Alexandru Tomescu, din nou la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-din-nou-la-sala-radio-2/

Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius Elder-Voicu îşi dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie, de la ora 19.00, într-un concert de excepţie alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo. Concertul va debuta într-o notă muzicală inspirată din repertoriul japonez contemporan, cu lucrarea Triptyque pentru orchestră de coarde, de Yasushi Akutagawa.

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2018

Va urma în program Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47, de J. Sibelius, al cărui protagonist va fi Alexandru Tomescu și vioara lui de poveste. Concertul se va încheia cu Simfonia nr. 8 în sol major, op. 88, de A. Dvořák.

Dirijor japonez foarte apreciat atât pe scena muzicală locală cât și internațională, Naoto Otomo a studiat sub îndrumarea lui Seiji Ozawa, a dirijat de-a lungul carierei prestigioase orchestre și a colaborat, între alții, cu José Carreras, Hèlène Grimaud, Jean-Yves Thibaudet sau Cristina Ortiz, pentru a cita doar câteva nume.

Cu o carieră națională deja consolidată și cu o expunere internațională în plină ascensiune, Alexandru Tomescu cântă din 2007 pe vioara care i-a aparținut lui Ion Voicu. A realizat Turneul Stradivarius, concertând în zeci de localităţi, cu programe care au cuprins câteva integrale – eveniment pentru viaţa muzicală românească și care i-au conturat reputația de a fi, astăzi, unul dintre cei mai bine cotați violoniști români.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Foto: Alexandru Tomescu – facebook

13
/01
/22

Unul dintre cei mai apreciați dirijori români – CRISTIAN MANDEAL – și un concert în care „vedeta” serii va fi HARPA, instrumentul ce naște o sonoritate atât de specială și de plăcută, sunt „ingredientele” evenimentului prezentat miercuri, 19 ianuarie 2022 (de la 19.00) de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, la Sala Radio.

12
/01
/22

Iași, 11 ianuarie 2022 - Cea de-a treia ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 13 - 19 februarie 2022 și se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași.

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.