Alina Cojocaru dansează în premiera naţională a baletului „La Sylphide“
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-cojocaru-danseaza-in-premiera-nationala-a-baletului-la-sylphide/

Astăzi, de la ora 19.00, coregraful Johan Kobborg prezintă la Opera Naţională Bucureşti baletul La Sylphide, avându-i ca invitaţi în rolurile principale pe celebra prim-solistă Alina Cojocaru şi pe prim-solistul Baletului Regal din Londra Steven McRae.

Un articol de Andrada Văsii|7 decembrie 2013

Astăzi, de la ora 19.00, coregraful Johan Kobborg prezintă la Opera Naţională Bucureşti baletul „La Sylphide“, avându-i ca invitaţi în rolurile principale pe celebra prim-solistă Alina Cojocaru şi pe prim-solistul Baletului Regal din Londra Steven McRae.

Unul dintre cele mai vechi şi importante balete din lume, La Sylphide, este pus în scenă pentru prima dată în România la început de decembrie, la Opera Naţională Bucureşti.

Evenimentul deschide de asemenea seria invitaţilor de talie mondială ai acestei stagiuni, instituţia aducând în faţa publicului din România nume consacrate ale baletului mondial: Johan Kobborg, aflat la Bucureşti în calitate de coregraf invitat, precum şi prim-soliştii de renume internaţional Alina Cojocaru şi Steven McRae.

A doua reprezentaţie a spectacolului va avea loc duminică, 8 decembrie 2013, de la ora 19.00, avându-i în rolurile principale pe prim-solişti ai Operei Naţionale Bucureşti.

Alina Cojocaru

„Este o mare bucurie să montez la Opera Naţională Bucureşti baletul La Sylphide, unul dintre cele mai importante din punct de vedere istoric. Este, de altfel, primul balet la care s-au folosit poantele, desigur în versiunea franceză a lui Filippo Taglioni, prin anul 1832”, a declarat Johan Kobborg, supranumit „dansatorul clasic suprem” de către cotidianul britanic The Telegraph.

„Vechea şcoală de balet avea ca scop să provoace emoţii puternice, iar în acest caz visul îl face pe James, personajul principal, să piardă totul. Şi astăzi subiectul este extrem de emoţionant pentru că nu ştim dacă ceea ce se întâmplă este real sau este doar în imaginaţia lui James. Desigur, el explorează, îndrăgostit de această creatură misterioasă, Silfida…”.

La Sylphide

Alina Cojocaru într-un spectacol cu tradiţie

„O gură de aer proaspăt”, astfel numea, în urmă cu un an, publicaţia Sarasota Herald-Tribune spectacolul de balet La Sylphide pe care dansatorul de origine daneză Johan Kobborg l-a pus în scenă în 2005 pentru Compania Regală de Balet din Londra.

Iar la câţiva ani distanţă, coregraful Johan Kobborg pune în scenă la Opera Naţională Bucureşti acelaşi balet – emoţionantă poveste de dragoste ce are în centru un tânăr scoţian care, îndrăgostit de o Silfidă, îşi părăseşte iubita pentru un vis de neatins.

Citiţi şi: FOTOREPORTAJ O zi din viaţa unei balerine

Johan Kobborg a fost prim-solist al Baletului Regal Danez, al Baletului Regal din Londra şi este invitat al celor mai importante companii din lume. În ultimii ani, Johan Kobborg s-a remarcat în paralel şi în calitate de coregraf, lucrările sale fiind prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Balşoi din Moscova, Baletul Regal din Noua Zeelandă etc. În anul 2009, spectacolul său La Sylphide de la Teatrul Balşoi a primit Premiul „Masca de Aur” la Moscova pentru cel mai bun spectacol al anului.

Alina Cojocaru

Steven McRae – balerin

Scenografia baletului, inspirată din peisajele Scoţiei, îi aparţine artistei de origine rusă Natalia Stewart, care a colaborat la Royal Opera House din Londra cu artişti faimoşi, scenografi, coregrafi şi dansatori, la repunerea în scenă a lucrărilor lui George Balanchine, Frederick Ashton sau Keneth Macmillan. De asemenea, recent, Natalia Stewart a creat scenografia pentru baletul nonconformist în patru părţi Genesis.

„Dacă mergeţi în Scoţia, este extraordinar să vedeţi acele dealuri şi acele culori care se împletesc cu cerul. Pentru Actul I am folosit un interior de castel, pentru că, în această versiune, personajele nu sunt din mediul rural, ca în libretul original, ci nobili. Am hotărât să nu ne situăm într-o epocă anume, deci nu putem spune că acţiunea se petrece într-o anumită perioadă istorică. Pentru costume am folosit motive folclorice scoţiene (pe scenă se poartă kilt-uri), deci există elemente tradiţionale”, a declarat scenografa.

Premiera de astăzi va fi precedată, începând cu ora 18.30, de o conferinţă de presă, la care vor lua cuvântul coregraful Johan Kobborg şi Răzvan Ioan Dincă, Directorul General al Operei Naționale București.

Foto credit: Opera Nationala Bucuresti / Gin Photo, foto cu Alina Cojocaru

21
/08
/17

Jerry Lewis, considerat un "clovn" al filmelor moderne, cu o mimică elastică, decedat duminică în Las Vegas la vârsta de 91 de ani. Nancy Sinatra, Deana Martin (fiica lui Dean Martin), Jim Carrey, Joan Collins și Jimmy Kimmel se numără printre numeroasele celebrătăți din showbiz care i-au adus un ultim omagiu lui Jerry Lewis.

21
/08
/17

Cartea „Confesiunile unei măști” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

21
/08
/17

Pe 24 august, între orele 21:00 și 22:30, va avea loc a doua intervenție performativă Spații Vii, intitulată#habitat, care va activa una dintre cele mai vechi case din București. Grădina Divanva fi transformată într-un spațiu performativ, participativ, în care publicul va parcurge un traseu care va dezvălui povești în timp real. Intrarea este liberă!

21
/08
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Turda va avea loc în perioada 8-17 septembrie și găzduiește invitați atât de pe plan național cât și internațional. Două nume de prestigiu ce vor veni la festival sunt Oana Pellea și Sandu Gruia. 

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.