Alexandru Tomescu va fi invitat special la concertul caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-va-fi-invitat-special-la-concertul-caritabil-organizat-de-fundatia-principesa-margareta-a-romaniei/

Violonistul Alexandru Tomescu va fi invitat special la concertul regal caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României pe 25 octombrie, la Ateneul Român. Potrivit unui comunicat transmis de Fundaţia Principesa Margareta a României, cea de-a cincea ediţie a concertului regal caritabil în beneficiul programului „Tinere Talente” va avea loc, ca de fiecare dată, cu […]

Un articol de |18 octombrie 2012

Violonistul Alexandru Tomescu va fi invitat special la concertul regal caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României pe 25 octombrie, la Ateneul Român.

Potrivit unui comunicat transmis de Fundaţia Principesa Margareta a României, cea de-a cincea ediţie a concertului regal caritabil în beneficiul programului „Tinere Talente” va avea loc, ca de fiecare dată, cu ocazia aniversării regelui Mihai I, în prezenţa familiei regale a României.

Concertul lui Alexandru Tomescu va fi acompaniat pe scena Ateneului Român de Ansamblul Stradivarius, dirijat de Gabriel Bebeşelea.

Programul muzical al serii, care va începe la ora 18,00, va cuprinde „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi şi „Cele patru Anotimpuri” de Astor Piazzola.
 
 
„Este o experienţă deosebit de interesantă să cânţi în oglindă ‘Anotimpurile’ de Vivaldi şi pe cele ale lui Piazzolla. Deşi fiecare set de lucrări se află la poli opuşi din punct de vedere temporal şi stilistic, există nenumărate lucruri care le apropie. Piazzolla se inspiră din lucrările lui Vivaldi, dar propune o viziune cu totul nouă, impregnată de ritmuri argentiniene, pline de pasiune şi culoare. Cele două creaţii muzicale sunt o excelentă alegere pentru o seară de gală, aşa cum este ziua de 25 octombrie, în care sărbătorim ziua de naştere a Majestăţii Sale, Regelui Mihai”, a declarat Alexandru Tomescu, citat în comunicat.

Fondurile strânse la concert sprijină programul naţional „Tinere Talente”, prin care fundaţia oferă burse de studiu, mentorat şi oportunităţi de promovare celor mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la început de carieră şi în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare.

În 2012, Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit 28 de burse de studiu, în valoare de 2.000 de euro fiecare, pentru 14 muzicieni şi 14 artişti plastici.

„Alexandru Tomescu a reuşit prin geniul său artistic să schimbe definitiv percepţia românilor asupra muzicii clasice. Violonistul fascinează audienţele mondiale prin felul în care modelează sunetele pe vioara sa Stradivarius Elder-Voicu şi este unanim apreciat pentru culoarea şi densitatea sonoră a interpretării sale”, se arată în comunicatul fundaţiei.

Pe scena Ateneului Român au încântat audienţa la primele patru ediţii ale concertului regal caritabil muzicieni de renume ai României, precum Dan Grigore – la prima ediţie, dirijorul Cristian Mandeal şi Orchestra Naţională Radio – în 2009, soprana Nelly Miricioiu şi Iuri Tsiple – în anul 2010 şi violonistul Remus Azoiţei, acompaniat de dirijorul Christian Badea – anul trecut.

 

Sursa: Agerpres

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

22
/06
/23

Odată cu vacanța mare și temperaturile ridicate care ne vor asalta în următoarele luni, publicul cinefil primește motive nelimitate și irezistibile de a se opri în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde este așteptat cu cele mai tari filme, experiențe memorabile și recompense în bilete cadou cât e vara de lungă.

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)