Albulescu, Dinică, Moraru – „Ultima oră” la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/albulescu-dinica-moraru-ultima-ora-la-tnb/

TNB continuă şi în această săptămână reîntâlnirile online cu mari personalităţi invitate la Conferinţe cunoscute, urmând de asemenea să difuzeze spectacole celebre.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2020

În paralel cu vizionarea online a noilor conferințe programate pentru această săptămână, vă reamintim că puteți revedea și conferințele difuzate în săptămânile precedente, și anume cele susținute de: regizorul Andrei Șerban, maestrul Radu Beligan, scriitoarea de origine română, distinsă cu premiul Nobel pentru literatură, Herta Müller, poeta Ileana Mălăncioiu, doctorul Vasile Ciubotaru, fizicianul Basarab Nicolescu, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, istoric și critic de artă Dorana Coșoveanu, istoricul Georgeta Filitti, jurnalista Brândușa Armanca sau regretatul critic de film Alex Leo Șerban, conferințe ce pot fi accesate în continuare pe canalul nostru de Youtube:

http://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti

Week-end-ul acestui sfârșit de mai readuce în atenția dumneavoastră un spectacol de mare succes din repertoriul stagiunilor trecute, „Ultima oră” de Mihail Sebastian, în regia Ancăi Ovanez Doroșenco, talentata regizoare recent dispărută dintre noi (s-a stins la Nisa, în 16 mai 2020) căreia îi aducem, astfel, un respectuos omagiu. Spectacolul va putea fi vizionat online, într-o înregistrare de arhivă, realizată cu mijloacele tehnice ale anului 2003, când a avut loc premiera.

Așadar, iată programul conferințelor ce vor fi difuzate în săptămâna 25 – 31 mai 2020 la TNB on-line:

  • 25 mai – Germina Nagâț – Deconspirarea – cui prodest? (conferință susținută la data de 10 ianuarie 2014)
  • 26 mai – Prof. Viorel Barbu- Matematica si arta (24 martie 2019)
  • 27 mai – Octavian Paler – Cu melancolie, despre barbari(26 octombrie 2009)
  • 28 mai – Mircea Mihăieș – Despre succes (10 decembrie 2017).

Week-end cu:

Mari actori într-o poveste teribil de actuală, despre… Bucureștiul interbelic : „Ultima oră”!

Vineri, 29 mai, de la ora 16.00, iar sâmbătă 30 mai și duminică 31 mai –  începând cu ora 18.00 ne vom întâlni cu una din cele mai fermecătoare  piese ale dramaturgiei românești,  „Ultima oră” de Mihail Sebastian, o satiră virulentă, ce se bucură, în regia regretatei Anca Ovanez Doroșenco, de o montare și o distribuţie pe măsură: Claudiu Bleonţ, Mircea Albulescu, Ilinca Goia, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Constantin Dinulescu, Ioan Andrei Ionescu, Marcelo Cobzariu, Mihai Niculescu, Liviu Crăciun, Alexandru Hasnaş, Carmen Ionescu, Raluca Petra, Silvia Năstase. Decoruri: Mihai Mădescu; Costume: Luana Drăgoescu.

„Ultima oră” este o cuceritoare poveste de dragoste, în mijlocul unei lumi fără scrupule, nu foarte diferită de cea în care trăim. O piesă „la zi” ca o ştire din ziar – așa cum a caracterizat-o regizoarea memorabilei montări.

„Ultima oră” s-a bucurat de un mare succes încă de la lansare. Premiera absolută a avut loc pe scena Naționalului bucureștean, la 23 ianuarie 1946,  în regia debutantului la acea oră, Moni Ghelerter. O montare antologică, urmată imediat de consacrarea regizorului. De atunci, piesa a cunoscut numeroase puneri în scenă și interpretări pline de interes.  „În tălmăcirea de azi, inspirată de contemporaneitatea imediată, Anca Ovanez Doroșenco are ca piloni banul și o lume fără idealuri politice, pîrghiile mecanismului corupt fiind mass-media, afacerile și cultura” – scria la data premierei criticul Ludmila Patlanjoglu, în „Cotidianul.

Profesorul de istorie Andronic, „visătorul rătăcit și rupt de realitate”, aflat într-o căutare romantică, pe urmele lui Alexandru Macedon, nimereşte, din cauza unor greșeli tipografice, între care un cuvânt cu multiple trimiteri, în jungla presei româneşti interbelice, dar mai ales în vizorul unui temut om de afaceri, Bucșan. Prin ciocnirea dintre două lumi diametral opuse, Mihail Sebastian reuşeşte să construiască o satiră socială de mare rezonanţă pentru actualitatea noastră.

20
/01
/15

Regizoarele Ruxandra Ghiţescu, Natalia Saufert şi Cristina Groşan, monteurul Laszlo Istvan Dunai şi producătoarea Ioana Drăghici vor participa la secţiunea Berlinale Talents a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2015, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala germană.

20
/01
/15

Iustin Capră, unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români, a murit, luni seară, la vârsta de 81 de ani, la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, unde se internase cu o zi în urmă. Capră a creat, printre altele, rucsacul zburător, brevetat de americani şi folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare.

20
/01
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Andrei Huţuleac joacă pe 24 ianuarie, de la ora 19.00, în „Visul unei nopţi de vară“, spectacolul lui Victor Ioan Frunză de la Teatrul Metropolis. Actorul vorbeşte despre motivele pentru care s-a apucat de meseria lui.

19
/01
/15

Violonista poloneză Patrycja Piekutowska, invitată specială în concertul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio, va cânta în evenimentul programat vineri, 23 ianuarie (19.00), la Sala Radio.

19
/01
/15

Nu sunt o adeptă a clasamentelor, mai ales de tipul „cel mai bun la nivel mondial este…”. În sport merge, dar în muzică: gândiţi-vă, dacă ar fi să alegem care este cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor, pe cine am alege – pe Bach, pe Beethoven, pe Mozart?

19
/01
/15

Gaiţele, Ţarul Ivan îşi schimbă meseria, Nebun din dragoste, Ultimul Don Juan, Un pic prea intim, Blifat, Titanic Vals, Mecanica inimii, Jack şi Vrejul de Fasole, Crăiasa zăpezii, La vita e bella, Akasă şi multe alte spectacole în săptămâna 19 - 25 ianuarie.

19
/01
/15

"Aprobarea celorlalţi este un stimulent de care este bine uneori să ne ferim". - Paul Cézanne (19 ianuarie 1839 - 23 octombrie 1906), considerat cel mai mare înnoitor al picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea.

18
/01
/15

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizația orală, oamenii din peșterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte povești breaking news, așa că funcția de președinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca și cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

18
/01
/15

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită, luni, 19 ianuarie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, la audiţia cu public a spectacolului: ,,Marea iubire a lui Sebastian”; scenariu radiofonic de Diana Mihailopol, inspirat din volumul de memorii Artistul şi oglinda al actriţei Leny Caler.