-->

Alice Barb și curajul de a visa
https://www.ziarulmetropolis.ro/alice-barb-si-curajul-de-a-visa/

AU STRĂLUCIT LA METROPOLIS „Dacă teatrul poate modifica sau salva un singur om, salvează o lume. Eu cred că rostul teatrului este să ne facă mai buni şi el ne poate face mai buni.” Sunt cuvintele cu care Alice Barb îşi defineşte propria existenţă în teatru.

Un articol de Monica Andronescu|11 februarie 2022

S-a născut pe 14 februarie, la Hunedoara, și a urcat pe scenă la 4 ani, ca să cânte. A fost un moment magic și de-atunci toată viața și-a dorit să rămână aproape de ea. Și-a petrecut copilăria în perioada comunistă, dar asta n-a împiedicat-o să se bucure. „Provin dintr-o familie de ardeleni familişti şi uniţi”, povestea Alice Barb. „Am fost crescută frumos şi încurajată să visez. Mi s-a cumpărat pian când aveam patru ani. Părinţii mei au făcut tot posibilul să mă încurajeze să-mi urmez orice vis. M-am încurajat să fac actorie, apoi regie. Cred că părinţii mei au ştiu că este esenţial să încurajezi copilul să viseze”. Și așa se face că, în timp, Alice Barb s-a specializat în a visa… și nu o dată a declarat că se consideră „o visătoare profesionistă”, care luptă pentru ca ceea ce visează să devină realitate.

Poartă numele „Alice” după eroina din „Alice în Țara Minunilor”. Numele e un dar pe care i l-a făcut fratele ei… „Când m-am născut, fratele meu, tenorul Robert Nagy, care e mai mare decât mine cu cinci ani, citea „Alice în ţara minunilor” şi i-a spus mamei că n-o s-o iubească pe surioara lui, dacă n-o s-o cheme Alice. Cu copiii nu se poate negocia, aşa că m-au botezat Alice. Am citit povestea în copilărie, desigur, şi n-am înţeles mare lucru. Acum mi se pare foarte interesantă.”  Și, pentru că în viață nimic nu este întâmplător, peste ani, Alice Barb avea să se întoarcă la acest text și să-l pună în scenă la Teatrul Țăndărică.

Pasionată de muzică, Alice Barb a urmat Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, a făcut studii de pian și canto clasic, iar apoi s-a îndreptat spre teatru și este licențiată în Artele Spectacolului la UNATC București, secția actorie, 1990-1993, clasa Dem Rădulescu; iar apoi, între 1993-1997 a urmat și secția regie, 1993-1997, clasa Cristian Hadji-Culea.

Întâlniri esențiale

Despre căutările ei în teatru, Alice Barb mărturisea: „una dintre marile întâlniri din viața mea a fost Dem Rădulescu, profesorul meu de actorie, de la care am învăţat enorm. Felul în care lucrez acum cu actorii şi ce ştiu despre actorie vin de la el. El mi-a schimbat şi viaţa. Când eram studentă în anul III la actorie, mi-a spus că am cap de regizor şi că trebuie să fac şi regie. Am plâns trei luni, mi-am dorit să mor, fiindcă eu voiam să fiu actriţă, aveam nota 10, jucam la Teatrul Bulandra… Ce mi-a spus el mi s-a părut o jignire şi o tragedie. Dar el nu sugerase să mă las de actorie, ci să fac şi regie, ceea ce m-au îndemnat şi alţi profesori. Aşa că am încercat, fiind convinsă că nu voi fi bună şi că mă voi întoarce la actorie. Dar am descoperit brusc că regia mă solicită mult mai mult. Puteam să fac scenarii, să filtrez emoţiile tuturor personajelor, să hotărăsc luminile etc. Am rămas regizor şi de atunci n-am mai simţit nevoia să joc. N-am venit cu niciun fel de frustrare în această meserie.”

Și din momentul în care a intrat pe deplin în această poveste, viața ei a fost altfel iar tipul de echilibru spre care tins a fost… Giorgio Strehler, pentru care are un cult.

