcus, 1973), “Un comisar acuză” (r. Sergiu Nicolaescu, 1974), “Actorul și sălbaticii” (r. Manole Marcus, 1975), “Pe aici nu se trece” (r. Doru Năstase, 1975), “Drumul oaselor” (r. Doru Năstase, 1980), “Glissando” (r. Mircea Daneliuc, 1985), “A unsprezecea poruncă” (r. Mircea Daneliuc,1991), “Trenul vieții” / “Train de vie” (r. Radu Mihăileanu, 1998), “Maria” (Călin Peter Netzer, 2003), “Italiencele” (r. Nap Toader, 2004), “Calea Dunării” (r. Sabin Dorohoi, 2013), “Miracolul din Tekir” (r. Ruxandra Zenide, 2015) și “Ana, mon amour” (r. Călin Peter Netzer, 2017).

Constantin Dinulescu a activat ca profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anii 1973-1977 și este căsătorit cu actrița Carmen Ionescu.

Premiul special va fi acordat la ediția 2019 a Galei Premiilor Gopo apreciatului maestru de lumini Ion Nica (foto sus), un profesionist cu o experiență de peste 45 de ani pe platourile de filmare. A colaborat de-a lungul timpului cu directori de imagine renumiți, cum sunt Călin Ghibu, Nicolae Mărgineanu, Marius Panduru și Vivi Drăgan Vasile, numele său regăsindu-se pe genericele a peste 70 de producții românești și străine, din care amintim: “Lumină de iulie” (r. Gheorghe Naghi, 1963), “Dincolo de pod” (r. Mircea Veroiu, 1976), “Râdeți ca-n viață” (r. Andrei Blaier, 1983), “Patul conjugal” (r. Mircea Daneliuc, 1993), “Senatorul melcilor” (r. Mircea Daneliuc, 1995), “Stare de fapt” (r. Stere Gulea, 1996), “Ryna” (r. Ruxandra Zenide, 2005), “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (r. Cătălin Mitulescu, 2006), “A fost sau n-a fost?” (r. Corneliu Porumboiu, 2006) sau “Lampa cu căciulă” (r. Radu Jude, 2007).

Gala Premiilor Gopo 2019 – ediția a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, DACIN SARA și Babel Communications.

Website: premiilegopo.ro

Facebook: https://www.facebook.com/PremiileGopo/

YouTube: https://bit.ly/2Ezgf2u

14
/01
/19

Aflat la cea de-a 5-a ediție, Oscar Weekend aduce la Cinema Elvire Popesco cele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”.

09
/01
/19

Folosirea tot mai numeroaselor servicii de streaming pare să înlocuiască încet dar sigur mersul la cinema. O platformă ca Netflix a devenit cunoscută în special pentru seriale. Însă există câteva site-uri unde cinefilii pot să vadă filme de artă, vechi sau noi, la un preţ accesibil.

07
/01
/19

Filmele biografice „Green Book” şi „Bohemian Rhapsody” şi drama „Roma” au fost marile câştigătoare la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminică seară la Los Angeles.

06
/01
/19

PREVIEW Anul 2019 se anunță promițător pentru cinematografia română. Cele mai așteptate sunt noile filme realizate de Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, cu o potențială premieră la Cannes. Tot în acest an va ieși în săli și „Nu mă atinge-mă”, controversatul debut al Adinei Pintilie.

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

21
/12
/18

Primul week-end din 2019 aduce pe marile ecrane din România o nouă producție Columbia Pictures: “Holmes & Watson” – o comedie de aventuri, probabil cel mai amuzant film de până acum despre celebrul detectiv și asistentul său. Cei nerăbdători îl vor putea urmări, în avanpremieră, încă din 28 decembrie 2018.

20
/12
/18

Jason Momoa aduce pacea între lumea de la suprafaţă şi regatul celor şapte mări în ,,Aquaman”, alături de Amber Heard, Willem Dafoe, Nicole Kidman şi Dolph Lungdren, într-un un nou film din seria universului DC, care va putea fi vizionat de vineri, 21 decembrie, în 3D, IMAX 3D, Dolby Atmos şi 4DX.  

20
/12
/18

Ce merită să păstreze memoria cinefilă și istoria cinema-ului din anul 2018? Am făcut o listă, inevitabil subiectivă, a celor mai ambițioase și mai reușite filme văzute în acest an. Filme de mari autori: de la Lars von Trier, Alfonso Cuarón sau Steven Spielberg, până la Chang-dong Lee sau Hirokazu Koreeda.

20
/12
/18

Trofeul NexT 2018 a revenit scurtmetrajului Hector Malot: Ultima zi din an, regizat de Jacqueline Lentzou, în timp ce Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie a mers către regizorul Diogo Baldaia, pentru filmul Miraj, fraților.

19
/12
/18

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care și-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiției), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambițios, deopotrivă amuzant, grav și inconfortabil.

18
/12
/18

"Cred că fericirea este supraestimată. Să fii satisfăcut, împăcat cu tine, sunt ţeluri în viaţă mult mai realiste decât visatul la fericire." - Brad Pitt

17
/12
/18

20 dintre cele mai bune scurtmetraje prezentate la ediția 2018 a Bucharest International Dance Film Festival* pot fi văzute în cadrul maratonului cinematografic dedicat filmelor de dans - [RE]TRACING. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 decembrie, la LINOTIP - Centru Independent Coregrafic (București), începând cu ora 19.00.

14
/12
/18

Singurul film românesc prezent anul acesta la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film (echivalentul Oscarurilor pentru industria cinematografică europeană), TOUCH ME NOT a fost nominalizat la European Discovery – Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun debut în lung-metraj.

13
/12
/18

În 2019, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) atinge, oficial, vârsta maturității. Cea de-a 18-a ediție va avea loc între 31 mai și 9 iunie, iar organizatorii au deja vești bune pentru cinefili: primele filme confirmate în program au fost lansate în cele mai importante festivaluri ale toamnei și vor avea premiera românească la Cluj-Napoca.