-->

Adunarea Păsărilor, trei reprezentaţii la FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/adunarea-pasarilor-trei-reprezentatii-la-fnt/

Teatrul Țăndărică este invitat, pentru al cincilea an consecutiv, să joace în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, fiind singurul teatru de animaţie care a participat, de-a lungul anilor, în FNT. La ediţia 2015, acesta va fi prezent în FNT cu spectacolul pentru tineri şi adulţi, Adunarea Păsărilor, de Farid Uddin Attar, în regia lui Cristian Pepino, care este reluat într-o formulă nouă la 20 de ani de la prima punere în scenă la Teatrul Ţăndărică.

Un articol de Petre Ivan|19 octombrie 2015

“Călin Mocanu, directorul Teatrului de animaţie “Ţăndărică”, a avut iniţiativa acestei reluări.

Când mi-a propus să refacem spectacolul, m-am întrebat dacă mai are forţa de impact pe care a avut-o la început. (…) Nu am schimbat absolut nimic. Chiar nu trebuia schimbat nimic. Spectacolul nu “datează” şi am avut bucuria să constat că spectatorii şi cronicarii îl apreciază acum ca şi în 1993. Poate că s-au adăugat câteva noi semnificaţii, spun unii. Dar este un spectacol despre om, în general, fără “referinţe contemporane”, şi tocmai de aceea nu se “perimează. –  Cristian Pepino, regizorul spectacolului, pentru site-ul FNT.

“Adunarea Păsărilor  prezintă o imagine a omului, a lumii, a dualităţii fiinţei umane, în situaţii limită. E despre dragoste şi ură, despre violenţă şi tandreţe, despre intoleranţă şi opusul ei, despre relaţia dintre individ şi societate, despre civilizaţie şi barbarie şi aşa mai departe. Nimic nou. Doar o ocazie de a ne gândi puţin.”, a mai declarat regizorul spectacolului, Cristian Pepino.

“Spectacolul Adunarea Păsărilor, realizat de Cristian Pepino este puternic la nivel de mesaj, de simbolistică, de imagine, de mişcare, de atmosferă. Emoţionează, impresionează prin unitate stilistică, prin crescendo-ul ritmului, dat de zbaterea, de ţipătul sau murmurul păsărilor”. ( Raluca TULBURE, Convorbiri teatrale)

“Este un spectacol manifest al unui regizor ce caută mereu, o metaforă despre toleranţă, înţelegere, compasiune, o confirmare a talentului pur, a pasiunii, a dragostei fară limite şi al respectului pentru valorile umane dintotdeauna”.( Raluca TULBURE, fntConvorbiri teatrale)

Iubitorii teatrului pot  vedea spectacolul în FNT în datele de 25 octombrie, de la ora 11.00, 26 octombrie, de la ora 19.00 şi în data de 1 noiembrie, de la ora 11.00, la Teatrul Ţăndărică, Sala Lahovari.

ADUNAREA PĂSĂRILOR (spectacol pentru tineri și adulți)

60 min; nonverbal

de Farid Uddin Attar

Scenariul: Cristian Pepino, după o idee de Michaela Tonitza Iordache

Regia și scenografia: Cristian Pepino

Costume: Cristina Pepino

Ilustrație muzicală: Gabriel Apostol

Mânuire păpuși: Ioan Brancu

Mișcare scenică: Liliana Gavrilescu

Pregătire vocală: Decebal Marin

Distribuție: Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Liliana Gavrilescu, Decebal Marin, Geo Dinescu, Marin Fagu, Andreea Ionescu, Cristian Mitescu, Ramona Vornicu, Cristina Țane

Biletele se pot achiziționa prin paltforma mystage.ro, platforma accesibilă şi de pe orice dispozitiv mobil.

Mai multe informații despre achiziționarea de bilete găsiți aici.

Foto: FNT, Adunarea Păsărilor – fnt.ro

09
/06
/26

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografele din întreaga țară a filmului Leonora în lumina dimineții (Leonora in the Morning Light), un biopic impresionant inspirat din viața uneia dintre cele mai fascinante figuri ale artei suprarealiste din secolul XX.

08
/06
/26

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 11 iunie, de la ora 19:00 și vineri, 12 iunie, de la orele 11:00 și 19:00, spectacolul „Harta lui Elian”. Evenimentul are loc pe scena Teatrului Excelsior, în cadrul Platformei de Dialog prin Cultură – un program de educație participativă dedicat temelor relevante în relația copil-părinte-profesor.

08
/06
/26

Vineri, 12 iunie 2026 (19:00), Sala Radio va găzdui un concert extraordinar organizat cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Spania și România. Sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, Orchestra Națională Radio va prezenta un program dedicat muzicii inspirate de cultura spaniolă, reunind câteva dintre cele mai reprezentative lucrări din repertoriul simfonic european cu tematică hispanică.

03
/06
/26

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, unele dintre cele mai comentate, premiate și controversate titluri ale ediției din acest an ajung la Festivalul Internațional de Film Transilvania (12–21 iunie 2026, Cluj-Napoca), unde vor putea fi văzute în avanpremieră națională.

26
/05
/26

În perioada 28 mai – 4 iunie 2026, Institutul Cultural Român de la New York organizează turneul nord-american dedicat ediției în limba engleză a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, publicată de prestigioasa editură americană Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure, cu titlul The Summer My Mother Had Green Eyes.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

22
/05
/26

Festivalul Internațional Shakespeare s-a deschis la Craiova pe 21 mai și va rămâne în desfășurare până pe data de 31 mai 2026, cu tema „WILL matters | Voința naște materie” - o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!

21
/05
/26

Svetlana Cârstean, Tatiana Țîbuleac, Dan Lungu se numără printre laureaţii celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, 19 mai, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat poetei Ioana Ieronim. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.