Al Pacino, vedeta festivalului de film de la Veneţia, în mare vervă
https://www.ziarulmetropolis.ro/al-pacino-vedeta-festivalului-de-film-de-la-venetia-in-mare-verva/

Actorul american Al Pacino a impresionat, sâmbătă seară, la cea de-a 71-a ediţie a Mostrei de la Veneţia, unde proiecţia a două filme ale sale, dintre care unul inclus în competiţie, i-a oferit ocazia de a evoca subiecte intime: meseria de actor, tinereţea şi momentele dificile din viaţa sa.

Un articol de Petre Ivan|2 septembrie 2014

„Am avut probleme când eram tânăr, am avut dificultăţi, dar cred că am găsit ceva care îmi place cu adevărat, iar cariera mea nu se află în faza de aterizare”, a declarat actorul în vârstă de 74 de ani, primit cu ovaţii în momentul sosirii sale la o conferinţă de presă, informează AFP, citat de Mediafax

Foarte relaxat, purtând un tricou şi o haină neagră, Al Pacino a răspuns îndelung întrebărilor puse de jurnalişti, vorbind mai întâi despre „The Humbling”, un film de Barry Levinson (proiectat în afara competiţiei), în care starul joacă rolul unui actor în vârstă, aflat într-o criză existenţială şi care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce o cunoaşte pe fiica unui alt actor, cu 20 de ani mai tânără decât el.

„Am făcut acel film în 20 de zile, însă pregătirea a fost lungă. Nu ai nevoie de prea mult timp pentru turnare dacă lucrezi bine textul înainte”, a declarat Al Pacino, devenit celebru după ce a interpretat rolul mafiotului Michael Corleone în trilogia „Naşul” a lui Francis Ford Coppola.

Jurnaliştii l-au întrebat dacă a cunoscut la rândul său depresia. „Din fericire, pot să fiu depresiv dar fără să ştiu asta, nu sunt conştient de asta”, a răspuns actorul.

Al Pacino, 74 de ani, vedeta festivalului de film de la Veneţia

Al Pacino, 74 de ani, vedeta festivalului de film de la Veneţia

„Am avut momente (dificile) care s-au apropiat de depresie, dar niciodată cu o astfel de intensitate, deci cred că am fost scutit”, a adăugat el, amintindu-şi de debutul său dificil în Actors Studio, la vârsta de 25 de ani, într-o epocă în care actorul nu avea bani nici măcar pentru „o pereche de pantofi”.

Filmul lui Barry Levinson, adaptat după un roman de Philip Roth, abordează şi tema oboselii actorului, o temă despre care starul american a fost din nou întrebat de jurnalişti.

„M-am gândit să renunţ chiar şi în această dimineaţă, dar v-am văzut pe toţi aici şi mi-am spus: «poate că nu azi»”, a declarat, în glumă, Al Pacino.

Al Pacino şi pisica sa

Alt film, altă ambianţă. Într-un al doilea film care a fost prezentat vineri, „Manglehorn”, Al Pacino joacă rolul Angelo Manglehorn, un bătrân excentric, lăcătuş într-un oraş din Texas, a cărui unică preocupare este aceea de a-şi hrăni pisica.

Însă acest personaj ascunde mai multe secrete: un trecut infracţional şi o femeie, de care era îndrăgostit nebuneşte şi pe care a părăsit-o pentru a „da o mare lovitură”, pe care o regretă însă cu amărăciune.

Semnat de tânărul regizor David Gordon Green, în vârstă de 39 de ani, filmul prezintă felul în care reîntâlnirea cu acea femeie, interpretată de Holly Hunter, va

Al Pacino

Al Pacino

permite bătrânului să îşi schimbe viaţa, înainte ca trecutul întunecat să revină la suprafaţă.

„Nu cred că am regrete, ştiu de unde vin şi, când mă gândesc la viaţa mea, la povestea mea, cred că am avut noroc” – Al Pacino.

Al Pacino a fost deja premiat la Veneţia cu Leul de Aur pentru întreaga carieră în 1994.

Starul american a fost de opt ori nominalizat la premiile Oscar şi a câştigat celebrul trofeu în 1993 pentru rolul din filmul „Parfum de femeie”, de Martin Brest.

Al Pacino a apărut în ultimii ani în filme precum „Crime justificate” (2008), alături de Robert de Niro, în „Ocean’s Thirteen – Acum sunt 13” (2007), „Doctorul „Moarte/ You Don’t Know Jack” (2010) şi „Phil Spector” (2013).

Foto cu Al Pacino – Cinemagia

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.