Alexandru Tatos şi două creaţii memorabile, la „Duminica filmului românesc”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tatos-si-doua-creatii-memorabile-la-duminica-filmului-romanesc/

Filmele „Mere roşii“ (1976) şi „Secvenţe“, de Alexandru Tatos, vor fi prezentate astăzi la „Duminica filmului românesc“.

Un articol de Andrada Văsii|15 decembrie 2013

Filmele „Mere roşii“ (1976) şi „Secvenţe“, de Alexandru Tatos, vor fi prezentate astăzi la „Duminica filmului românesc“.

Şi în această săptămână, TVR 2 a pregătit cinefililor iubitori ai şcolii autohtone de cinematografie, la „Duminica filmului românesc”, două dintre cele mai reprezentative creaţii ale regizorilor români de referinţă.

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Alexandru Tatos (9 martie 1937 – 31 ianuarie 1990) a debutat în 1974, cu serialul „Un August în flăcări”, pe care l-a regizat împreună cu Dan Piţa. Ca şi Liviu Ciulei sau Lucian Pintilie, Alexandru Tatos venea din lumea teatrului iar acest serial a reprezentat iniţierea sa în lumea cinematografică.

Au urmat peliculele „Mere roşii”, „Rătăcire”, „Duios Anastasia trecea”, „Secvenţe”, acestea fiind câteva din cele mai cunoscute capodopere ale regretatului regizor. Alexandru Tatos rămâne unul dintre principalii regizori care a adus un suflu nou, tonic, în cinematograful românesc.

De la ora 14.10, intră în emisie drama „Mere roşii“, după un scenariu de Ion Băieşu, având în rolurile principale actori de prim rang precum: Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu, Carmen Galin, Mitică Popescu, Ernest Maftei, Emilia Dobrin.

Alexandru Tatos

Alexandru Tatos, regizorul filmelor „Secvenţe“ şi „Mere roşii“ 

Un tânăr medic chirurg – pasionat consumator de mere roşii – excelent profesionist şi inflexibil în privinţa respectării normelor morale, se află într-o luptă permanentă cu indiferenţa şi ignoranţa semenilor săi, cu micimea lor sufletească, obtuzitatea şi carierismul directorului spitalului.

Bine intenţionat şi lucid, gata de sacrificii personale, el consideră că are pe lume un singur duşman real: moartea, pe care, din păcate, nu reuşeşte întotdeauna s-o înfrângă.

De la ora 20.10 este programată cea de-a doua producţie în regia lui Alexandru Tatos: „Secvenţe“, considerat cel mai reprezentativ film al său. Avându-i în distribuţie pe: Geo Barton, Luminiţa Gheorghiu, Mircea Diaconu, filmul este compus din trei episoade independente: „Telefonul”, „Prospecţie” şi „Patru palme” şi descrie culisele cinematografiei înainte de 1989, cu atmosfera şi cu problemele care apăreau în acei ani pe parcursul filmărilor.

Atmosfera şi problemele specifice realizării unei producţii cinematografice sunt aflate de public din cele trei „scheciuri” în care apare, în rolul regizorului, chiar Alexandru Tatos.

Prima „schiţă” a filmului, „Telefonul”, descrie chinurile unui cineast în criză de inspiraţie, în timp ce a doua parte, „Prospecţia”, este bazată pe confesiunea unui ospătar – undeva în provincie, în timpul unei prospecţii. Episodul „Patru palme” încheie tripticul având ca temă figuranţii, cei din film şi din viaţă.

Foto credit: TVR, Alexandru Tatos

18
/12
/14

Cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF s-a încheiat duminică, 14 decembrie, la CinemaPRO, după 5 zile de festival, 3 proiecții sold out, 75 de filme și 4 evenimnete speciale experimentate și vizionate de peste 7000 de spectatori.

18
/12
/14

Trei documentare istorice care conservă o bucată vie a românilor vor încheia proiectul inițiat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart, “Baricada Culturală”. Documentarele cu temă comunistă semnate de Andrei Ujică și Sinisa Dragin vor fi difuzate în regim live streaming în zilele de 18, 22 și 23 decembrie, începând cu ora 22:00 pe radioromaniacultural.ro.

18
/12
/14

Filmul "Ida", regizat de cineastul polonez Pawel Pawlikowski, a fost recompensat miercuri cu premiul LUX pe 2014, decernat de Parlamentul European în cadrul unei sesiuni extraordinare a forului european, organizată la Strasbourg.

16
/12
/14

14 dintre cele mai premiate, apreciate și discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Selecția include titluri semnate de cineaști precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

09
/12
/14

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF dă startul celei de-a cincea ediții miercuri, pe 10 decembrie. BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu aur în 2014 la Berlinale, Locarno și Clermont-Ferrand – Golden Shorts, care va fi proiectat vineri, de la ora 23:00, la CinemaPRO. TAPROBANA, NOAH, AS LONG AS SHOTGUNS REMAIN și ABANDONED GOODS vor fi difuzate în premieră în România.