-->

AIO, o instalație imersivă surprinzătoare, dedicată procesării anxietății, are vernisajul pe 6 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/aio-o-instalatie-imersiva-surprinzatoare-dedicata-procesarii-anxietatii-are-vernisajul-pe-6-iunie/

Organizat de Asociaţia Prezent Continuu, în colaborare cu Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanţelor Neuronale Veruvis, proiectul AIO ia forma unei instalaţii artistice imersive care ilustrează creativ anxietatea şi felul în care se manifestă ea în corp, traducând în sunet şi imagine mai multe date de cercetare neuronală relevante.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2023

Proiectul extinde cercetarea artistică core a NOVA de a crea medii imersive care susțin cunoașterea de sine aducând împreună artiști, cercetători și practicieni din sferele neuroștiinței, psihologiei și altor științe sociale, precum și noi tehnologii creative. 

Vernisajul lucrării va avea loc pe 6 iunie, de la ora 17:00, la Mobius Gallery (Calea Dorobanți, nr. 202). Vizitatorii vor putea observa și interacționa cu instalația timp de 6 zile, până pe 11 iunie. Lucrarea este interactivă și permite publicului să moduleze imaginea și sunetul din spațiu printr-o interfață digitală amplasată în incintă. Interacțiunea este intuitivă, facilă și nu necesită suport tehnic, cunoștințe specifice sau ghidaj. Vizitatorul explorează spațiul, selectează pe tableta-interfață o serie de coordonate care descriu nivelul de anxietate pe care îl resimte în momentul respectiv, iar aceste alegeri și informații sunt redate printr-o compoziție audio-vizuală.

„Depresia, anxietatea reprezintă stări adaptative, care utilizează incredibila putere a neuroplasticității, dar care ajung să scadă calitatea vieții. Inițiativa noastră propune o incursiune atât în creierul care a decis sacrificarea calității vieții, în favoarea menținerii homeostaziei, dar și un context care te sprijină să te orientezi către folosirea superputerii tale, creierul, în sens constructiv. Întregul concept Veruvis urmărește înțelegerea profundă a acestor stări, dintr-o perspectivă multi, inter și trans disciplinară, și este într-o continuă căutare de soluții care pot restabili echilibrul interior.”, a spus Costin Dămășaru, fondatorul și directorul general al Centrului de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis.

Pe ecranele AIO rulează, în total, 55 de videoportrete insoțite de 5 compoziții sonore în format Quadrophonic, toate aferente mai multor grade de intensitate a anxietății resimțite. Ada Galeș, Alexandra Bălășoiu, Cătălin Diaconu, Cezar Grumăzescu, Denis Bolborea, Denisa Diaconescu, Dragoș Iulian Matei, Ema Alexandrescu, Florin Constantin, Oana Pușcatu, Simona Dabija sunt chipurile care vor întâmpina pe ecrane vizitatorii, în timp ce imaginea este semnată de Florin Constantin, iar sound design-ul de Bogdan Moroșanu.

„Am pornit de la ideea că suntem cu toții cutii de rezonanță și amplificare unii pentru ceilalți și am imaginat acest cor neconvențional care îți cântă anxietatea și te ajută să o procesezi. În spațiul instalației exprimi această greutate și îi dai drumul să treacă prin sunet și prin corpurile oamenilor care formează corul. Îți vezi anxietatea transformând alte brațe, alte fețe, intrând pe sub pielea altor oameni și mișcându-le corpurile în tot felul de dinamici. AIO – all in one – e un corp comun, cu multe dimensiuni, are și partea copleșitoare a anxietății, care se simte ca ‘toate deodată grămadă’, dar și partea luminoasă, în care realizăm că suntem întregi unii prin alții.”, explică Emilia Păunescu, responsabilă de direcția artistică AIO și fondatoarea Festivalului NOVA.

În timpul săptămânii programul de vizitare al AIO în cadrul Galeriilor Mobius este cuprins în intervalul 17:00 – 22:00, iar în weekend între 11:00 – 17:00. Intrarea este liberă. După perioada 6 – 11 iunie, lucrarea urmează să fie itinerată în mai multe galerii și muzee din țară și din străinătate. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând!

Foto: Florin Constantin

09
/04
/25

Ioan Andreescu, Ion Țuculescu, pictori uitați, artiști contemporani, o amplă expoziție de fotografie, Luchian, Câlția, cu toții se regăsesc în această primăvară la Art Safari.

31
/03
/25

Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, cu sprijinul Institutului Cultural Român, organizează expoziția „Ultima privire: sub gloanțele comunismului. 25 de portrete de condamnați la moarte în timpul Marii Terori din URSS (1937-1938)”, în perioada 4 aprilie – 15 iunie 2025.

25
/03
/25

Institutul Cultural Român de la Paris organizează în perioada 27 martie – 1 iunie 2025 expoziția Bucarest – trente ans après / București – după treizeci de ani, care va fi găzduită la Galeria Macadam. Curatoriată de Laure Hinckel, expoziția propune un dialog vizual despre transformarea Bucureștiului de-a lungul a trei decenii.

21
/03
/25

Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanţi poeţi europeni ai secolului XX, în 2025 se împlinesc 105 ani de la nașterea sa. Cu acest prilej, puteți vizita la Londra, până pe 1 mai, expoziția-omagiu „Atemkristall (Breathcrystal)”.

11
/03
/25

Maeștrii artei românești – clasici și moderni, pictori și sculptori – se reunesc într-o licitație de top: Licitația de Primăvară, la Artmark. Expoziția cu operele marilor maeștri ai artei românești prilejuită de Licitația de Primăvară poate fi vizitată zilnic, de luni până duminică (mereu cu intrare liberă!), la Palatul Cesianu-Racoviță.

15
/02
/25

Anul acesta, de Ziua Îndrăgostiților, iubirea devine concretă în Piața Amzei printr-o expoziție ce prezintă o selecție de lucrări din două colecții de artă private: Cicirean și Rus.

05
/02
/25

EVENIMENT. Muzee cunoscute din Londra, Viena sau Milano au pregătit întoarceri spectaculoase în modernitate și reflecții asupra unor capitole decisive din istoria artei. Ziarul Metropolis vă propune câteva dintre cele mai atrăgătoare expoziții programate în Europa anul acesta.