Alexandru Tomescu îl duce pe Enescu la New York şi Washington de ziua României
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-il-duce-pe-enescu-la-new-york-si-washington-de-ziua-romaniei/

Violonistul român Alexandru Tomescu va susţine trei concerte la New York şi Washington, cu ocazia Zilei Naţionale a României, primul eveniment din această serie fiind programat pe 26 noiembrie, când artistul va interpreta lucrări de George Enescu şi Niccolò Paganini.

Un articol de Petre Ivan|13 noiembrie 2014

Primul concert va fi pe 26 noiembrie, de la ora 18.00, la Millennium Stage – Kennedy Center din Washington. De 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, Alexandru Tomescu va concerta în celebra sală Weill de la Carnegie Hall din New York, prezentând, sub titlul „Paganini – înger sau demon?”, versiunea integrală a Capriciillor lui Paganini, cea mai dificilă colecţie de lucrări muzicale scrise vreodată pentru vioară.

De asemenea, pe 3 decembrie, Alexandru Tomescu va interpreta fragmente din proiectul său de success „Paganini – înger sau demon?” şi lucrări de George Enescu, pentru oaspeţii Misiunii Permanente a României la ONU.

Capriciile lui Paganini se numără printre cele mai dificile lucrări scrise vreodată pentru vioară. Cele aproximativ 80 de minute de glorie şi paroxism muzical sunt rareori abordate de violonişti şi puţini dintre aceştia se încumetă să le înregistreze.

Printre violoniştii care au acceptat această provocare se numără Ruggiero Ricci, Salvatore Accardo, Itzhak Perlman, Michael Rabin, Midori şi, bineînţeles, Alexandru Tomescu.

Alexandru Tomescu & „Paganini – înger sau demon?”

Alexandru Tomescu consideră proiectul „Paganini – înger sau demon?” un punct de cotitură în cariera sa. După ce a studiat în Elveţia cu Tibor Varga şi în SUA cu Eduard Schmieder, a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, dorind să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.

Alexandru Tomescu a susţinut concerte în săli de prestigiu ca Théâtre des Champs Elysées din Paris, Metropolitan Art Space din Tokyo, şi Carnegie Hall din New York, sub bagheta unor mari dirijori ca Valery Gergiev, Kurt Masur şi Christoph Eschenbach.

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România şi în lume, numele violonistului şi al viorii sale au devenit sinonime perfecte.

Foto: Alexandru Tomescu – facebook

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.