-->

Agenda culturală a lunii noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agenda-culturala-a-lunii-noiembrie/

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar şi filme experimentale de top, noi expoziţii de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice şi un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracţiile culturale ale lunii noiembrie.

Un articol de Alina Vîlcan|30 octombrie 2019

Filmul lunii

Câștigătorul Palme d’Or la Cannes 2019, PARASITE / PARAZIT (foto sus), semnat de regizorul fenomen Bong Joon-Ho, intră în cinematografele din România pe 8 noiembrie, distribuit de Independența Film. Centrat pe lupta de clasă din Coreea de Sud, acest film extrem de reprezentativ pentru noul val al cinematografiei sud-coreene este o incursiune deopotrivă în lumea bogaților și a săracilor, prin intermediul a două familii aflate la poli diferiți ai societății – o familie de șomeri, pe de o parte, și o familie cât se poate de înstărită care devine victimă. Suntem într-o tragicomedie în care umorul, satira și suspansul se întâlnesc la tot pasul, la fel și întrebări precum: până unde ai merge pentru a-ți schimba condiția, ce este condamnabil într-o societate inechitabilă și ce nu sau câtă naivitate poate fi fatală?

Sub semnul artei

În ultima zi a lunii octombrie, Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește vernisajul noului sezon expozițional. Printre noile expoziții care ne atrag în Aripa E4 a Palatului Parlamentului din strada Izvor 2-4, regăsim la parter DONAȚIA MARGARETA STERIAN (1897-1992). OPERE TÂRZII, expoziție rezultată din donația pictorului Mircea Barzuca, ce rămâne deschisă până pe 12 ianuarie 2020, dar și PEISAJ INFINIT. IOAN SBÂRCIU, expoziție prezentată în Sala Marmură, pe care o putem vedea până spre finalul lunii martie din anul viitor. Expoziția VĂZÂND ISTORIA – 1947-2007, cu care muzeul și-a obișnuit deja vizitatorii, rămâne deschisă la primul etaj, în timp ce METAMORFOZELE LUI JULIAN. O RETROSPECTIVĂ – LABORATOR IULIAN MEREUȚĂ va ocupa etajul trei. O noutate extrem de atrăgătoare o vom descoperi la etajul patru: o instalație multimedia a artistei cipriote, stabilite la Berlin – MARIANNA CHRISTOFIDES. DAYS IN BETWEEN. Mai multe noutăți, aici.

Credit imagine: Julian Mereuță, Tools [16], fotografie color, 2004 (© arhiva Julian Mereuță) / MNAC


Muzică pentru toamnă

Din 1 noiembrie, Festivalul SoNoRo își deschide cea de-a XIV-a ediție, la București, Sibiu și Cluj-Napoca. Intitulată DaDa, ediția de față aduce în fața publicului 30 de muzicieni pe val, din 25 de țări, incluzând nu mai puțin de 20 de concerte susținute de artiști apropiați ai festivalului, precum pianista britanică Diana Ketler (care este și directorul artistic al festivalului, pianistul canadian Louis Lortie, violoniștii ruși Alexander Sitkovetsky și Alina Pogostkina, chitaristul italian Alberto Mesirca sau bandoneonistul argentinian Marcelo Nisinman, dar și de muzicieni ce concertează pentru prima dată în cadrul SoNoRo, ca Enrico Pace (pian), Nicolas Dautricourt (vioară), Peter Langgartner și Yuval Gotlibovich (violă), Janne Thomsen (flaut), Torleif Thendéen (violoncel)… Până pe 17 noiembrie, așadar, cea mai bună muzică se aude în România!

Alberto Mesirca / SoNoRo

Timp pentru film experimental

Între 6 și 10 noiembrie, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF), ajuns la a IX-a ediție, ne aduce scurtmetraje provocatoare, axate pe teme de interes ca migrația, memoria sau reprezentarea. Printre titlurile care ne atrag atenția e și Mum, I’m Sorry, al aristei vizuale Martina Melilli, care spune povești despre oameni prin intermediul obiectelor care le-au aparținut. Mum, I’m Sorry este o mărturie tăcută a naufragiilor din Lampedusa, din 13 octombrie 2013 și 15 mai 2015, iar în prim-plan sunt chiar acele câteva obiecte cu care victimele au ales să traverseze marea. Parsi (regia: Eduardo Williams), prezentat în premieră la Berlinale Forum Expanded, este un alt film așteptat la BIEFF, ca și Câștigătorul din acest an al Ursului de aur pentru scurtmetraj la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, Umbra. Acestea și multe alte producții provocatoare ne așteaptă la BIEFF 2019, la Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Cervantes, Cinemateca Union, POINT și Cinema PRO!

Parsi (regia: Eduardo Williams)

O carte musai

Pentru serile lungi de toamnă, vă propunem un roman apărut recent în colecția musai a editurii Art: Noi contra voastră, semnat de suedezul Fredrik Backman, autorul bestsellerului Un bărbat pe nume Ove. Publicat în original în 2017, Noi contra voastră se deschide astfel: „Ați văzut vreodată un oraș decăzând? Noi da. O să spunem că violența a ajuns la Bjȍrnstad în vara aceea, dar e o minciună. Violența era deja acolo. Pentru că, uneori, e atât de simplu să-i faci pe oameni să se urască, încât e de neînțeles de ce nu facem asta tot timpul”. Pe fundalul unei lumi scandinave cu aer sumbru, populată de politicieni „cu viziune”, Backman spune o poveste despre acceptare și umanitate, într-un stil deja recognoscibil prin lirism și eleganță.

02
/10
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.

30
/09
/24

RECOMANDĂRI Iubitorii de artă sunt așteptați în ultima parte a anului la expoziții atrăgătoare, având în prim-plan creația feminină. Ziarul Metropolis vă recomandă câteva dintre ele, care au loc la București, München, Paris, Londra și Madrid.

27
/09
/24

În luna octombrie, artiștii și designerii români aflați la început de drum, pasionați de domeniul confecționării măștilor, costumelor, recuzitei și decorurilor și animați de dorința de a explora practici inovatoare și ecologice au șansa de a lua parte la o serie de ateliere dedicate lor, susținute de artiști și tehnicieni cu experiență din Franța, Germania și România.

19
/09
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.

18
/09
/24

Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 organizează în perioada 27 septembrie - 19 octombrie o expoziție amplă dedicată coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și a impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști.

10
/09
/24

Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili își redeschide universul plin de aventuri și lecții importante în perioada 4 - 13 octombrie. Minimest revine cu proiecții speciale, o competiție jurizată de copii, ateliere de animație, benzi desenate și reciclare artistică, precum și dimineți de weekend la cinema pentru întreaga familie.