Alexandru Repan împlineşte, astăzi, 74 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-repan-implineste-astazi-74-de-ani/

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, a fost Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

Un articol de Petre Ivan|26 februarie 2014

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, a fost Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

A urcat pentru prima dată pe scenă în clasa a V-a, într-o piesă de I.L. Caragiale. Anul următor, făcea prima regie şi aducea în scenă Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu, unde interpreta şi rolul lui Baiazid. La 14-15 ani, ştia, deja, pe dinafară, o mulţime de roluri din piese celebre.

După absolvirea liceului, Alexandru Repan a urmat cursurile Facultăţii de Istorie, răstimp în care a jucat şi a montat spectacole la Casa de Cultură a Studenţilor. O perioadă unică, în care teatrul era făcut cu pasiune şi la intensitate maximă.

Alexandru Repan fotografiat de Simion Buia-

Alexandru Repan, fotografiat de Simion Buia (www.actoriisifotograful.ro)

În 1961, intră la Institutul de teatru, la clasa profesorilor Mony Ghelerter şi Zoe Anghel. Îi are colegi, printre alţii, pe Emil Hossu, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru. Alexandru Repan îşi începe cariera la Teatrul Barbu Ştefănescu Delavrancea.

În 1968, este remarcat de Horia Lovinescu, care îl aduce în trupa Teatrului Nottara. Au urmat roluri memorabile şi colaborări cu regizori de marcă, precum: Dan Micu, Dan Nasta, Dinu Cernescu, Dominic Dembinski, Alexandru Dabija, Felix Alexa.

Alexandru Repan a împrumutat vocea-i inconfundabilă unor personaje celebre din spectacole radiofonice şi a făcut parte din distribuţiile unor filme de succes (Rochia albă de dantelă, Hanul dintre dealuri, Lumini şi umbre).

Alexandru Repan

Alexandru Repan, în Regele moare

O viaţă plină(are doi băieţi, Alexandru și Matei) şi un destin împlinit. Peste 30 de filme şi mai mult de 70 de spectacole de teatru. Alexandru Repan a fost distins cu numeroase premii şi decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler.

În actuala stagiune, îl puteţi vedea pe scena Teatrului Nottara în spectacolele: Variaţiuni enigmatice, regia: Claudiu Goga, Roman teatral, regia: Vlad Massaci, Teatru la New York, regia: Diana Lupescu, Aniversarea, regia: Vlad Massaci, Vizitatorul, regia: Claudiu Goga.

Foto cu Alexandru Repan – Nottara

 

30
/06
/14

Unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani a împlinit 60 de ani. Fost tipograf, salahor, boxeur, ziarist şi, cel mai adesea, liber profesionist, Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

23
/06
/14

Acum doi ani, sub acoperișul Teatrului Bulandra (de la Izvor) lua naștere un spectacol-interogație, energic și emoționant, care a inaugurat un spațiu dedicat căutărilor teatrale: Sala Liviu Ciulei LABORATOR. Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 20.00, „Arlechino moare?” sărbătorește doi ani de existență și vă așteaptă să-l (re)descoperiți.

11
/04
/14

Actorul Florin Zamfirescu împlineşte 65 de ani, pe 12 aprilie. E un moment în care îşi priveşte viitorul în ochi şi se vede jucând. Se vede chiar şi însurat, cu o doctoriţă. Şi se mai gândeşte şi la sănătate, şi la roluri, şi la cei 42 de ani în teatru, ca actor şi ca profesor.

18
/03
/14

În ultima perioadă Adrian Văncică este recunoscut pe stradă pentru rolul său din serialul de televiziune „Las Fierbinți”, unde îl întruchipează, cu mare autenticitate, pe Celentano, un bețiv simpatic, un fel de Cetățean turmentat al zilelelor noastre.

06
/03
/14

Margareta Pogonat împlineşte astăzi 81 de ani. “Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă. Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru. Îi învăţ în primul rând să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat.”, spune actriţa care cucerit publicul cu interpretarea sa din filmul „Actorul şi săbaticii”.

26
/02
/14

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, a fost Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

17
/02
/14

Și-a împrumutat vocea unui important post de televiziune. Pe scena Teatrului „Nottara”, a fost: Miles Gloriosus din „Miresele căpitanului”, Kutuzov în „Război și pace” sau Haritonov, în „Bătrânul”. Constantin Cotimanis împlinește, astăzi, 59 de ani.

14
/02
/14

Regizoarea de teatru şi de operă Alice Barb își serbează ziua de naștere de Valentine's Day, pe 14 februarie. „Când m-am născut, fratele meu (tenorul Nagy Robert), care citea «Alice în ţara minunilor», i-a spus mamei că-și dorește să mă numesc Alice”, povesteşte regizoarea născută la Hunedoara, în 1963.

10
/02
/14

„A râs Rebe, înseamnă că-i bine”, povestesc foștii studenți. „E imprevizibil”, spune Liviu Ciulei. „N-are fasoanele unui actor”, adaugă Andrei Pleșu. „E cel mai mare actor în viață”, mărturisea Clody Bertola.