Albumul „Maşinile Regelui”, lansat la Muzeul Naţional de Istorie a României
https://www.ziarulmetropolis.ro/albumul-masinile-regelui-lansat-la-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/

Albumul „Maşinile Regelui”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing, aparţinând Principelui Radu al României, a fost lansat, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Lansarea, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta, a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Regelui Mihai I al României – automobilul. „Maşinile regelui fac parte din […]

Un articol de |28 septembrie 2012

Albumul „Maşinile Regelui”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing, aparţinând Principelui Radu al României, a fost lansat, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR).
Lansarea, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta, a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Regelui Mihai I al României – automobilul.

„Maşinile regelui fac parte din istoria Familiei Majestăţii sale şi din istoria ţării”, a spus, în deschiderea evenimentului, directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberlander Târnoveanu, apreciind „calitatea şi eleganţa volumului”, (…) „care va completa istoria contemporană a României”.

Potrivit Irinei Arsene, manager al Editura Curtea Veche Publishing, volumul prezintă o „stare, o pasiune intelectuală de 85 de ani a Regelui Mihai I”.

Principele Radu a afirmat că Regele a considerat că maşinile trebuie respectate ca şi oamenii.

„Majestatea Sa şi-a tratat maşinile ca şi miniştrii. Nu a încălcat regulile de circulaţie. Niciodată maşinile sale nu au avut nici o pată pe ele, vreo zgârietură. Nici o imperfecţiune. Aceasta n-a venit din obsesie, ci din iubire”, a spus principele, care a menţionat că „regele nu este un sfânt”, fiind, întotdeauna, „un adept al vitezei”.

Principele a dezvăluit faptul că pe Domeniul Regal de la Săvârşin fiinţează un Muzeu Regal al Automobilului, a cărui „reflectare în pagini” este albumul, care are alături o încăpere în care Regele îşi regăseşte liniştea lucrând la ultimul său Jeep.

Cu numeroase imagini inedite din arhiva personală a Casei Regale, însoţite de explicaţii ce depăşesc simplele detalii tehnice şi pătrund în viaţa membrilor Familiei Regale, „Maşinile Regelui” este un volum de colecţie şi un deliciu pentru cunoscători. Cartea-album, apărută în condiţii grafice de excepţie, prezintă automobilele de epocă pe care regele le-a condus de-a lungul timpului, dar şi pasiunea sa pentru avioane.

Albumul „Maşinile Regelui” continuă seria volumelor dedicate Familiei Regale începută de Curtea Veche Publishing anul trecut. După volumele  „Carte Regală de bucate”, „Anul Regelui”, „Muzica Regelui”, „Poveştile Reginei Maria” şi „Jubileul Regelui”, „Maşinile Regelui” reprezintă un omagiu adus unei pasiuni regale, automobilul.

Cartea este disponibilă în librării şi pe site-ul www.curteaveche.ro la preţul de 39, respectiv 33 lei.

 

Sursa: Agerpres

21
/04
/17

Sub sloganul „Nottara 70 – mai tânăr ca niciodată”, Teatrul Nottara sărbătorește, în perioada 14 – 21 mai, 70 de ani de existență printr-un mini-festival. Sărbătoarea Teatrului Nottara va fi deschisă, pe 14 mai, la Sala George Constantin, cu spectacolul „Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu, cu Florin Piersic jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Ioana Calotă/ Corina Dragomir.

21
/04
/17

Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

21
/04
/17

Momentul de grație / Their Finest (r. Lone Scherfig), un film de epocă plin de detalii sublim recreate, încărcat de emoție, dramatism dar și de umor britanic autentic, va fi proiectat în închiderea celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, duminică, 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Cinepolitica are loc în perioada 20 – 23 aprilie la Cinema Elvire Popescu și Institutul Balassi din București.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

20
/04
/17

„4 Blocks”, cea mai titrată miniserie europeană a momentului, va fi lansată în România, luna viitoare, de canalul de televiziune TNT. Producția a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2017, primele două episoade fiind proiectate în cadrul secțiunii „Berlinale Special Series”.

20
/04
/17

Ultima zi, cel mai recent lungmetraj al regizorului Gabriel Achim, va fi lansat în cinematografele românești în 12 mai, distribuit de Independența Film. După ce a fost prezentat în avanpremieră internațională la TIFF 2016, unde a primit Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj românesc, Ultima zi va închide anul acesta Festivalul Filmului European, în 11 mai.

20
/04
/17

După marele succes de anul trecut al „Oedip-ului” enescian, sprijinit de către Institutul Cultural Român din Londra, parteneriatul nostru cu Opera Regală Covent Garden continuă cu un eveniment avându-l în centru pe tenorul Teodor Ilincăi, care revine pe prestigioasa scenă de operă londoneză în rolul Pinkerton din „Madama Butterfly”.

20
/04
/17

Artistul multimedia Nikita Golubev a transformat mai multe autovehicule murdare din Moscova în adevărate opere de artă. Sub pseudonimul "ProBoyNick", Golubev a pictat, în ultimele două săptămâni, diverse desene pe mai multe mașini din capitala Rusiei și a distribuit online fotografiile cu operele create. Artistul rus realizează aceste desene folosindu-se de degete și pensule.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight, organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, revine între 20 și 23 aprilie, cu o nouă ediție ce reinterpretează peisajul urban bucureștean prin intermediul artei digitale și multimedia.

19
/04
/17

Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel și orchestră de D. Șostakovici și Tablouri dintr-o expoziție, una dintre cele mai cunoscute partituri ale repertoriului rus, compusă de M. Musorgski și aranjată pentru orchestră de M. Ravel, se vor afla pe afișul concertului Orchestrei Naționale Radio, vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 19.00, la Sala Radio.