Alegerile unui om la locul lui: soția sau amanta?
https://www.ziarulmetropolis.ro/alegerile-unui-om-la-locul-lui-sotia-sau-amanta/

Petru (Bogdan Dumitrache), personajul principal al debutului în lungmetraj semnat de Hadrian Marcu, „Un om la locul lui” / „A Decent Man”, se află în faţa unei alegeri dificile. El caută calea onorabilă de ieşire dintr-un triunghi amoros care se zgâlţâie din toate laturile. Viitoarea soţie este însărcinată, iar fosta iubită a suferit un accident înfiorător.

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2018

Află ce alege Petru din 23 noiembrie, la cinema. Filmul este o adaptare a romanului „Firesc”, de Petru Cimpoeșu.

Petru are 38 de ani, este inginer de foraj într-o companie multinațională şi îşi petrece mare parte din timp izolat pe un șantier. Petru ține restul lumii la distanță și nu își dă voie să viseze. Cel mai dificil lucru pentru el este să facă o alegere. Laura (Ada Galeș), viitoarea soție, alături de care așteaptă un copil, visează la un mariaj ca-n reviste, în timp ce Sonia (Mădălina Constantin), colega lui și fosta iubită, căsătorită, suferă un accident grav de muncă. Petru nu reușește să se împace cu gândul că noua sa viață abia începe, în timp ce a Soniei pare a se fi sfârșit. Astfel, el își asumă riscul de a căuta un echilibru imposibil între cele două femei.

„Petru este om singur. Este un om care se autoizolează, un om al cărui adevăr interior este în conflict cu convenția socială și atunci caută locuri mai retrase, unde poate fi lăsat în pace, să fie așa cum își dorește. Laura îi oferă lucrurile care îi lipsesc – căldură, casă, emoție – în timp ce Sonia îi oferă un alt tip de relaționare, să fie lăsat în pace atunci când are nevoie de asta. În Sonia găsește un prieten și, în același timp, un partener, în timp ce în Laura găsește o femeie și un partener.”, spune Bogdan Dumitrache despre personajul pe care îl interpretează în filmul „Un om la locul lui”.

„Un om la locul lui” / „A Decent Man”, din distribuția căruia fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 noiembrie.

Bogdan Dumitrache a absolvit Academia de Teatru şi Film în 1999. A debutat ca actor pe scena teatrului „Constantin Nottara” din București în anul 2000, dar a renunţat repede la teatru în favoarea filmului. De-a lungul carierei sale, a jucat în filme precum „Trafic” (r. Cătălin Mitulescu), „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi Puiu), „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (r. Cătălin Mitulescu) și multe altele. Devenit cunoscut publicului larg datorită rolului din serialul „În derivă”, Bogdan Dumitrache a câştigat aprecierea criticilor pentru rolul lui Alex din filmul „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, pentru care a primit Leopardul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno în 2011. Acelaşi an îi aduce lui Bogdan Premiul GOPO pentru rolul Laurian Haşiu ,,Leu” din filmul „Portretul luptătorului la tinereţe”. Rolul din „Pororoca” i-a adus premiul pentru cel mai bun actor în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian în 2017.

„Un om la locul lui” este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Distribuit de Domestic Film.

Detalii pe pagina oficială de Facebook.

Foto: Ionuț Macri

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.