„În ce priveşte stilul, regizorul meu preferat a fost, este şi cred că va rămâne Giorgio Strehler. Am fost la câteva dintre spectacolele lui şi mi s-a tăiat respiraţia. Pe primul l-am văzut la Düsseldorf, pe vremea când jucam şi eram în turneu cu spectacolul lui Liviu Ciulei „Visul unei nopţi de vară”. N-am dormit trei nopţi de atâta frumuseţe! Pentru Strehler, fondul este la fel de important ca forma. Spectacolele lui sunt la fel de frumoase pe cât de profunde. Există un echilibru pe care eu personal nu l-am mai găsit la niciun regizor. În general, marii regizori pun accentul pe una dintre cele două componente. Aşa că mi-aş dori ca, în timp, şi spectacolele mele să ajungă la un asemenea echilibru.”

Crede cu tărie că oamenii vin la teatru pentru emoție și spectacolele montate de ea au în spate acest gând. Nu o dată a mărturisit că ceea ce își propune să le ofere este exact emoția pozitivă, frumoasă, motiv pentru care a fost acuzată de calofilie.

„Da, sunt calofilă, dacă vreţi. E atâta mizerie în jur, încât nu cred că oamenii vin să vadă acelaşi lucru pe scenă, ci tocmai ca să vadă altceva.”

La Teatrul Metropolis, care împlinește anul acesta 15 ani de existență, a montat spectacole care s-au jucat cu mare succes, „Ajutorul”, de Gyorgy  Schwajda, care a avut premiera în 2008, avându-i în distribuție pe Luminița Gheorghiu, Mihai Constantin, Ioana Anastasia Anton, Diana Andreea Bocan; „Floarea de cactus”, de Pierre Barillet & Pierre Gredy, în 2009, avându-i în distribuție pe Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Cristiana Răduță-Bobic, Lucian Ghimiși, Theodor Danetti/Mihai Niculescu, Rudy Rosenfeld; „Nebuna din Chaillot”, de Jean Giraudoux, cu premiera în 2010, avându-i în distribuție pe Dana Dogaru, Ileana Stana Ionescu, Alexandrina Halic, Irina Petrescu, Eugen Racoți, Romeo Pop, Dan Aștilean, Claudiu Stănescu, Meda Victor, Corina Moise/ Ana Ularu, Crina Semciuc/ Ioana Anastasia Anton, Ana Crăciun, Gabriel Costin, Dani Popescu, Rudy Rosenfeld, Vlad Corbeanu, Marius Drăguș/ Cristian Avram, Mihai Mos, Lucian Iftimie, Alin State / Oleg Apostol, Gigi Iorache.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.

19
/05
/26

Pentru al șaselea an consecutiv, clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitată gratuit, sâmbătă, 23 mai, în cadrul evenimentului „Primăria Deschisă” #6, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

18
/05
/26

Între 11 și 22 iunie, scena Operei Naționale București devine spațiul marilor povești de iubire: tragice, pasionale, imposibile sau salvatoare. A cincea ediție a Bucharest Opera Festival aduce 12 seri consecutive de operă, balet și teatru muzical, în care marile „love affairs”capătă expresii artistice spectaculoase, prin producții semnate de companii din România și din întreaga lume.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

13
/05
/26

Anul în care revista Observator cultural sărbătorește două decenii de când oferă premii pentru literatura română contemporană, în cadrul unei gale ce a devenit un punct de reper în spațiul nostru cultural, este și anul cel mai provocator în privința alegerilor: în ciuda vremurilor tulburi în care trăim, literatura română a înregistrat un număr record de titluri excelente, astfel că lista nominalizărilor este și ea generoasă.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

11
/05
/26

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

08
/05
/26

Luna mai aduce pentru unteatru premiere, un nou spațiu și, mai ales, întâlnirea cu publicul în propriul loc. După o perioadă îndelungată în care spectacolele au fost găzduite de Teatrul de Animație Țăndărică, unteatru marchează un moment esențial în parcursul său: revenirea „acasă”.

08
/05
/26

Sub motto-ul „Frica este o reacție. Curajul este o decizie”, cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival își deschide mâine porțile pentru 10 zile de maraton cultural. Între 9 și 19 mai, Bucureștiul devine scena unei explorări interdisciplinare fără precedent, unde muzica clasică, teatrul, dansul și literatura se întâlnesc pentru a celebra capacitatea spiritului uman de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor timpului.