Afişul Festivalului de Film de la Cannes 2019, inspirat de opera regizoarei Agnès Varda
https://www.ziarulmetropolis.ro/afisul-festivalului-de-film-de-la-cannes-2019-inspirat-de-opera-regizoarei-agnes-varda/

Afişul Festivalului de Film de la Cannes de anul acesta, lansat astăzi, este inspirat de opera regizoarei Agnès Varda. Vunoscută pentru filme precum „Cléo de 5 à 7″ şi „Les Glaneurs et la Glaneuse”, Varda, supranumită „bunica Nouvelle Vague”, a murit pe 29 martie la vârsta de 90 de ani.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2019

În august 1954, Varda lansa primul ei film, „La Pointe Courte”, cu Silvia Monfort şi Philippe Noiret.Ca un manifest, imaginea de pe platouri folosită pentru afiş însumează totul despre Varda: pasiunea, ambiţia şi neastâmpărul.

Ingrediente necesare unui artist liber, alcătuind o reţetă pe care nu s-a oprit niciodată din a o îmbunătăţi. Cei 65 de ani ai ei de creativitate şi experiemntare se potrivesc aproape vârstei festivalului.

Festivalul de Film de la Cannes celebrează, anual, viziuni care dezvăluie şi denotă îndrăzneală şi care rămân în amintire.

Aşa cum i-a plăcut să sublinieze, Agnès Varda nu este o femeie cineast, este un cineast. Treisprezece dintre filmele ei s-au regăsit în selecţia oficială pe Croazetă, a fost membru al juriului în 2005 şi preşedinta juriului Caméra d’Or în 2013.

În 2015, a primit trofeul Palme d’Or onorific, pe care l-a dedicat „tuturor cineaştilor curajoşi şi inventivi, celor care creează un cinema original, fie că este vorba despre ficţiune ori documentar, care nu sunt centrul atenţiei, dar care continuă”.

Agnès Varda va fi lumina călăuzitoare inspiraţională a celei de-a 72-a ediţii a Festivalului de la Cannes, au mai transmis organizatorii.

Selecţia oficială a festivalului va fi anunţată joi de Pierre Lescure, preşedintele festivalului, şi de Thierry Frémaux, delegatul general.

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14 – 25 mai.

Foto: Afişul Festivalului de Film de la Cannes 2019 – facebook

 

27
/03
/23

În acest sfârșit de săptămână începe Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA, care revine în 2023 la București cu o selecție de 35 de filme documentare, trei retrospective, 8 evenimente de tip panel talk/workshop și o expoziție conexă.

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).

03
/03
/23

În luna martie 2023, Institutul Cervantes din București va prezenta online o serie de filme excepționale ale regretatului regizor spaniol Carlos Saura, un cineast care a dobândit deja un loc de necontestat printre zeii cinematografiei, omagiu prilejuit de decernarea, în acest an, a Premiului Goya de Onoare. Toate titlurile vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Institutului timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României).

03
/03
/23

Apreciatele productii „Aferim!", „Inimi cicatrizate" și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", semnate de unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei româneşti, Radu Jude și scurtmetraje curajoase, semnate de tineri regizori, premiați pentru talentul lor, îi așteaptă pe telespectatorii TVR Cultural pe 4 martie, într-o nouă ediţie „Noaptea albă a filmului românesc".