Actorul Alexandru Repan împlinește 81 de ani. O viață dedicată scenei
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-alexandru-repan-implineste-81-de-ani-o-viata-dedicata-scenei/

Legendarul actor al Teatrului Nottara, Alexandru Repan, sărbătoreşte, vineri, 26 februarie 2021, 81 de ani pe scena vieţii. Spectacolul Efecte colaterale de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu, îl aduce în faţa publicului chiar la aniversare. În foaierul Sălii Horia Lovinescu, o expoziţie de fotografie aduce laolaltă instantanee impresionante cu cele mai importante roluri interpretate de Alexandru Repan pe scena Teatrului Nottara.

Un articol de Petre Ivan|24 februarie 2021

Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. Este un bărbat şarmant, cu privire pătrunzătoare şi cu zâmbet cuceritor. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, fermecătorul Claudiu, din Hamlet sau Lopahin, din Livada de vişini. Actorul mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

A urcat pentru prima dată pe scenă în clasa a V-a, într-o piesă de I.L. Caragiale. Anul următor, făcea prima regie şi aducea în scenă Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu, unde interpreta şi rolul lui Baiazid. La 14-15 ani, ştia, deja, pe dinafară, o mulţime de roluri din piese celebre.

După absolvirea liceului, Alexandru Repan a urmat cursurile Facultăţii de Istorie, răstimp în care a jucat şi a montat spectacole la Casa de Cultură a Studenţilor. O perioadă unică, în care teatrul era făcut cu pasiune şi la intensitate maximă.

În 1961, intră la Institutul de teatru, la clasa profesorilor Mony Ghelerter şi  Zoe Anghel. Îi are colegi, printre alţii, pe Emil Hossu, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru.

Alexandru Repan îşi începe cariera la Teatrul Barbu Ştefănescu Delavrancea. În 1969, este remarcat de Horia Lovinescu, care îl aduce în trupa Teatrului Nottara. Au urmat roluri memorabile şi colaborări cu regizori de marcă, precum: Dan Micu, Dan Nasta, Dinu Cernescu, Dominic Dembinski, Alexandru Dabija, Felix Alexa. 

Dintre spectacolele în care a jucat pe scena Teatrului Nottara, amintim (selectiv): Anonimul de Ion Omescu, regia: Dan Nasta; O lună la ţară de Ivan Sergheevici Turgheniev, regia: George Rafael; Crimă şi pedeapsă, adaptare după romanul lui Fiodor Dostoievski, regia: Sanda Manu; Şi eu am fost în Arcadia de Horia Lovinescu, regia: Dan Nasta; Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, regia: Dan Nasta; Hamlet de William Shakespeare, regia: Dinu Cernescu; Întoarcerea la Micene de Evanghelos Averoff Tossizza, regia: Dan Nasta; Frumoasa istorie a vieţii şi a morţii regelui Henric al IV-lea de William Shakespeare, regia: Lucian Giurchescu; Patima fără sfârşit de Horia Lovinescu, regia: George Rafael; Pagini din Craii de Curtea Veche de Mateiu Caragiale, regia: Alexandru Repan; Mizantropul de J.B.P. Molière, regia: Dan Nasta; Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă de        Horia Lovinescu, regia: Dan Micu; Noaptea umbrelor de Horia Lovinescu, regia: Dan Nasta; Karamazovii, adaptare după Fraţii Karamazov de Fiodor Dostoievski, regia: Dan Micu; Insomnie de Adrian Dohotaru, regia: Alexandru Dabija; Negru şi roşu de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu; Cum vă place de William Shakespeare, regia: Dan Micu; Livada de vişini de  A.P. Cehov, regia: Dominic Dembinski; Al patrulea anotimp de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu; Regele moare de Eugène Ionesco, regia: Dominic Dembinski; Jacques şi stăpânul său de Milan Kundera, regia: Petre Bokor; Arşiţa şi viscolul de Mihai Ispirescu, regia: Dominic Dembinski; Underground, adaptare după Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia: Alexandru Repan; Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee, regia: Radu Gabrea; Vino la pod, iubita mea! de Kiszely Gábor, regia: Alexandru Repan; Hora iubirilor de Arthur Schnitzler, regia: Felix Alexa; Romeo şi Jeannette de Jean Anouilh, regia: Claudiu Goga; Prăpăstiile Bucureştilor, adaptare după Matei Millo, regia: Ada Lupu; Variaţiuni enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga; Jocul dragostei şi al morţii de Romain Rolland, regia: Lucian Giurchescu; Leonce şi Lena de Georg Büchner, regia: Felix Alexa; Petrecere  într-un pian cu coadă de Mihai Ispirescu, regia: Alexandru Repan; Cabinierul de Ronald Harwood, regia: Marcel Ţop; Vizitatorul de Eric-Emmanuel Schmidt, regia: Claudiu Goga; Antigona de Jean Anouilh, regia: Claudiu Goga; Execuţie în direct de Arthur Miller, regia: Petre Bokor; Blues de Arthur Miller, regia: Petre Bokor; Aniversarea de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regia: Vlad Massaci; Nu vorbiţi cu actorii de Tom Dudzick, regia: Diana Lupescu; Roman teatral de Mihail Bulgakov, regia: Vlad Massaci; Rapsodie-n roz, adaptare după romanul omonim al lui Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Alexandru Repan.

A fost solicitat să joace şi pe alte scene: Sfârşitul Troiei de Walter Jens, regia: Vlad Mugur, la Teatrul Mic; a participat în distribuţia monumentalului spectacol semnat de Silviu Purcărete şi realizat la Teatrul Naţional din Craiova, Danaidele, dramatizare de Silviu Purcărete; Năluca de Lucian Chişu, Dan Micu şi Fănuş Neagu, regia: Dan Micu, la Teatrul Naţional din Bucureşti; Bine, mamă, da` ăştia povestesc în actu` doi ce se-ntâmplă în actu` întâi de Matei Vişniec, regia: Nona Ciobanu, la Teatrul Mic; Valsul câinilor de Leonid Andreev, regia: Nona Ciobanu, la Teatrul Mic; Eleni de Kostas Asimakopoulos, regia: Ion Cojar, la Teatrul Naţional din Bucureşti; Richard al III-lea nu se mai face de Matei Vişniec, regia: Michel Vivier, la Teatrul de Vest, Reşiţa; Colonia îngerilor de Ştefan Caraman, regia: Nona Ciobanu, la Teatrul Mic.

Alexandru Repan a împrumutat vocea-i inconfundabilă unor personaje celebre din spectacole radiofonice şi a făcut parte din distribuţiile unor filme de succes (Rochia albă de dantelă, Hanul dintre dealuri, Lumini şi umbre).

Pentru cariera sa artistică remarcabilă, Alexandru Repan a fost distins cu numeroase premii şi decorat, în anul 2002, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler, pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc.

Vă aşteptăm, aşadar, să îl aplaudăm împreună pe Alexandru Repan și să îi urăm La mulţi ani!.

24
/02
/21

Legendarul actor al Teatrului Nottara, Alexandru Repan, sărbătorește, vineri, 26 februarie 2021, 81 de ani pe scena vieții. Spectacolul Efecte colaterale de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu, îl aduce în fața publicului chiar la aniversare. În foaierul Sălii Horia Lovinescu, o expoziție de fotografie aduce laolaltă instantanee impresionante cu cele mai importante roluri interpretate de Alexandru Repan pe scena Teatrului Nottara.

07
/02
/20

Născut în 1955, la Piatra Neamț, regizorul Alexandru Dabija împlinește pe 13 februarie 65 de ani, prilej cu care Casa de Producție TVR vă invită să urmăriți una dintre comediile cele mai spumoase ale anilor ’90, „Scapino” de Molière, în regia sa.

23
/09
/19

"Eu, George din Moreni, am trăit în România visul american!", spunea George Mihăiță, într-un interviu din 2018.  Actorul și directorul Teatrului de Comedie împlineşte astăzi 71 de ani.

03
/09
/19

Născut într-o zi de 2 septembrie (1964) la Beirut, în Liban, actorul din Matrix, Point Break, Speed sau The Devil's Advocate a împlinit, ieri, 55 de ani. Zilele trecute a fost confirmată oficial informația conform căreia Trilogia Matrix va avea o continuare. Filmul îi va avea în distribuție și de această dată pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss.

26
/08
/19

Anna Szeles, una dintre cele mai fermecătoare actrițe din cinematografia românească, a împlinit 77 de ani. Actriţa de origine maghiară a fost omagiată la Festivalului Internațional de Film Transilvania 2018, unde a primit Premiul pentru întreaga carieră.

23
/08
/19

"Îmi place poza asta pentru că-l înfățișează pe Andrei Pleșu așa cum îl cunosc eu: un om ludic, firesc, lipsit de bățoșenia pe care unii ar crede că o impune statutul lui și, în același timp, un om cald, deschis, integrator. Tot așa e și ca om de cultură, iar prezența sa în spațiul cultural de la noi (nu numai prin cărțile lui, dar și prin instituțiile pe care le-a creat) ne-a ajutat enorm să regăsim sau să reconstruim normalitatea. Mulțumim, Andrei Pleșu! La mulți ani!" - Cezar Paul-Bădescu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu împlineşte, astăzi, 71 de ani.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

12
/08
/19

“Cred că nu am trăit degeaba. Am lăsat ceva în urmă. Am învăţat de la viaţă că demnitatea, cinstea şi generozitatea se plătesc foarte scump.” – Tamara Buciuceanu-Botez. Doamna comediei româneşti a împlinit, zilele trecute, 90 de ani!

05
/08
/19

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” – Cezara Dafinescu, actrita care, ieri, şi-a serbat cea de-a 71 -a aniversare!

01
/08
/19

“Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat. Mi-e dor de tot, de nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani.” – Horaţiu Mălăele. Artistul (actor, regizor, caricaturist, pictor şi scriitor) Horațiu Mălăele a împlinit, astăzi, 67 de ani. La mulți ani!

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.